marți, 4 septembrie 2007

Livreşti (s-ar spune)

N-am cafea şi toate felurile de ceai din casă sunt de copii, dulci şi înmiresmate, sau, mai frumos, plicuri rămase de la Crăciun, cu portocale şi scorţişoară. Aşa că să-mi scuzaţi lipsa de stil şi coerenţă, cred că nici nu mai sunt eu întreagă, ci pulverizată prin toată camera. Da' bine.

Cartea aleanului are surprize năucitoare, ca asta:

"Mîncarea e gustoasă
dar aş prefera să nu mănînc
Să atingi o tînără frumoasă
ca îngerii
este o mare cinste în această vale a plîngerii - Îmi cer iertare
dacă mă lipsesc de toate astea
sau le amîn pe altădată
Finalmente Meditaţia linişteşte
o inimă înfierbîntată
sau baremi astfel ne asigură reclama
pe mine unul însă mă face să mă urc
pe pereţii bîrfei şi ai ai lipsei
de aer "

De fapt, despre romane voiam să scriu. În topul meu personal stau cîteva, poate nici nu ajung la zece, dar asta e din cauză că mă încăpăţînez să fiu autodidactă şi să citesc după simţul meu, fără criteriu exterior. Trec dintr-o carte în alta cu uşurinţa celui care vede legături şi unde nu sunt. Am început cu Bagaj..., ca să ajung la Conversaţii cu o moartă şi apoi Acasă, urmînd un fir neştiut, căruia încă nu i-am găsit nume, dar poate fi evident pentru cei care au studiat literatura. M-am gîndit, citind romanul lui H. Bonciu, la contemporanii lui (mă rog, cei pe care i-am citit) şi diferenţa de stil nu e chiar atît de şocantă. Mi-a fost drag să îl citesc, în plus, am înnebunit şi eu pe cine am putut risipind impresii despre scriitor. Nu aş strîmba din nas la o biografie pe jumătate inventată, dacă ar fi scrisă cu interes şi stăpînire.

Aş reciti oricînd Craii de Curtea-Veche, nu cu mai multă ştiinţă decît prima oară, fără nici o pretenţie. Probabil numai citindu-l pe Mateiu Caragiale, am scăpat de cultul lui I.L. Caragiale, cu care les autres îmi sufocau naivitatea şi fragilitatea, tocmai prin preluarea mecanică, acceptarea de simboluri şi "Ce bine le mai zice ăsta, dom'le!"

Pe urmă Patul lui Procust, nu pentru metodă, ci doar pentru că nu-i de lăsat din mînă de la prima pagină pînă la ultima.
Pupa russa, care mi-a torturat o toamnă întreagă. Şi acum n-o mai găsesc nici măcar la anticariat, mi-e dor să o recitesc şi să stau ca în faţa unei minuni (nu obiect).
Cel mai iubit dintre pămînteni, care-a stîrnit discuţii interminabile între prietenii de atunci.
Tache de catifea, despre care-am scris, şi Sara, despre care am uitat să mai scriu.
M-am entuziasmat potrivit şi de Cruciada copiilor. Acestea sunt primele care mi-au venit în minte, poate căutînd atent prin notiţe aş mai găsi nişte entuziasme acum prăfuite sau argumente care să nu ţină de vreo întîmplare personală. Dar, ce mare fericire, mai am încă multe cărţi de cunoscut.

17 comentarii:

Cristian Sîrb spunea...

Şi ce are dacă "entuziasmele şi argumentele" ţin de o "întâmplare personală"? Iarăşi mă amărăsc.

Scrii aşa cum îţi ies pasienţele. Am mai spus-o: de ce ar prima raţiunea rece asupra entuziasmului senzorial? Sau invers...Cine hotărăşte ce primează? Şi ştii ce fac eu pe ăla care hotărăşte? Aşa, beletristic.

Dacă "o întâmplare personală" înfrumuseţează percepţia asupra unei cărţi, cine ridică piatra primul să acuze? Eu nu m-aş scuza atât pentru o opţiune, care altora le poate părea îndoielnică. Dar ăsta sunt eu. Şi nu pentru că eu "am dreptate" mereu, ci pentru că ţin la adevărurile mele. Sunt, poate, singurele la care am acces.

puck spunea...

ma bucur ca Aleanul si-a gasit cititorul potrivit.

hiacint spunea...

Daaa, să vezi ce mă amuzam aseară bînd apa aia chioară de ceai şi recitînd rimele lui Şerban Foarţă, era una cu "Tu vezi-ţi de-ale tale, eu o să-mi văd tot de-ale tale" :))
Mulţumesc încă o dată :*

Zaza spunea...

Of, Craii ;)

Cristian Sîrb spunea...

Corect era: AH, Craii!

Zaza spunea...

Nu e acelaşi lucru, domnule Sîrb? :)

hiacint spunea...

Cristian, ai citit Who's Afraid of Mateiu C., pe blogul Zazei? Ăla e tipul de argument care m-ar mulţumi.

Cristian Sîrb spunea...

Păi, citeşte-l şi mulţumeşte-te singură! Ce rol am eu aici? Vrei să-l copiez?
Eu nu-s Zaza. Nici altul.

Cristian Sîrb spunea...

Uite, îmi prezint scuze că nu scriu aşa cum se scrie pe blogul domniţei Zaza.
Argumentele nu sunt punctul meu forte. De fapt, nu am puncte forte.
Mai trimite-mă pe bloguri, ca să mai învăţ.

Cristian Sîrb spunea...

@Zaza: Oh şi Ah.
Cu "ah" sunt eu mai obişnuit din partea domniei voastre, Zaza. Chiar nu aş resimţi nici o satisfacţie dacă într-o zi îl veţi părăsi în favoarea lui "Oh". Sunt semne în acest sens?
"Atenţionarea" mea nu era una gramaticală, ortografică sau orto...pedică.
Dar, chiar aşa: este un "oh" mai încărcat de admiraţie, de extaz înăbuşit decât un "ah"?

hiacint spunea...

Of şi ah, graba! La mine, nu, să scriu corect, la MINE mă refeream cînd ziceam că aşa argumente îmi plac şi mă conving, nu-ţi dădeam lecţii şi nu-ţi reproşam (mai ales ce, bănuitorule). Era un exemplu. Şi ca să răspund la întrebarea candidă: Oh nu este mai încărcat decît Ah la mine, ci diferit, Oh este pentru surpriză falsă, Ah este pentru o plăcere măruntă.

Cristian Sîrb spunea...

Noa, pe "Ah" l-a folosit Zaza când făcurăm vorbă despre Borges. Hihi!

Să vedem alte "traduceri" ale celor două interjecţiuni.
(Acor)Daţi câte un "oh" sau câte un "ah" cărţilor enumerate de hiacinta. Mai sus.

dragos c spunea...

Stai linistita, Pupa russa o vor tipari cei de la editura Art, in colectia Craciun - cam scumpa si cam cartonata...

hiacint spunea...

Merci, Dragoş! N-am vrut niciodată "să-mi fac" bibliotecă s-o arăt la musafiri, dar dacă apare cartonată şi scumpă...fie aşa. Nu era Paralela 45?

Cristian Sîrb spunea...

Eu am găsit "Pupa" pe net săptămâna trecută. Nu am comandat-o pentru că era prea scumpă pentru acea perioadă a lunii. :)

Zaza spunea...

Am răspuns la chestia cu ah sau oh, dar în vastele noastre apartamente, heh. :)

Cristian Sîrb spunea...

"Vastele apartamente", heh, un clişeu drag mie, mă umple de acasă. De un acasă pe care l-am trăit în altă viaţă. Deja mă potopeşti cu melancolii, ZZ.