Am râs în hohote (abdominabile) nesonore, citind articolul lui Lucian Mîndruţă - Cum am putea să spunem cine suntem, Dilema veche, nr. 262, 19-25 februarie 2009. Scuze pentru ”scoaterea din context”, dar umorul e de nespusă calitate. Este chiar acel tip de solidă ”ironie grosolană” care, trecând peste detalii, a terminat prin a mă aduce pe mine la masa_pustie.
Românii sunt popor supus. Vrei să-i ocupi? Nici o problemă, te ajută cu drag, se organizează să-ţi fie mai uşor. Îţi învaţă cântecele, admiră ce iubeşti tu, se îmbracă ca tine (inclusiv cacofonia e delicioasă!, s.m.), ba chiar îţi dau şi fata de nevastă! Capul plecat e o bună ocazie să te uiţi atent cum e încălţat stăpânul. Şi nu doar că-ţi rămâne netăiat de sabie, dar iei şi o lecţie rapidă de styling.
Nu ştiu de unde vine atâta flexibilitate: poate şi din incertitudinea copilului din flori, care ştie o poveste frumoasă cu tatăl lui, însă este dezamăgit că nu-l poate cunoaşte niciodată şi nici nu-l poate aduce la şedinţa cu părinţii.
La o scanare rapidă, din miezul temei de număr, mi-au plăcut contribuţiile lui Lucian Boia şi ale doamnei Antoaneta Ralian (aceasta din urmă şi pentru că am o imensă admiraţie pentru munca, gândirea şi prospeţimea fără vârstă a domniei sale - prezenţa numelui său, în calitate de tălmaci, sub titlul unei opere literare este o garanţie pentru calitatea textului, ţine loc de prefaţă şi alte recomandări).
Într-un jos de pagină, Cristian Ghinea dezvăluie ceva „cutremurător” pentru curiozitatea mea de babă bloggeristă: înţelegem că ALŞ este marele cârcotaş al şedinţelor dilematice de redacţie. Ceea ce nu mă miră. Multe articole nu ar fi trebuit să treacă, dacă luăm în consideraţiune cunoscuta exigenţă a criticului. Probabil că s-a situat pe atunci în minoritate, de trecură.
Cronica lui Andrei Gorzo la filmul lui Adrian Sitaru, Pescuit sportiv, poate fi o bună ilustrare a tocirii sensibilităţii unui critic. A ochiului-ekg, obişnuit mai mult să dezvăluie iţele decât să se bucure de desfăşurarea ostilităţilor de pe ecran. Dar mă pot eu înşela... Mai citesc.
Românii sunt popor supus. Vrei să-i ocupi? Nici o problemă, te ajută cu drag, se organizează să-ţi fie mai uşor. Îţi învaţă cântecele, admiră ce iubeşti tu, se îmbracă ca tine (inclusiv cacofonia e delicioasă!, s.m.), ba chiar îţi dau şi fata de nevastă! Capul plecat e o bună ocazie să te uiţi atent cum e încălţat stăpânul. Şi nu doar că-ţi rămâne netăiat de sabie, dar iei şi o lecţie rapidă de styling.
Nu ştiu de unde vine atâta flexibilitate: poate şi din incertitudinea copilului din flori, care ştie o poveste frumoasă cu tatăl lui, însă este dezamăgit că nu-l poate cunoaşte niciodată şi nici nu-l poate aduce la şedinţa cu părinţii.
La o scanare rapidă, din miezul temei de număr, mi-au plăcut contribuţiile lui Lucian Boia şi ale doamnei Antoaneta Ralian (aceasta din urmă şi pentru că am o imensă admiraţie pentru munca, gândirea şi prospeţimea fără vârstă a domniei sale - prezenţa numelui său, în calitate de tălmaci, sub titlul unei opere literare este o garanţie pentru calitatea textului, ţine loc de prefaţă şi alte recomandări).
Într-un jos de pagină, Cristian Ghinea dezvăluie ceva „cutremurător” pentru curiozitatea mea de babă bloggeristă: înţelegem că ALŞ este marele cârcotaş al şedinţelor dilematice de redacţie. Ceea ce nu mă miră. Multe articole nu ar fi trebuit să treacă, dacă luăm în consideraţiune cunoscuta exigenţă a criticului. Probabil că s-a situat pe atunci în minoritate, de trecură.
Cronica lui Andrei Gorzo la filmul lui Adrian Sitaru, Pescuit sportiv, poate fi o bună ilustrare a tocirii sensibilităţii unui critic. A ochiului-ekg, obişnuit mai mult să dezvăluie iţele decât să se bucure de desfăşurarea ostilităţilor de pe ecran. Dar mă pot eu înşela... Mai citesc.
4 comentarii:
Da, Lucian Boia merita citit...
Da, doamna Ralian merita citită...
ce frumos ati scris dspr dna ralian! sa stiti k si la noi in redactie este f iubita (nu doar admirata)...
Acuma, nah, e o Doamnă. Nu puteam să scriu că o iubesc, deşi simt pentru ea mai mult decât admiraţia şi recunoştinţa că mi-a făcut atâtea cărţi posibile! :)
Îmi permit să sugerez că ar mai trebui invitată să se pronunţe în legătură cu una-alta. Se poate ghici la domnia sa dorinţa asta, abia (şi cu delicateţe) ascunsă.
Trimiteți un comentariu