joi, 5 februarie 2009

Mirul lumii

Te uiţi şi vezi. Priveşti şi, poate, câştigi. Experienţă. Pentru unii contează cât de "tare" e finalul unei cărţi. Mă crede cineva că nu mi-am pus vreodată problema asta? Adică, să devin subit conştient că mai am 60 de pagini şi să aud tobele răpăind: vine finalul, ia să văd: e "tare", e banal? Nu am rupt niciodată finalul de restul cărţii, la inventarul post-lectură. Simţirea mea îmi spune că asta e mai cu seamă important în cazul romanelor policier ale scriitoarei de limbă engleză Aglaia Cristea (parcă aşa se numea, nu?).

Nu întâmplător m-am împrins în subiectul acesta. A dat bloggerul Dragoş (gazdă inspirată a unor dezbateri utile - felicitări lui ALŞ pentru felul în care a ţinut piept atâtor inocenţi exaltaţi) şfară în ţară cu un questionar în genul celui lansat de dl. Proust. O întrebare se referea taman la "cel mai tare final de carte".

Ştim, e greu să nu greşeşti când te apuci să iei în discuţie gusturile literare ale cuiva... Totuşi, îngăduită-mi fie mirarea (sau curiozitatea de a afla ce se petrece în astfel de minţi) atunci când aflu că unii "nu au putut" duce la capăt nici o carte de G. G. Marquez. Nu mă mir cu dispreţ, doar mă mir, bine? În schimb, Ştefan Agopian - bine cocoţat în topuri. Sigur, flatant şi rar pentru un scriitor român în viaţă. Vonnegut, idem. Mais, voyons, chiar să fie Vonnegut mai vânos decât Gabi Marquez?! Rămâne de cântărit.

De asemenea, din răspunsurile lepşizaţilor, am constat amar că literatura mai puţin sonoră urechilor lor şi mai puţin fashionable (atunci când te lauzi, probabil, găştii sau "sferei"; în plus, nu prea e pomenită în, mă înţelegi, LIRE sau NYT Book Review, cum e cazul cu Rushdie sau LeClezio) a MittelEuropei aproape că lipseşte. Bineînţeles, Kafka (sunt prea conformişti respondenţii pentru a nu-l menţiona) e mai mereu acolo. Am mai remarcat, cu oarece mâhnire, că în blogosferă obişnuiesc să circule şi să fie discutate cam aceleaşi cărţi (un număr restrâns de titluri deja fetişizate), foarte puţini cutează să scormonească alte literaturi. Vecinii central şi est-europeni au o "trecere" mai curând de underground. Prea multe lucrări pătrund la noi pe filieră anglo-saxonă! Ah, şi fără nici o coerenţă editorială - vezi cazul P. Roth, tradus complet haotic.

Păi, cum să nu se întâmple astfel, câtă vreme, la cele mai frecventate douăzeci de bloguri trecute în revistă, găseşti aproape în întregime aceleaşi link-uri, către aceiaşi guru ad-hoc, fie că e vorba de blogroll, fie către reviste şi alte site-uri. Grozav de plicticos şi atît de puţin original! Apoi, pentru ca impresia de comunitate să fie menţinută pe linia de plutire, dă-i şi curtează, debitează amabilităţi - venind din afară, e imposibil să nu observi asta cu un uşor spasm stomacal (aici, dreptatea fu de partea lui ALŞ).

9 comentarii:

Hiacint spunea...

Cred că la Agatha C. e mai important parcursul, cum împleteşte ea intriga, bunicuţă rea, finalul nu interesează şi nici nu surprinde pe un cititor de poliţiste (eu nu's, dar am stofă :) )

Eu am în continuare impresia că majoritatea oamenilor nu îl pot suferi pe Marquez (dacă nu e o carte „de dragoste” cumva), iar răspunsurile la chestionar sunt un lot din majoritate.

Concluzia ar fi că nu suntem cititori după canon (de nu o fi unul subtil al gustului public sau al popularităţii)

Cristian SÎRB spunea...

Hm, dacă zici că majoritatea simt aşa, îmi permit şi eu cuvinte mai tari: e grav!

GGM are scrieri extaziante şi căderi dezamăgitoare, plicticos sau somnifer e ceva ce nu se poate spune despre el fără să-ţi tresară vreun second thought.

'Generalul în labirintul său' am abandonat-o fără regrete. 'Cronica unei morţi anunţate' e lecţie, pur şi simplu, lecţie de scris. Dar să nu monopolizăm eventuala dezbatere, centrând-o pe Marquez, rog. :)) Să revenim la cestiune.

white noise spunea...

am mai zis de cateva ori:pentru mine Marquez e in primul rand sluga lui Castro. cand pun mana pe o carte de-a lui, nu pot separa cele doua imagini. asta e. am incercat sa citesc doar vreo 2 romane.

in rest, nu era vorba de niciun top.erau lucruri strict subiective.

Cristian SÎRB spunea...

Oho, păi aşa mai găsim cu duiumul. Grass - militant cam de stânga, după ce fu în hitlerjugend, Lessing stângistă, H.Boell, Sartre, Auster, LeClezio..., Saramango, hoho, şi încă ce stângist! E atât de important? Măcar în opera lui nu regăseşti ceea ce susţine el în timpul liber. Scrie despre altceva şi o face minunat, ca un vrăjitor. Ce are a face Castro?

white noise spunea...

aveti dreptate, dar asta e situatia. ma feresc cat pot de scriitorii de stanga, n-am ce sa le fac.am prea multi refugiati/deportati in familie.
acum cativa ani, a fost Samuel Tastet in Tm, a lansat nu stiu ce carte. s-a starnit atunci o polemica Celine vs Sadoveanu. fiecare tabara refuza sa citeasca un autor sau altul in functie de traumele prin care trecuse.
poate daca as trai in alta lume, as putea sa privesc totul cu calm si de la distanta. dar pe mine stanga ma strange de gat din secunda in care m-am nascut. si incerc sa o evit.
imi asum propriile limite, n-am ce face, asta sunt.

Cristian SÎRB spunea...

Inatacabil răspuns. Stânga nu mi-e dragă nici mie. Am avut şi eu condamnaţi politic în familie...

Nu am văzut nici măcar un punct, o virgulă de stânga în scrierile lui Marquez, însă. L-aş fi trântit cât ai clipi.

Într-adevăr, păcat. Ei sunt foarte mulţi şi mulţi au scris şi scriu foarte bine.

raul spunea...

cunosc oameni care nu-l pot citi pe liiceanu pentru ca e un manager mediocru...fiecare cu conditionarile lui, politice, economic sau estetice. eu nu-l pot citi pe agopian dupa ce i-am vazut comportamentul grobian intr-o librarie

Cristian SÎRB spunea...

Da, cred şi eu. Despre Liiceanu ştiu că e aşa de la prietenii mei, angajaţii lui. :)

De aceea, e mai bine să nu ştii nimic despre omul scriitor, DACĂ te cunoşti ca fiind unul căruia îi pasă chiar aşa mult ce face el acasă. Mie ideologia mi-e insuportabilă în cărţi (romane), în rest, nu am pretenţii. Tot eu aş pierde lecturi savuroase.

Agopian Grobian? :)

dragoş c spunea...

Am o replica:
http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/02/despre-bloguri-livresti.html