miercuri, 25 februarie 2009

Judith

Fiindcă am uitat cum se scrie, încep cu o scurtă compunere. Povestea din carte* este complexă şi molcomă, aş recomanda-o oricui vrea să se grăbească încet (condiţia: să poată citi în germană). Începe cu Sejde, un copil cu trei taţi, fiecare dintre ei cu cîte o istorie captivantă, cu ticurile, obişnuinţele şi învăţăturile lor. Dar mai ales, fiecare cu felul lui de a o iubi pe Judith. Aşa încît, dacă nu aţi mai citit de multă vreme o carte cu dragoste dar fără siropuri (sau zemuri otrăvite), iarăşi recomand. Risc un clişeu: cartea asta este despre oameni, în lungime, lăţime şi adîncime. Fără experimente stilistice (defragmentări, extravaganţe, text-supra-text), Judiths Liebe povesteşte despre fericirile şi dramele oamenilor - ca toate cărţile, spune o voce :) Pentru mine, întrebarea: e mai bine (mai util, mai încîntător, mai cu sens) ca scriitorul să se ocupe de oameni, cît poate el de cuprinzător? Aşa încît atunci cînd citeşti o poveste cu personaje de hîrtie, să fii convins, cît eşti în poveste, că sunt reale, că sunt posibile. Sau e mai bine să îşi vadă de feliuţa lui de lume, în felul lui/să se joace de-a dumnezeul limbajului? Pe de altă parte, nu numai literatura se ocupă de teritoriul omenescului, deşi are intuiţii fulgerătoare, valoroase. De întrebat, mă întreb ca să mă întreb :)

Revenind la carte, m-a impresionat realismul - ştiu că ăsta e un cuvînt care ţine sub pălăria lui mai mult bălţi şi noroaie decît minunăţii -, mă refer la un inventar de întîmplări din natură, zgomote, mirosuri, gusturi, imagini - toate descrise din interiorul lor. Practic, livrate pe neanunţate, în toată frumuseţea (sau urîţenia) lor reală/credibilă.

Pentru mine, o carte bună. Mulţumesc, Vio!

---
Meir Shalev, Judiths Liebe, Diogenes

6 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

Departe de mine grija de a căuta realism nud (revin frecven la nudul ăsta!) în cărţi. Vreau, sunt setos de ficţiune. Aşa încântat am parcurs deunăzi Beagle încât ai fi zis că toată viaţa nu am citit decât Petre Ispirescu!

Şi rolul închipuit al autorului, de Dumnezeu al limbajului, îmi este cât se poate de simpatic. Nu judec asta, decât atunci când un anumit tip de limbaj, răslucrat, devine unicul scop al cărţii. Şi chiar atunci...Mai sunt nuanţe. :)

Mai bine decât reportaj ascuns în beletristică. Burghezii ca mine adoră să fie prostiţi, minţiţi, manipulaţi. Narcisicii ca mine consideră povestea vieţii lor neîntrecută de altele. Ca urmare, ne lăsăm seduşi de stil...De absurd, de...

Hiacint spunea...

Păi...şi aici sunt nuanţe, întîmplările din carte nu sunt realisme de-ale noastre. Spune şi tu, un copil cu trei taţi e din start marcat de miraculos. I se spune că este ocolit de îngerul morţii. Unul din taţi - Scheinfeld- este pasionat de păsări, "moşteneşte" un imperiu păsăresc de la un bizar albinos venit în sat, îi trimite lui Judith cel mai frumos canar etc.

Sau: în grajdul lui Mosche se naşte o văcuţă tragică, arată ca un taur, e nătîngă, nimeni nu-i dă vreo şansă. Pe mine m-a emoţionat povestea cu vaca. Da, poţi să rîzi :)

Cristian SÎRB spunea...

Ah nu rid! Mie-mi plac asemenea istorisiri. Sa fi spus asa dintru inceput...:)

vio spunea...

in sfirsiiiiit!

cam scurtut, da bun si-asa:)

o fi realism in carte, dar nu e autobiografie, desi ar putea parea, dar meir shalev se joaca bine de tot cu stilul asta cum s-o fi chemind, auto-fictional? adicatelea mereu e (prin cartile pe care le-am citit io de el pina acum) un soi de fir narativ la persoana intii, dar totusi de la o carte la alta stilul e altfel.
pentru mine judith ramine deocamdata cel putin una dintre cele mai frumoase carti citite. repet, nu musai cea mai buna, de frumusete vorbesc...

Hiacint spunea...

Daaa, sunt o zgîrcită.De fapt, am observat că nu ştiam de unde să încep, fără să dau spoilers, fără să vorbesc ceva ce doar noi şi alţi cititori ştiu, fără să fac vreo gafă traducînd aiurea vreo expresie. De exemplu, foarte frumoasă mi s-a părut povestea cu Mosche şi Tonia, iar la Punktele lui Globermann rîdea-pufneam-ziceam: e drăguţ în felul lui. Cer e că nu am mai întîlnit de mult o carte cu personaje atît de vii! Mă bucur că am avut şansa :)

Cristian SÎRB spunea...

Eh, dacă nu traduceţi, bucuria o să rămână numai a voastră. Treabă-i asta? Nu puteaţi să-mi faceţi poftă cu ceva existent la noi şi accesibil? Numai nemţii scriu fain? Bine,şi evreii...