Inspirat de criză

Inspirat, de fapt, de articolul foarte bun al lui M. Cărtărescu din EVZ de astăzi (SENATUL EVZ: Criză teribilă, monşer!), am gândit şi eu câteva secunde, ceea ce nu-mi şade prea des în caracter. Am gândit, deci, că impasul în care ne aflăm nu se traduce - strict şi neapărat - prin milionul de lei vechi pe care-l pierd eu nemaimuncind vinerile (temporar). Ci în dizolvarea valorilor, în revoluţia strâmbă a modelelor, înlocuirea brutală a celor care aveau (au) capacitatea de a fi mentori, pilde morale, unui popor întreg cu nişte creaturi lump. Criza cea adevărată e, tot timpul ăsta, în noi şi are simptomele numite: Paris Hilton, Bahmuţeanu, Voicu, Ţânţăreanu, Bănică, Loredana, Luciu ("actriţă" mai celebră decât un V. Rebengiuc, iată, dacă aşa vor PR-oştii), Spears, Beckham (el şi ea; el nu joacă decât rareori fotbal, între două photo shootings, dar îl întrece în faimă şi pe Zidane; ea nu cântă, dar e mai celebră decât Amy Winehouse), omul-cu-laptopul de la Antena3, alţi prompterişti. Criza stă în depărtarea noastră de Biserică, a acesteia de noi, a tuturor de Credinţă. Pervertirea limbii şi a limbajului este tot un semn de criză încă şi mai gravă decât aceea pe care-şi închipuie middle neamţul că o traversează - nemaiputând achiziţiona Mercedes anul ăsta, ci "doar" VW. Legătura indiscutabilă, interdependenţa gândire-limbaj: tot mai şubrezită de promovarea lipsită de discernământ a imaginii nude, obligatoriu şocantă! Din sprijin, exerciţiu şi hrană pentru gândire - limba, textul, cuvântul - iată-le, deodată, obstacole. Un ce plictisitor, incomod (comunicăm acum prin linkuri către postări youtube!).

Poate vom folosi înţelept lunile acestea de acalmie consumistă, de relativă (forţată) temperare a vânătorii de performanţă (carieră, bunuri materiale cu ajutorul cărora, cică, ne-am certifica/fixa poziţia socială, bullshit!), obţinută nu de puţine ori cu preţul călcării peste cadavre. Poate vom redeveni mai reflexivi, vom căuta din nou - în ziare - paginile de analiză limpede, aşezată, a vremurilor în care trăim. E posibil ca renunţarea la anumite tipuri de răsfăţ să ne ajute a regăsi vocaţia profunzimii - pentru care chiar suntem înzestraţi, prin graţie divină. Să oprim televizorul, cu toată revoluţia lui lumpenească, şi să luăm în mână cartea. Să reconsiderăm valoarea muncii şi aportul speculei, al arderii etapelor (nu toţi suntem câştigători, nu toţi putem fi bogaţi, nu toţi putem avea diplome, nu toţi suntem inteligenţi, egali, etc) în visurile noastre de mărire. Şi-n loc de a plonja cu bucurie infantilă în stupide team buildings să ne întoarcem în familie şi printre prieteni. Fireşte, e de asemenea posibil să ne înrăim şi mai mult, odată lipsiţi de jucăriile noastre. Individul recent, dotat cu laptop şi cu ochelari antireflex (aparent "de vedere"), pare mai inteligent decât unul fără aceste două adevărate "cârje ale personalităţii." Cum va compensa cel de-al doilea? Vă daţi seama, va trebui să-şi construiască pe brânci o personalitate! Ce EFORT!

Foto: renovare tipic autohtonă, palatul şi coşcovita...