sâmbătă, 1 septembrie 2007

Tâmpirea prin cultură

Găsesc în paginile jurnalului personal un text transcris acolo de mine, cine mai ştie când și de unde, tocmai pentru suculenta lui paradă de prostie, inteligent „susţinută” de un vocabular scremut, castrat, de un umor involuntar cum nu rar întâlnim printre studenţii la filosofie (viitorii hermeneuți, şi nu numai), care fac primul pas (şi ultimul) către „învăţarea gândirii”:

„În urma hierogamiei, odată cu realizarea distinctivităţii, unităţii celor două aspecte esenţiale ale vremuirii, apare şi tristeţea adamică, nostalgia consecinţei ireparabile; flux şi reflux într-o mişcare, până la urmă centripetă, de enstaziere, a ceea ce este unic spre ceea ce este. Unul, balansul aparent este alternativa iluzorie, până la urmă, dualitatea inexistentă în sine a oricărui mod particular ce legimitează paradoxul existenţei. Tristeţea lucrului, care îşi reia în fiecare clipă şi cu fiecare mod existenţa, este una din manifestările Indicibilului; este totdeauna dificil să accepţi identitatea unei neîncetate pulsaţii existenţiale care îţi dă măsura - şi lipsa comună de măsură cu periferia limitelor cuprinse în destin - unui centru pe care îl determină într-o Alteritate."

Ce să zic? Eu unul sper că, după ce a scremut frazele astea, Theodoru Ghiondea s-a dus altan la colegul de apartament să-l întrebe unde-i fripteuza şi apoi şi-a tras o porţie zdravănă de cartofi prăjiţi. Că-i merita!

Orice om de bună credinţă căruia îi este dat, măcar o dată în viaţă, să descopere că „e dificil să accepţi identitatea unei neîncetate pulsaţii existenţiale, care îţi dă măsura unui centru, pe care îl determină într-o Alteritate” merită după aceea o porţie bună de cartofi prăjiţi. Ar fi nedrept să stea lucrurile altfel.

Opinia mea e că: uite, asta se petrece celor care sar prea multe luni peste bunul, bătrânul, burghezul şi sănătosul mers la bordel.

8 comentarii:

Zaza spunea...

Mi se face ruşine: şi eu am o specializare în din astea, la naiba ghem. ;(

cristians. spunea...

Am în cercul de cunoscuţi oameni care au absolvit Filosofie şi care, după anul I, au luat-o razna rău de tot. Fără greş.
Profesori semi-pregătiţi, semidocţi, pătrunşi şi ei de impresia "ştiinţei de carte" şi a deţinerii tuturor răspunsurilor, pervertesc minţile neinstruite, nedilematice ale studenţilor.

Studenţi care, în urma citirii a două cărţi "Despre cutare", îşi lasă barbă şi se apucă de fumat pipă, suficient cât să-şi deschidă, în închipuirea lor, calea către marea Gândire. Restul, rezolvă alcoolul.

Hiacint spunea...

Cine încearcă o traducere la aia cu Alteritatea?

cristians. spunea...

Despre alteritate, am mai văzut un text, la fel de pederast, cu tot atâtea fundiţe roz legate, şi cu unghiile lăcuite, unde? Pe Prăvălie...Mai ţii minte?

Ar fi mai interesant să producem şi noi un asemenea ghem de non-gândire, spre amuzament propriu. Ce, parcă eu, ca să fiu neapărat "hermeneut", nu aş putea vorbi despre moartea ca viaţă şi de interioritatea alterităţii, ca parte intrinsecă a teluricului ceresc?

Anonim spunea...

foarte elegant spus:)) desi cunosc cel putin un absolvent de filozofie care n-a trebuit sa-si traga o portie de cartofi prajiti si totusi a ramas cu mintea in ordine;)

cristians. spunea...

Nu este musai să-şi tragă porţia de cartofi. Ci să simtă că o merită.
Am putut observa la schizofreni un limbaj asemănător, ca să adaug. Mulţi schizofreni se plâng că, desigur, o voce le porunceşte în cap să vorbească folosind un vocabular abstract, de felul celui din textul citat. În rest, sunt aproape de nediferenţiat dintre indivizii normali. Dar când apare Vocea cu:
"e dificil să accepţi identitatea unei neîncetate pulsaţii existenţiale, care îţi dă măsura unui centru, pe care îl determină într-o Alteritate"

e mare bai!
Admit că există excepţii. Mă bucur pentru acel student care şi-a păstrat mintea limpede, critică, autoironică. Şi nu şi-a lăsat barba cunoaşterii suficiente.

Anonim spunea...

Foarte interesant comentariul.Pacat ca nu se intelege mai nimic.Imi aduce aminte de o sceneta cu Toma Caragiu....

cristians. spunea...

Toma Caragiu? L-ai apucat pe Toma Caragiu? Cîţi ani aveai la Revolucion? 18?