vineri, 27 februarie 2009

Zburătăcind printre clasici

De-o bună bucată de vreme este pusă la îngrăşat şi vehiculată intens, cu un fel de veselie idioată, judecata fixă că operele beletristice mai vechi de, să zicem, 10 ani ar intra automat în canon, ceea ce le-ar converti de la sine, nu-i aşa, la starea de relicve desvrăjite, clasabile şi casabile. Desigur, cei care folosesc termenul nu dau semne că ar şti cu adevărat ce este canonul (o definiţie incompletă, din DEX, ar fi: regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci). Au păşit în convingerea de nestrămutat, unii bloggeri cu ameţitoare înclinaţii livreşti, cum că a dezbate raţional literatura „canonizată" (să nu-i zic sfinţită) este pierdere de vreme. Mai uşor şi expeditiv e să declari ritos că acest „tip” de literatură abuzează de mijloace şi tehnici artistice, devenind, aşadar, de ilizibilă. Nu neg, probabil că pierzându-ţi virginitatea de cititor cu vreo Zadie Smith - unii ca Alfred Döblin, G. Grass şi Julio Cortázar îţi vor părea mai târziu extratereștri.

 Am citit chiar că a propaga canonul (şi valorile consacrate, aşişderea? întreb eu) ţine de fişa postului istoricilor literari şi că, dacă nu ştiusem, oricine se înghesuie acum - altfel, cu o mândrie şi nesocotinţă cu iz de retard mintal - să recenzeze doar ultime apariţii. Ferească Dumnezeu ca aceasta să fie soarta literaturii clasicizate - aşezarea ei pe un raft prăfuit al istoriei, doar pentru că şi cronicarii (ad-hoc) au consimţit să se predea, să cedeze critic, molipsiţi de consumism, de actualism, de tentaţia imediatului şi, mdeh, a contractului!

Iată încă un simptom al lecturii acneice. Mă rog, simptomul ar cam trebui să dispară de la o anumită vârstă, să nu îl prindă, adică, în plină putere, 25 de ani împliniţi. Uite, totuşi, că nu trece! Ce ar fi acum să lăsăm prezentarea monumentelor literaturii numai pe seama unor lucrări greu frecventabile de Istorie (tomuri care, în orice caz, continuă să apară numai în România, ţară de mică întindere literară...)?! Suficienţă păguboasă, ăsta i-ar fi numele! Cine poate fi atât de naiv să aştepte cu seriozitate ca tinerii în curs de iniţiere beletristică să-şi rupă spatele cu de-alde Călinescu? Nu vor proceda aşa. Speculez eu, pe această cale, la ce îi va duce mintea: îşi vor lua raţia de cultură şi se vor lăsa „coordonaţi", din comoditate, de pe blogurile intitulate (nu neapărat confirmate ca) livreşti. Acolo unde ştiţi de pe-acuma ce îi aşteaptă: apariţii calde, călduţe, fierbinţi sau sălcii - criteriul comun de selecţie este mai cu seamă noutatea, dictatura noului. Ce altceva îi mai aşteaptă: viteză, ştiri nerumegate, veşnicul şi seninul acum. Prea puţini îşi pun onest problema propriei neputinţe de a accede la nivelul cărţii, dimpotrivă: asistăm întruna la încornorarea cărţii ca ţap ispăşitor pentru mărginirea noastră...

Mâhnirea vine când resimţim, iritaţi, nevoia de a ne grăbi gruparea în „tabere", în noi şi-n ei. În loc să ne îndreptăm cu paşi lini către etatea meditaţiei solitare, ne trezim alergând ca umăriţi de hăitaşi într-acolo. Balanţa între solitudine şi izolare se va dezechilibra înclinând către cea de-a doua, înainte de vreme, din purul instinct al conservării. Impetuozitatea lor reducţionistă o primim ca pe o agresiune, ceea ce, prin trăsăturile însumate mai sus, chiar este! O ciudăţenie desprinsă din atitudinea involuntar frondistă (nu e frondă, e necunoaştere) a celor născuţi-ieri: în îngustimea lor deposedată de curiozitate, gândesc şi acţionează, de fapt, ca nişte bătrâni (conform înseşi definiţiei lor peiorative pentru vechi, bătrânesc); sunt mai refractari şi mai rigizi decât noi, cei aflaţi în, sau dincolo de pragul unei vârste... murate. Avantajul e în terenul nostru: noi citim ce publică leatul lor, ei se încăpăţânează să respingă ce au produs leaturile petrecute. Nu e nici o întrecere, pe de altă parte, decât, vezi bine, una cu miza: cine ştie mai puţin.

Nu aş produce o ideologie „reacţionară" a întoarcerii in integrum la literatura-canon şi a dispreţuirii in corpore a scrisului nou. Doresc doar să-i previn pe nătângii detractori ai clasicilor (vă daţi seama, pentru mucoşi, „clasici" - adică muzeificabili - pot fi şi Max Frisch - foto, dar şi Bowles, Yourcenar) că fac figura prostului înveselindu-şi aşa, ipocrit-argumentat, ignoranţa. Nici nu ar fi grav acest detaliu, dacă pomeniţii „livreşti" nu ar avea şi o nefastă (dar măgulitoare pentru ei) influenţă, jucându-şi constipat şi mărginit rolul de penibili dumnezei ai recomandărilor. Desigur, conjuraţia cititorilor-afiş, generaţia „cartea-din-ziar", din metrourile şi tramvaiele patriei, ar putea, în timp, să ne împingă pe noi, cei un strop mai conservatori, să ne retragem către bibliotecile personale - pe care le şi pregătim conştiincios pentru a preîntâmpina cu şocuri minime apocalipsa prezentului. Inconştient, ne fac îmburghezirea mai delicioasă.

Gaşca are aceleaşi reguli (primitive) de funcţionare, atât în curtea blocului cât şi pe net, amin! Pofta lor de a merge cu valul, credinţa lor că sunt off stream, când de fapt se îneacă fericiţi în miezul main stream-ului, sunt de neînfruntat. Sigur că vor învinge, în cele din urmă. Nimic nu rezistă conformismului ambalat în chip de revoluţie, nici ignoranţei, înfăţişată ca actualism militant.

23 de comentarii:

als spunea...

excelenta postare! subscriu intrutotul...

Cristian SÎRB spunea...

Nu pot scrie decât: Doamne ajută! Şi pentru amabilitate, şi pentru tristul prezent, strâmtul viitor, deplânse în text.

dragoş c spunea...

Foarte misto postul! Desi cam incep sa ma simt cu musca pe caciula...

Cristian SÎRB spunea...

Da, probabil că pentru frecventa folosire a cuvântului "livresc". Ce să fac, dacă aşa ai intitulat blogul...

Nu, tu găzduieşti apreciabile dezbateri pe blogul tău, faci o reală echilibristică, încercând să nu deviezi opiniile către interesele tale. Nu te-am văzut nicicând printre manipulatori sau printre iresponabilii pomeniţi în postare. Nu mi-ar fi penibil să o spun tare, dacă ar fi aşa.

Este clar din text ce şi cum. Aşa cred.

Cristian SÎRB spunea...

Apropos de cum îşi poate gestiona cineva în mod pozitiv influenţa în blogosferă, exemplul notabil, recent, este cel al lui d-lui ALŞ, criticul fără blog ;), care, am puternica impresie, 'construieşte' un soi de e-jurnal (fără intenţie) mult mai credibil din intervenţiile dumisale pe site-urile urmărite (favorite?).

Iată un fragm. din ce scrie ALŞ despre J. Green la Luiza V.:
"ieri am primit la redactie ult. nr. 'lettre internationale', unde exista un text al lui julien green ('MON julien green', tu sais bien pourquoi ;) ) in care vorbeste dspr... rue 'berthon' (sic)..."(restul comment-ului, pe blogul respectiv).

Interesant e că imediat s-au găsit nişte vizitatori care s-au declarat curioşi de opera lui Green! Şi emulaţia a pornit! Admir, nu ironizez, sper că 'sevede'.

Amilcar spunea...

Salutari am citit postarea ta in speranta ca a reusit cineva sa citeasca eu nu sunt stiller cartea lui frisch* si la sfarsit sa nu semneze cu stiller si sa nu se intoarca cand numele-i este strigat pe strada crezand cu adevarat ca nu pe el il striga caici el e Stiller...in alta ordine de ideei...literatura clasica aia ne scrisa la persoana 1 poate fii un pic mai greu digerabila de unii... si ai putea lejer sa spui ca traim intr-un secol al vitezei iar o literatura pe sleau parca parca nu mai merge! dar cand ai timp intre o kinsella si un cartarescu parca merge un old dosto' :)asa doar a vezi ca lumea nu se invarte in jurul lui "coielio" ;) o zi faina!

Cristian SÎRB spunea...

După Doeblin, Camilo José Cela, şi ce să mai zic de Lobo Antunes, prea puţine soiuri de scriitură îmi mai par greu digerabile.

Promit să fac recenzie la Stiller. Am citit doar celelalte cărţi de Frisch apărute la noi. Nu şi asta.

daniel spunea...

Interesanta pledoaria, numai ca mecanismul de argumentare e un pic gresit, iar situatia e mai complexa. Doamne fereste, vrei sa spui ca lumea nu citeste Doblin, Grass si Cortazar pentru ca e cu ochii pe Zadie Smith si alti autori tineri? La noi NU EXISTA DE FAPT DESCHIDERE SUFICIENTA nici pentru "valorile consacrate" (relativa terminologie), nici pentru noile "revelatii" ale literaturii contemporane de dincolo de granita. Se citeste putin, lumea nu are informatii decat disparate despre titluri noi, ne cream aici din snobism si din lene un univers paralel cu "valori", "bestsellere" etc destul de diferit de cel al restului lumii. Daca citim ceva, acel ceva trebuie sa aiba o recunoastere "mondena", a diverselor tabere grupate in jurul catorva edituri sau blogguri specializate, altfel e pierdere de timp!? Si atunci ce-nseamna intoarcerea la "clasicii contemporani" la care indemni? Intoarcerea la ceva ce nu s-a cunoscut niciodata altfel decat cum cunoastem rudimentar, incomplet, superficial si snob acum?

Cristian SÎRB spunea...

Aş ruga pe cineva din cei care mi-au înţeles 'pledoaria' să dea răspunsul.

Ce pot eu scrie mai înainte: nu cred că RECOMAND nicăieri o întoarcere.

daniel spunea...

pai, daca ai uitat, reciteste-ti ultimul paragraf din post. in plus, mi se pare limitat sa opui canonul scrisului nou (vezi smith vs grass&co), lucru pe care-l faci, chiar daca nu in integrum. e tot o chestie romaneasca, de genul celor pe care le expui mai sus ca te-ar supara.

Cristian SÎRB spunea...

Pff, nu opun nimic, nu fac nicăieri alegerea de care vorbeşti, între clasic şi noutate absolută.

Am scris foarte evident că agresivitatea tâmpită cu care UNII citesc NUMAI noutăţi ne POATE face pe unii din noi să ne retragem în bibliotecile personale, pe care le pregătim aşa cum am spus, pentru 'apocalipsa prezentului'.

Eu vorbeam de obiceiuri blogosferice limitate (leatul cel nou care citeşte numai ce-i apare sub NAS), nu strict 'româneşti'. Se pare că alţi vizitatori, de mai sus, nu au avut aceleaşi probleme să înţeleagă. Chit că au fost sau nu de acord.

Nu mă deranjează atât dezacordul cât neînţelegerea.

Răfuiala mea este cu influenţii blogosferei, care, cu notabile excepţii, nu uzează de poziţia lor ca să deschidă apetitul găştilor lor de curteni şi pentru altceva decât aceleaşi cărţi de strâmtă şi snoabă circulaţie.

Somebody, please...

daniel spunea...

cristian, nu te supara, trebuia sa te agasez ca sa faci precizarile. altfel postarea ta putea duce intr-o alta directie si nu era ok. faptul ca se citeste smith de ex. (macar de-ar fi asa) nu-i un lucru rau si nu vad de ce pierzandu-ti virginitatea ca lector cu ea ar putea parea ulterior ininteligibile berlin alexanderplatz sau calcanul, dar, ma rog,e o chestiune de gust. oricum, imi place incisivitatea ta. toate bune!

daniel spunea...

ti-am spus sa nu te superi, erau necesare precizarile tocmai pentru ca postarea ta se putea interpreta si altfel. si te-am mai intrebat de ce consideri ca "pierderea virginitatii ca lector" cu zadie smith ar implica mai tarziu o incapacitate de intelegere pentru sa zicem berlin alexanderplatz sau calcanul. nu stiu de ce comentariul meu n-a aparut, insa cred ca ai cumva o prejudecata in privinta scrierilor noi si de succes. daca vorbesti despre literatura, atunci trebuie sa te inhami la munca de sisif a lecturilor continue, canoanele se citesc la o anumita varsta, ulterior, cu lectiile facute in ce priveste "valorile consacrate", citesti ce e nou, e necesara o deschidere. si nu-i condamni pe cei care citesc ce nu-ti place tie: te bucuri ca citesc! atata tot!

Hiacint spunea...

daniel: au apărut acum comentariile. Nu eram la calculator.
Eu una mă îndoiesc sincer că a citi literatură modernă şi post-modernă fără un fundament clasic dă posibilitatea celui care citeşte să înţeleagă şi să se bucure, să guste ceea ce citeşte. E păcat, multe lucruri valoroase se pierd astfel, din imposibilitatea de a face legături cu opere mai vechi, citate, dar necitite.

Din ce am înţeles pînă acum din comentarii, suntem de acord, dar contrazicîndu-ne.

Cristian SÎRB spunea...

Nici mie nu-mi convine că Daniel se grăbeşte să afirme că aş avea prejudecăţi, câtă vreme eu NU pledez pentru clasici în defavoarea literaturii noi. Apăr, iată, şi-n acest nou comentariu al meu, ceva ce NU am spus...

Primii cititori ai postării se pare că au 'interpretat-o' asemeni celui care a scris-o.

La o lectură mai puţin sărită s-ar putea observa că nici măcar nu discut cărţile cât felul AUTOSUFICIENT al unora de a le citi DOAR pe...blabla.

Mă trezesc din nou citând din propriul text, mi-e penibil.

daniel spunea...

Hiacint: imi pare rau, intentia mea nu era sa ne contrazicem. asa este, de fapt, ii dau dreptate lui Cristian, imi cer scuze pentru agasare, consideram insa necesare acele precizari.

Cristian: scuze.

Cristian SÎRB spunea...

Prefer să fi ajuns toţi la un punct al înţelegerii decât scuzele. E în regulă, nu e nimeni ofensat. :)

Iustin spunea...

Salut, Cristian! Acum ti-am descoperit blogul. Cred ca daca acest articol aparea intr-o gazeta de prestigiu, scris de un nume sonor, ar fi facut (trebuit sa faca) valuri mari. Cam cum au facut articolele de asta vara ale lui Paul Cernat din Obs cultural.

Asta-i parte din Zeitgeistul nostru, ne hlizim happy-go-lucky, trecem drept mari coolsteri si uite-asa ignoram veseli oameni/opere de anvergura, fiindca-s "depasiti", "fumati", "tataie" etc. Delict de lipsa de imaginatie.
Memorabila intreaga postare, la o problema etern valabila, as zice.
Revolta maselor cu blog si a trogloditilor cu calculator trebuie expusa si taxata.
Bravo!

Cristian SÎRB spunea...

Doamne, şi unde erai până acum?! Eşti primul vizitator care, neavând până acum de-a face cu scrisul meu, mă înţelege aşa subit, fără ajutorul explicaţiilor obositoare de subsol - vezi mult mai sus.

Acest text ar fi trebuit să apară în acea Dilemă, dacă ar fi avut cine-l recomanda. Dar acolo dă mai bine să apară ”vip”/uri cu patalama,nu contează, au nu au ceva de scris/spus.

Uită-te, în plus, şi la blogurile autointitulate culturale. Se face curat comerţ şi acolo. Nu altceva. Pe lângă, se mai strecoară şi o opinie cinstită. Toate cărţile recenzate merită citite, nu cumva să desfiinţăm ceva nouă apariţie.

Sunt doar de 2 ani şi un pic pe bsferă şi tot nu m-am împăcat cu leşioasa asta făţărnicie, cu pupatu-n fund reciproc. Realmente, nu am organ pentru asta! Nu pot trăi fără să arăt în gura mare goliciunea împăraţilor. Dacă aş fi un finuţ şi un curtenitor, azi am discuta de ceai, pisici şi saloane de cărţi, dragă, mă înţelegi. Am discuta despre iubire, dar neapărat iubirea altora, nu a noastră, un sentiment, adică, abstract, nu cumva să punem probleme delicate, să dăm insomnii.

Se doarme bine pe bloguri, Iustin. Pentru că, nu-i aşa, din nou, NOI, les bloggers, trebuie să părem cât mai detaşaţi de cele lumeşti, noi nu avem depresii, nu avem mal de vivre.

Je chie sur eux!

Aer rar în blogosfera asta, ţaţo!

Mulţumesc tare mult! E un weekend în care chiar îmi cade bine ce ai scris. Fără falseturi. M-am scârbit de blogurile care vânează noile apariţii, tâmpind lumea cu toţi puţoii cu minim talent scriitoricesc, pentru că „plătesc editurile gras”.

Iustin spunea...

Ma bucur ca te bucuri :)
Am o veste mai proasta pentru conformistii astia in blana de non-conformisti. Habar n-am cit sint de platiti de edituri, s-ar putea sa fie foarte sinceri & convinsi de ceea ce scriu. Ce stiu e ca sint librariile pline de cosuri de carti de 1 Euro (exceptie: a nimerit acolo si alde Pynchon), care la vremea lor erau mai indispensabile ca indispensabilii, scriitori super-promitatori dovediti doar overnight sensations (chiar, ce-o mai fi facind Ioana Bradea?). E o lupta intre "canon", inteles oricum, si "inca-ne-canon" care se lupta sa devina - ar fi totul ok daca n-ar avea dinti de lina.
Da, sa nu care cumva sa traga cineva semnalul de alarma, ca-i taxat de nevrotic si de killjoy - lasa, sa scriem si despre carti "fitter, happier, more productive", cum zic radiohezii.
Altminteri, continua cu stilul asta - eu 1 m-am saturat de veselia asta timpa, muschi fleoscaiti si valori slabe.

Cristian SÎRB spunea...

O să exclam din nou ca o muiere slabă de înger: uluitor cum poţi scrie de crud, verde şi adevărat! Am rămas pe bloguri şi mulţumită unor (extrem de puţini) oameni ca dumneata.

În rest, parfum de tei, arome paseiste, despredespre-uri savante, echidistanţe remestecate, admiraţii idioate pentru 'text-stiliştii' localnici, sterpi din născare; 'luări de poziţie' minuţios temperate, care, orişicât, nu pun în primejdie nimic. Nici măcar dispoziţia cuiva. Împăciuitorism. 'Fineţe' căutată, 'saloneală'. 'Vizite', aaah: IDIOATELE, infantilele, LEPŞE!

EXACT ASTA SE PETRECE:
"Da, sa nu care cumva sa traga cineva semnalul de alarma, ca-i taxat de nevrotic si de killjoy - lasa, sa scriem si despre carti "fitter, happier, more productive", cum zic radiohezii."

Socializare cu program, optimism 'americănist', trai la comun. Şatră!

Iustin spunea...

Domnule, inainte de orice, sint foarte placut si fara precedent stupefiat :) ca cineva pe blogosfera foloseste cuvintul "dumneata" pentru un conlocutor. Pentru mine asta-i o dovada de mare rafinament, care nici macar mie :) nu mi-ar fi dat prin cap.
Si apropo de asta, si eu sunt mega-fan al scrisului/stilului lui Train Ungureanu. E un stilist urias, de un baroc cuceritor (chiar daca uneori prolix in imagini si speculatii). Imi plac f. mult scrierile despre sport si mai ales fotbal, pune o lumina .. cum sa-i zic ...nitel out of this world, asupra unui fenomen cit se poate de (la propriu si figurat) la firul ierbii.

Cristian SÎRB spunea...

Dar acum putem trece la tu din nou. ;)

TRU este, da!, baroc... Uneori, sacrifică un articol întreg pentru o întorsătură de condei postată la final. Nu am ce condamna, şi mie îmi place să mă joc liber de-a vorbele.

Dacă aş fi Obama şi aş putea citi ultimul edito din ID, aş roşi. Doar că roşul nu ar fi decât greu sesizabil...