marți, 18 septembrie 2007

Le vin des autres

Cu pinot noir-ul de Uricani mi-am făcut intrarea triumfală în clubul băutorilor de vinuri roşii, seci. Această marcă a dispărut în prezent ori are parte de un marketing defectuos. Înainte vreme, obişnuiam să-mi întorc cu destoinicie stomacul pe dos exclusiv cu vinuri dulci şi demidulci. Aşa credeam eu că e bine, probabil, din lipsă de alte zaharicale atractive pe piaţă. Mai ţineţi minte diabeticul şi foarte fashionable-ul Ausbruch de odinioară?!
Un prieten (poate că ar merita un bust undeva, pe un raft al bibliotecii mele) m-a introdus secului şi roşului pinot noir, într-o vară văndroacă şi fără griji, acum vreo şapte anişori. Vinul şi vara m-au ajutat să mă îndrăgostesc iremediabil de o nemţoaică atipică, compozitoare, profesoară de muzică în devenire, vorbitoare de limbă română cu un accent de Făgăraş irezistibil. Pe atunci, consumam vinul hălăos (ar zice ardeleanul), fără măsură şi fără respect - ar zice românul generic. Ca să mă bucur cât mai repede (deci, cât mai puţin timp) de efectele sale.

Peste ani, nu mulţi, m-am întâlnit cu burgundul cel de un rubiniu întunecos, cel prăfos la gust. Papilele gustative organizaseră atunci concerte spontane, muzici baroce interpretate în canon. Gura mi s-a înăsprit instantaneu şi mintea mi-a devenit sclipitoare după isprăvirea primului pahar. Asta m-a învăţat să beau vinul pe îndelete, să-l plimb bine prin gură, să-i dau vreme pentru joacă, înainte să-l înghit. Măcar primele pahare.

Nu mai ţin minte cum s-au petrecut lucrurile cu merlot-ul, cabernet-sauvignon-ul. Dar ştiu că am lansat dimpreună cu cercul de prieteni cadarca de Mâsca la un party foarte electro, de ziua mea. De atunci, acest vin a devenit etalon şi punct de referinţă în timp, loc comun, motiv de numeroase incursiuni în memorie.

Vii ca Murfatlar, Bucium, Dealu Mare, Recaş mi-au intrat şi ieşit din graţii cu iuţeala unei înghiţituri. Recaş este încă în top, se menţine acolo cu graţie şi nu fără luptă. Pentru că, între timp, am descoperit bordeaux! Indiferent de la ce proprietate am cumpărat, toate!, absolut toate s-au dovedit impecabile. Despre un bordeaux e mai greu să vorbeşti. Nu vă pot împărtăşi mai nimic din starea de sărbătoare adusă în suflet de consumarea acestui soi. Ultimul vin de Dealu Mare mi-a părut o poşircă de rând. Diluat, cu vădite influenţe chimice, greu la cap. Contactul gustativ cu bordeaux-ul are efecte adverse. Umbli apoi ca disperat să faci rost de el. Şi trebuie să aştepţi până se organizează niscai training în Austria (pentru că: 2,5 euro/sticla, la ocazie, aşa cum Jack Daniel's e uneori la 9,99 euro de la 15,00; dar ca să nu oripilez les cunoscătors, hai, fie 50 euro, deşi nu e adevărat). La noi, preţurile sunt duble sau triple.

«JE SUIS TRES CURIEUX DES AUTRES VINS, je ne déteste pas commettre des infidélités. Néanmoins, mes vagabondages me ramènent toujours à mon ancienne passion. Le bordeaux me correspondrait-il ?

J'aime vivre dans le duel entre sensualité et retenue. Selon moi, deux vérités opposées peuvent s'accorder. Et le bordeaux sait porter au plus haut point les valeurs de contrainte et de volupté. Je suis un amateur de bordeaux. Ces deux mots sont identiques, ils résument la même morale. Je prise particulièrement l'harmonie des grands médocs qui, derrière une apparente sévérité, cachent une plénitude si savoureuse. Dans ces vins d'assemblage, j'admire l'équilibre constamment entretenu entre la réserve et l'élan.»

Nous avons tous, comme Jean-Paul Kauffmann (*), l'auteur de ces lignes dédiées aux bordeaux, fait l'expérience de ces singulières correspondances qui nous révèlent une part de nous-mêmes..."

(*)La Maison du retour, Jean-Paul Kauffmann, Nil Editions

P.S.
Se arată obligatorie precizarea că nu sunt un specialist în vinuri şi nici nu mă ţin. Dar mă bazez pe reacţia limbii în îmbrăţişarea lor. Şi a minţii, hm...Vinul de Mâsca şi cel de Miniş nici nu au sticlă etichetată şi costă 5 lei litrul (blasfemie?), acasă la om. Să jur că sunt dumnezeieşti? Nu e nevoie. Cineva care le-a băut să depună mărturie aici, rogu-l, alături de mine. Iar bordeaux este un substantiv comun de multă vreme. Francezii îl îmbuteliază pe la proprietăţi. Fiecare cu soarele ei. Noi, fiecare cu gustul şi snobismul lui.

10 comentarii:

Zaza spunea...

@Domnul Sârb:

Domnule oenofil,

Am citit biletul dumitale cu nedumerire. Nu aş vrea să-ntind chiar aici cearşaful argumentativ, dar vă promit să răspund amănunţit deseară cu şi despre vinurile frânce.

Z.

PS: Un Bordeaux la trei euro sticla nu se poate numi Bordeaux, je vous en prie!

Cristian Sîrb spunea...

Post Tristum:
Fiecare bea ce îi cere inima. Infidelităţile sunt permise. Nu pot fi totalitar când e vorba de vinuri. Nici dependent de titluri şi de preţuri. Păcat, ar fi putut fi o discuţie prietenoasă, cu sfaturi şi schimburi de păreri şi de plăceri, care, la urmă s-ar fi lăsat cu poftă de a bea un pahar laolaltă, cândva. Dar, probabil că mai bine ne întoarcem la încrâncenarea din zilele trecute.

Zaza, o să te rog să-ţi continui argumentarea pe adresa mea de mail - acidboy@myway.com. Aş aprecia foarte mult să-mi asculţi rugămintea. Plus că mi-ar face bine, ceea ce vreau să cred că tu intenţionezi.

Zaza spunea...

Heh. Foarte bine. Dar nu in seara asta. In seara asta am niste restante,hm.

Simona spunea...

Domnita Zaza,
Poate ca ar trebui sa ne inveliti cu cearsaful dumneavoastra argumentativ inainte sa ne cuprinda frigul ignorantei. Faptul ca spuneti ca veti argumenta candva( si nu pe loc) face comentariul dumneavoastra nul.
Nu stiam ca valoarea unui Bordeaux sta in pretul lui. Naiva de mine, credeam ca totul tine de gust.
Va pot asigura ca veti gasi in strainatate Bordeaux extraordibar la numai 3 euro. Doar ca in Romania, aceeasi sticla ati gasi-o la un pret de 3 ori mai mare.

Cristian Sîrb spunea...

Lasă, poate că la 50 de euro/sticla înghiţiturile-s mai mici. Nu ştim noi, ţăranii.

Zaza spunea...

În ciuda rugăminţilor domnului Sîrb, am ales să vă răspund amândurora la mine în salon.

E mai simplu aşa, cred.

Şi mai cinstit.

Dacă aveţi poftă, vă aştept.

Nu de încrâncenare aveţi să aveţi parte, ci de eleganţă. Sper din tot sufletul să nu dezamăgesc.

Z.

Cristian Sîrb spunea...

Aşa petreacă-se, atunci. Dar puţin mai târziu, să ne liniştim, pentru că intrarea fu prea zmeiască. Nu aş putea citi ceva elegant acum, şi subversiv, poate ironic, până când voi reuşi să curăţ urmele de cizme de pe amorul-mi propriu.
La bună vedere!
Invitaţia pe plaiuri minişene e valabilă.

Zaza spunea...

Domnule, doamnă,

V-am răspuns.

Cristian Sîrb spunea...

Mon Dieu! Continuăm...

Zaza spunea...

Ce anume,domnule?