Ipocrizia de Oscar

Mă mir că-n vâltoarea pariurilor făţarnice - de umplut pagini de blog şi de reviste, cu miza cine ce câştigă anul acesta la Oscar-uri - intră şi oameni serioşi. Un dram de experienţă să ai, să fi urmărit selecţia, nominalizările, festivităţile de premiere din ultimii, să zicem, maxim 10 ani, şi tot ar fi fost suficient pentru a mirosi cu minimă posibilitate de eroare ce regizor, ce film, ce actori vor înhăţa statueta şi anul acesta. Nu văd miza "aprinselor" dezbateri. E ca şi cum ai dezbate sfârşitul Titanicului (pachebotul, nu filmul) sau cel al împărăţiei lui Napoleon I (Împăratul, nu cognacul), sperând că în urma discuţiilor vei afla alte deznodăminte decât cele arhicunoscute. Rezumat: prea infimă doza de imprevizibil în oscarizări, dar ne place să ne excităm pe marginea unor ştiri gata aranjate, ca nişte radio şanţuri ţăţeşti ce suntem. Batem apa în piuă!

Peliculele cu handicapaţi simpatici, devianţi, aberanţi, minoritari vor avea mereu mare trecere la cei peste 5000 de membri ai juriului AAF. Şi desenele animate. Cu excepţiile de rigoare. Ce nerealist să aşteptăm în 2009 un alt film ca mare câştigător decât dinamicul şi bine croitul Slumdog!... De acord, poate să nu ne placă, să avem alte gusturi, desigur, ar fi... lipsit de tact să critici ceva din Milk. Asta nu înseamnă, însă, că orbim brusc. Slumdog are toate ingredientele necesare: filmare impecabilă, actorie de nivel respectabil, fără excese patetice (cum s-a afirmat din pură răutate), muzică bună, editare perfectă. Dar şi: minorităţi (religioase şi de castă), nedreptăţi sociale, reparaţii miraculoase - cum, pare-se, aşteaptă juriul cel corect politic. Degeaba se tot screm unii să vâre criterii şi dogme documentariste în cinema (propun o viitoare peliculă filmată cu endoscopul, în stomacul unui voluntar, neapărat neprofesionist, de preferinţă negru, hispanic sau femeie maltratată). Şi plâng, apoi, cu lacrimi crocodileşti că filmul nu are trecere. Nu ştiu de unde febra asta de a face cu orice preţ filme cu neprofesionişti, ca şi când pe mine m-ar interesa să văd reportaje şi anchete jurnalistice (vezi inserturile în care "actorii" vorbesc sălciu la cameră, dau declaraţii, cum ar veni), dacă merg în sală, şi nu altceva. Pentru reportaje, am suficiente alternative. Am ziarele şi tv.