De când îl citesc pe Mircea Cărtărescu în presă nu am prins nici un articol de-al lui care să mă nemulţumească, nici un articol care să-mi provoace stări penibile datorită ploconelilor către vreo personalitate politică sau alta (spre deosebire de ce găsim în producţiile scrise de admiratorii necondiţionaţi ai preşedintelui: H.-R. Patapievici, Traian Ungureanu - mai nou, iertător şi cu accesele rasiste ale preşedintelui: Treziţi-vă: ne calcă nebunii şi rasiştii! şi alţii).
Excepţional articol (CARTARESCU: Somnul ratiunii) şi în recentul număr al EVZ. De la distanţă luate la puricat, răul neaoş şi prostia aleasă se întrevăd mai clar în substratul întregului ţarc "politic" de la noi. Neobstrucţionat mental sau sentimental de opţiuni radicale, Cărtărescu îmi pare a percepe cel mai acut realitatea că nu avem ce admira, nu avem de unde alege, nu avem personalităţi publice vizibile, care să merite să fie susţinute şi promovate în funcţii de conducere, fără a ridica într-un final îndoieli asupra lor sau asupra deranjului nostru electoral la 4 sau la 5 ani (vezi Traian Băsescu, pe care l-am votat nu din convingere, ci neavând alternativă).
Presa întreagă, şi nu numai televiziunea, are chipul hidos, marcat de "divertisment" şi grozăvie ieftină, descris de poet în cotidianul amintit. La fel şi blogosfera. Însă pe mine, intrând în blogosferă, nu mă oripilează atât intoleranţa, agresivitatea primitivă, abuzul de libertatea de expresie. Cât ACORDUL! Acordul vesel, senin, infantil, de pe blogurile ţinute de "faimoşii" momentului, de "vedetele" media. Mă îngrozeşte să descopăr că unii nu ştiu să profite creativ, original, de îngăduinţa vastă a www-ului, de spaţiul generos acordat de web pentru oricine doreşte să se facă auzit sau ascultat. Ci se mulţumesc să formeze roiuri în jurul câte unei personalităţi de talie locală şi să o aplaude frenetic la orice pârţ pe care aceasta îl trage.
În acele clipe, cât timp sunt just another blog reader, simt mai acut nostalgia bunului sălbatic rousseauist. Măcar acela, actor al unei utopii cum era, nu-şi ascundea, ca ăştia, sălbăticia, inevoluţia, în dosul plasmelor, a ipoadelor, a MMS-urilor, a nickname-urilor. Dintr-un acord pandemic nu poate ieşi nimic folositor şi pozitiv efervescent, decât o lene a minţii efervescentă, prostie efervescentă, sau, vorba aia, din clasicii mesei pustii: bolboroseală.
Contribuţia masivă a lui Mircea Cărtărescu la inventarea unei feţe cât de cât europene pentru limitata presă românească, susţine odată în plus teoria neoficială, dar tot mai pregnantă, că cei mai buni oameni de presă români nu sunt jurnaliştii cu patalama, ci outsiderii. Spre adânca tristeţe a multor văduviţi de talent, care au pierdut 4 ani pe băncile facultăţilor de profil.
13 comentarii:
aderarea, acordul, cum ii spui tu, inseamna la radacina lipsa discernamantului (discernamant care inseamna, in fond, discriminare, si Slava Domnului!). acordul e stupid pentru ca e total, gratuit si imediat. e un soi de dictatura subtila a imaginii. ce poate fi mai la moda decat sa fii verde cu Bucurenci, negru la Stufstock si sa il iei in serios pe Ciutacu?!
Ma "bucur" ca te-a durut si pe tine proasta utilizare a unui spatiu atat de fascinant cum e web-ul (desigur, in ideile noastre platonice...), cum a fost la vremea sa, TV-ul, cum a fost radioul.
voila! critica pozitiva!
Lucasson, imi place cum gandesti. Bine o mai zici!
Uite, 3 oameni care nu se cunosc, în acord. Dar aici, nici unul dintre noi nu e celebru, plus că nu ne ştim, deci acordul este departe de orice bănuială, departe de orice intenţie pupinc...ristă.
D-le Catrinoiu, bine aţi reintrat în horă!
nu, nu, nu de patru ori nu! este clar pentru orice ochi avizat care are informatiile si sursele mele ca nici mai mult nici mai putin noi patru suntem exact reteaua de care vorbea roncea acum vreo 2 ani - adica dinescu, plesu, liiceanu si manolescu care de fapt si carevasazica ei au pus la cale revolutia si iliescu a fost o marioneta batrana si inocenta. HA! sunteti platiti, toti, ca aia care au iesit in fata televiziunii! chitantele la control!
In a town like Twin Peaks, nobody's innocent. Valabil şi pentru Românica - câtă vreme producţia de frustraţi (mă număr şi eu printre dânşii, cu avizul I.T.Morar) de dreapta sau de stânga pe cap de locuitor este situată încă la cotele cele mai înalte.
Nu aş băga mâna în foc pentru inocenţa cuiva. Nici măcar pentru a careului de aşi: Gabi Liiceanu, Andi Pleşu. Niki Manolescu, Mircea Dinescu.
Oare Băsescu, în 13/15 iunie ar fi chemat marinarii?
sceptic, sceptic.nu zic ca o fi rau. ma rog, ar mai fi domiciliul fortat al lui Plesu si poza aia de la inmormantarea lui Steinhardt in care Liiceanu era infasurat intr-o suba grosolana, total nefilozofica, total nesecuristica.
iar de aici pana la scenariile lui roncea e o cale mai mare decat de la Valea Jiului pana la Bucuresti.
in legatura cu ultima intrebare, m-ai pus pe ganduri... Canalul Dunare-Marea Neagra, Canalul Dambovita-Marea Neagra... hmm
De parcă marinerilor le-ar fi fost greu să mărşăluiască.
Chiar aşa, pe când un canal Piaţa Victoriei - Constanţa, cu port la Cotroceni, că e la deal!?
Mă rog, domiciliul forţat al lui A. Pleşu nu cred că a fost la fel de traumatizant precum cei 8 ani de închisoare comunistă ai bunicului meu (scepticismul mi-e moştenire de la el; ce altceva mi-ar fi putut lăsa moştenire un om cu tinereţea pierdută pe front în Rusia, în Cehoslovacia şi, ca mulţam, în închisorile comuniste?).
Dar mai ştii, depinde de sensibilitatea omului. Nu poţi compara treburile astea.
nu, nici nu incape comparatie. genul proxim e "neagreat de Partid". Diferenta specifica e suficient de specifica...
iti dai seama cum ar arata centrul Bucurestiului : Casa Poporului, Catedrala Mantuirii Neamului (ma gandesc de mult sa o puna deasupra Casei Poporului sau sa faca astfel incat Casa Poporului sa fie in marginea pronaosului), circuitul de formula nustiuexactcatafost in jurul lor (reabilitat, definitiv) si portul de la Cotroceni cu legatura la Victoriei, de unde poti sa iei metroul. Suprarealistii sunt mici copii pe langa politicienii romani.
Lucasson, excelent!
Din acest motiv, m-aş opune din răsputeri (dacă aş avea puteri) construirii unei Catedrale a...Neamului.
Pe conştiinţa mea, deşi aveam doar 13 ani şi nici o vină politică la 1989, apasă mai tare decât pe a unor popi, demolarea a sute de biserici, a Mănăstirii Văcăreşti (cam pe locul unde e acum Casa Poporului). O catedrală-mastodont a neamului ridicată acum ar fi un gest cel puţin indecent, câtă vreme nu am ştiut să ne legăm în lanţuri de bisericile şi mănăstirile anunţate pentru demolare, înainte de '89.
Până la urmă, de ce ne este ea necesară, câtă vreme întreaga ţară este o catedrală a neamului prost!
Oricum, mira-m-aş ca Dumnezeu să-şi dorească a poposi într-un asemenea simbol al neaducerii aminte. Dar nu ştiu eu din astea.
Eu cred că la Catedrală vor fi trase şi conectate tuneluri de sub vilele tuturor potentaţilor cu spaimă de Dumnezeu, iar Gigi va avea posibilitatea să urmărească slujba direct din Maybach, ca la drive in movie.
O staţie de M chiar sub clădire, cu scări rulante care să conducă drept la sectorul Morţi/Vii s-ar impune cu stringenţă.
cu asemenea potriveli, punem de o antiutopie in lege... La care adaug jovial :
- teapa lui ghildus (cum naiba am uitat-o?) infipta trainic la intrarea in port si infasurata in instalatii electrice de Craciun (la
intrebarile uluite ale reporterilor - care nu vor avea nici atunci prea mult simt artistic - initiatorul legii va raspunde candid "ca sa fie mai frumos"), dupa care se va furisa in masina lui cu girofar.
- un mall plin ochi numai cu gratare, duduind a manele, cu parcare supraetajata
- si neaparat!, o foca de bronz cu o mingiuca pe botic in varful casei poporului (cum definea odata kitsch-ul nustiucare artist)
- statia de M sa aiba doua iesiri. una pentru vii care sa dea in ansamblul arhitectural in cauza, si una pentru morti. La cea pentru vii o sa fie lift si scari rulante. "Accesul interzis mortilor", scris mare pe o pancarta ilfpetroviana. La cea pentru morti nu se stie ce e.
***
Sa mai fim si seriosi (!?) si sa-l invocam pe Al. Paleologu care spunea (cred ca in "Mostenirea crestina a Europei") ca ideea de mantuire a neamului e o discutabila, dat fiind ca mantuirea e un fapt individual. (plus ca pana la urma, populatia Romaniei e o multime care e mult mai mare decat "neamul", ceea ce nu reiese de nicaieri). Da, e drept ca prin rugaciunile Bisericii s-ar putea schimba unele lucruri, dar asta nu are nici o legatura cu titlul asta pompos, care parca ofera mantuirea pe tava.
Si cred ca tot Al. Pal. constata ca ideea de catedrala in spatiul romanesc nu e fireasca. Urma o sintagma de genul "monumentalitatea arhitecturii ortodoxe consta in decoratii, nu in dimensiune" (aproximativ).
Catedrala Mântuielii Neamului.
Monumentalitatea arhitecturii ortodoxe stă, poate, în simplitatea-i. În detaliul mărunt.
Dar, la ce ai scris mai sus, man, am râs! De bine!
rad si eu, ca la utopii se poate. dar cand se legalizeaza, parca nu imi mai vine...
Trimiteți un comentariu