Parastasul unei emisiuni care nu a existat niciodată

Jurnalismul românesc de paie

Pândeam mai de mult titlurile de mare "ziar de calitate" ale Cotidianului. Şi dau de unul astăzi, la o căutare superficială. De fapt, ce spun eu, mi-a venit în întâmpinare, pe newsletter, nu a necesitat un efort deosebit: Anul viitor locuim ca japonezii.

Bineînţeles că, după ce citirea formulei de intitulare alese a dat cu mine în troaca plină cu penibil, am descoperit că este vorba de case de lux şi de mobilier în valoare de mii de euro, pe care noi, cei de rând, nu le vom putea mângâia cu o posesivitate justificată în veci. Dar de ce să nu pui un titlu pentru tembeli, ca să "atragi"? "Vom locui", vom! Daaa, sigur, mai ales voi, "jurnaliştii" (ah, cică analist media, cine e atât de tâmpit să plătească un asemenea job!), veţi locui pe un colţ de canapea japoneză, atunci când veţi merge cu limbile scoase de un cot ca să-i faceţi băiţă de publicitate la funduleţ (şi vouă, rating) lui Gigi, la "palat". Lui şi altor "vEdEtE" băştinaşe cu care vă pavoazaţi săracele publicaţii "centrale".

Sau încă unul: PreaFericit e Daniel. Ce mai calambur mononeuronic, pentru liceeni! Spumând de inspiraţie. Şi, cu sau fără voia voastră, unul tot din 12 septembrie a.c., din acelaşi cotidian: Astăzi îl aflăm pe colaboratorul Domnului continuare... Cu asta, mi-au devenit chiar detestabili. Dacă în acest mod cred nişte ziarişti de tinichea că "insinuează" şi cumulează varii "trimiteri" (vădind un intelect liminal, oligofren) într-o formulă comprimată cu rol de titlu... Prostia (uneori voită, jucată, dar tot prostie) nu le iese cu lecţiile de jurnalism de la facultate.

Titlurile acestea sunt din ciclul Moldova sub ape, de mai săptămâna trecută. Acolo, în cele puţine circumvoluţiuni de redactor, mai "locuiesc" şi teribilele: Vin ploile; România sub nămeţi şi zglobiile, grăitoarele: Termometre pline de grade sau purul şi simplul - Ne topim.

Şi ce-mi mai văd ochişorii (hiacintei nu-i plac diminutivele astea)? Priveghiul emisiunii lui I.T. Morar se prelungeşte. Acum suntem la parastasul de n-şpe zile. E drept, nu mai veghează asupra trupului neînsufleţit decât însuşi realizatorul şi "curticica" sa de pe blog (aţi văzut, curtea e la mare căutare). Într-un articolaş doldora de clişee post-decembriste, de tinerel răscopt, veteran de 13-15 iunie '90, I.T. Morar extinde în mod forţat "vina" de a fi fost puţintel luat peste picior de un redactor al ziarului Gândul asupra lui Cristian Tudor Popescu, directorul cotidianului. I-am scris şi eu un comment, nu ştiu dacă îl publică (cele nefavorabile sunt vigilent triate, bag seamă). Nu neg că dl. Morar ar avea dreptate când invocă dezinformarea practicată de jurnalista de la Gândul. Ce nu mi-a plăcut, ba chiar m-a scârbit, a fost faptul că se adresează pueril, trăgând cu ochiul la "galerie", lui CTP şi nu ziaristei (la fel se execută şi luciat, adresându-se mie prin intermediar). Aici procedând exact ca aceia care, deranjați de adevăr, contestă paternitatea câte unui articol demascator, punând-o pe seama "comenzii", a scrisului cu plată, alta decât retribuţia de jurnalist.

Nu altfel păţeam eu cu intervenţiile mele de pe forumuri, când mă moftangeam şi contestam "genialitatea", "anticorupţionalitatea" şi "jucăuşenia" şi verticalitatea mult atribuite preşedintelui Băsescu. Fără dubii, fără îndoieli, eram numit din start pesedist. În concepţia admiratorilor orbeţi ai preşedintelui, nu poţi fi decât plătit sau pesedist dacă eşti contra idolului lor. Nu există pentru ei altera pars. Or, eu, pesedist...

http://morar.catavencu.ro/2007/09/09/am-fost-demascat-de-ziarul-gandul-cu-cit-i-am-platit-pe-protestatari-plus-o-poza-de-adio-cu-pavarotti/