vineri, 7 septembrie 2007

E-feminine

„Povesteşte-mi ceva! La ce te gândeşti?” Fetele au ştiut întotdeauna mai bine ca oricine să umple tăcerile semnificative cu un absolut nonsens.
***
Am zărit în cămară două oale de lut, folosite altădată de străbunica pentru păstrarea iaurtului. Preţ de câteva zeci de secunde, am uitat de mine încremenit înaintea lor. Sau poate c-am rămas aşa, prostit, toată copilăria, părându-mi că au trecut câteva zeci de secunde…
***
Simbolurile - semnul orbirii noastre. Piscurile unor lucruri, în fapt, neascunse, de lângă noi, pentru a căror percepere noi ne-am pierdut capacitatea. Flash-uri abia sesizabile ale unor realităţi pierdute, dar (mereu) prezente. Simbolurile nu sunt un “semnificant”, ci ceea ce mai putem noi întrezări dintr-o realitate rămasă inaccesibilă.
***
Poziţia dependentului tipic şi dobitoc: mâna zăcând în neştire pe mouse şi ochii pierduţi în monitor. Iată tema pentru pictorul contemporan. Şi nu: „femeie odihnindu-se pe pervaz, cu o ţâţă la vedere”. Nu mai există nimic poetic în posturile umane. Nu mai există, de fapt, chipuri. Femeile zilei nu te inspiră pentru nimic mai mult decât o felaţie grăbită într-un cotlon semiobscur. Chipurile astea - să le colecţionezi, să le posezi în clasoar, aranjate în funcţie de culoarea ochilor, forma buzelor, durata închipuitei felaţii…
***
Femei neumplute. Umflate atât de mult încât înăuntru nu le mai poate umple nici măcar pustiul. Material pentru întreținerea delirului de penetrare. Nici o primejdie să te surprinzi plănuind să-ţi petreci viaţa alături de ele. Ci doar să le pătrunzi şi apoi, dimineaţa, să le scoţi pe hol cu hainele în mână.
De fapt, bărbaţii vor ajunge să umble în erecţie permanentă şi să se împlânte te miri unde, în prima prăpastie fitnessată ieşită în cale. Pentru că astea sunt cerinţele, ăsta-i trend-ul. Acum te copulezi la Mall. Ba nu, acolo faci curte şi totul va sfârşi în parcarea mall-ului, unde hainele scumpe devin, dintr-o dată, piedică în calea incomodei penetrări.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

"Fetele au ştiut întotdeauna mai bine ca oricine să..."
te dărîme, de exemplu, cu o întrebare: Şiii ţi-ai găsit pe cineva?
asta pe lîngă tăcerile de care spui.

cristians. spunea...

Da, Hiacinto, ce mă mai ghiceşti tu pe mine! Un bănuţ pentru asta.