Unde nu mi-ţi-oi pune la boxoace un techno tâmpit rău la cap, 140 bpm, mixat de de-alde Ponticelli, Beyer, Liebing, i-auzi cum depresurizează locomotivele şi slobozesc galopul halucinant al electronilor! Ia mai mânaţi din cale, hăi, melancolici de profesie, cu degetele zdrelite la orele de chitară date de prieteni pe-nserat! Auzi la el: bum-bum, bum-bum-bum! Doi cu trei. Greu cum cade, şi cum îl funkesc pe la spate înaltele. Hahaaaa! Ce plăcut e să mai uiţi dracului de clasici şi să cobori în underground, nu că ai fi snob, ci că acolo e distracţia până-n grindă. Muzica fără mesaj, fără teză. Fum, beat, torsuri umede, priviri rătăcite, stupefiate. Hai cu tata: acu' descântă o cubaneză, îi răspund negrii, ca pe plantaţie, la bumbac, cât timp tempoul e cam aşa: 1-2-3 cu 1-2-3. Ca din iad tună. Techno pur. Până acum doi ani, la Hoia, Cluj Raving Society promova ritmurile astea fără jenă. În ciuda scepticilor, care cred că trebuie să asculţi cu stetoscopul cerinţele publicului, a prins! Mii de tineri fremătau în galopul muzicii teutone: Pacou.
Hai, la mulţi ani! Nu am timp de discursuri. Scriu din picioare, după cum se poate vedea cu ochiul liber.
4 comentarii:
:) La multi ani, techno people!
Hee, 1,2,3, 3! Să ne fie de bine şi de partea lui 2009.
La mulţi ani!
Fain articol, la mai dese! :)
;) hehe...
Trimiteți un comentariu