miercuri, 7 ianuarie 2009

În căutarea humorului

Aşa am găsit eu umorul şi liniştea mult căutate.

M-am întors din ţara lui tout est permis, bântuită de duhuri demonice ce mi te purtau de subţiori, nici nu mai apuci să atingi ţărâna, în cele zări şi-ţi dezvăluiau realitatea obiectivă, existentă independent de cunoaşterea noastră, care, deşi percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esenţa ei, totemioare întunecate puse ca podoabe de Crăciun în ferestrele sărăcăcioase, luminate cât pentru a putea fi privite doar în treacăt (cam cât durează remuşcarea născută dintr-un păcat zglobiu) de oamenii simţitori care nu au mai apucat să vadă aşa ceva în viaţa lor. Gustat un aperitiv de necinstire, servit neglijent în aburii roşietici şi împuţiţi ai păcatului, ai pulberii de sânge menstrual care zugrăvea - de altfel, fără pic de talent - până şi aerul îngheţat dimprejur. Pornisem de acasă, mânat de hamuri şi mâini nevăzute, spre o recăpătare a humorului şi am dibuit, în schimb, o pasivitate oligofrenă înotând liberă în apele sale, abandon făţiş, pat alb şi solitar care mai şi spera că o să-l încălzesc în lipsa ei ca un prostu' satului care nu simte mirosul coptului pe cale a i se coace.

Călăuzit mai mult de presimţiri, am sosit cu bine acolo unde trona pe un taburet cu picioare murdare diavolul în persoană, ţinând-o pe ea în poală, afectuos, ăsta poate fi foarte afectuos. Unde altundeva s-ar fi simţit el mai cuceritor decât în spaţiul meschin al unui apartament de bloc, adresă necunoscută, oraş mic, într-o noapte ce se spânzura din pasiune, încet, imperceptibil, între miezul ei şi ziuă? Acolo se lăfăia diavolul, şi încă ăl mare, urechile îmi ţiuiau, aşa am ştiut că e el, pe diavol nu-l gândeşti, mulţumit să fii dacă ţi-e dat să-l analizezi auditiv ca pe un ţiuit şi atât, prin pereţi auzeam gâlgâitul cuvintelor rostite în acea unică încăpere luminată, cuvintele încercau şi ele să-mi ajungă la urechi, dar nu izbuteau altceva decât a-mi lovi sufletul cu pumni mari şi grei.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Aş vrea să ştiu mai mult despre pivniţele acestui text, pot?

cristians. spunea...

În mod cert, sunt foarte igrasioase pivniţele, dacă nu inundate, dar da, se poate afla mai mult.

Din nefericire, textul a crescut, diform (ştiu), până la forma de mai sus, bazat pe anumite "pivniţe", cum bine intuiai. Aşa cum au dospit toate textele mele din jurnal. Unele au fost (sunt) chiar mâini întinse. Stau aşa, cu mâna întinsă - clasate şi nerezolvate, de pe stelajele memoriei.