Pe intelectualii băştinaşi i-a cuprins pofta cea serioasă de politică mare, de "responsabilă" atitudine civică, un piculeţ cam târziu. Mult după ce jocurile ilicite şi împărţeala pe zone între clanurile politice, colorate divers doar de faţadă, au fost bine făcute şi închegate. De aceea, b ă l ă c e a l a mediatică orbeaţă, cu saliva la vedere, penibil necritică, zgomotoasă, cu inadecvate accente fundamentaliste, practicată în grup de domnii Patapievici, Cărtărescu, Mihăieş, Pleşu, Liiceanu alături de o grupare (PD-L nu e partid, nici un partid nu e partid, de fapt, în România) pe care, de câţiva, ani se tot screm subţire să o treacă drept mesianică, hipermorală şi bine intenţionată, îşi recapătă, în zilele astea, accentele ei groteşti, tot mai greu de ambalat, ba chiar frizând prostia.
Singurul amănunt care mă dezgustă la alianţa fătată cu duioase oftaturi telegenice, şi moşită, fireşte, "pentru binele ţărişoarei", "pentru intrarea şi ieşirea din criză" (vom asista la un sex pe rupte cu criza, ceva de speriat, aşezaţi-vă bine) nu este monstruozitatea ei doctrinară (ce va agonisi în stil centru-dreapta pedele va redistribui social pesede?), numeroşi din cei care vor sta la aceeaşi masă guvernamentală au mai fost colegi de partid, indiferent cum s-a numit el, de-a lungul ridicolei istorii post-revoluţionare. Iar în bunele intenţii ale tribului băsescian nu am crezut nici o clipă. Nici un şoc. Nici o noutate. Mă îngreţoşează şi mă îngrozesc (dar asta e o altă poveste, una despre eternele slăbiciuni omeneşti, ce nu ţin seamă de înalte studii) cei din spatele PD-L, în frunte cu mai sus amintiţii 'telectuali. Tăcerea lor descalificantă de acum. Căzută foarte nepotrivit, după neobositele luni de ironii groase sau fine şi cârteli brutale, intransigente, la adresa PNL şi a cârdăşiei parlamentare a acestuia cu imortalul PSD.
În plus, mă dezgustă cohortele de forumişti ce parazitează, înjurând cu şcoală, site-urile ziarelor, şi care, pe unii ca mine - critici sastisiţi ai întregului eşichier politic românesc, deci şi ai preşedintelui Băsescu, şi ai tribului docil ce-i ţine loc de partid - nu ne scoteau din năimiţi, petrodolarişti, pesedişti. Întru trista amintire a zilelor în care eram terfeliţi porceşte şi discreditaţi gratuit pentru nişte opinii sincere, contrare curentului şi, mai ales, emise de bună voie, nu plătite de Patriciu, mă bucur acum să-i urmăresc îngurgitând cu foame de zile mari căcatul pe care l-au aruncat asupra "coruptului, mafiotului, infrecventabilului" PSD.
În tot anul ăsta electoral a avut loc un singur gest demn, de recunoaştere prin demisie a erorii de înregimentare: gestul nobil, de renunţare la candidatură, al lui Cătălin Avramescu, survenit imediat după înhăitarea PD-L - PRM pentru susţinerea lui Vadim Tudor. Dilematicul (actualmente, pare-se, om fără îndoieli) Sever Voinescu a ales să meargă mai departe, servind acum cina victoriei dimpreună cu Boc, Năstase, Mitrea din troaca de reziduuri (leftovers) programatic-doctrinare la care se înghesuie, practic, toată pseudo-politica mioritică. Dar, nu-i aşa, să nu disperăm: ce atinge PD-L, preacurăţeşte. Rămâne să mă întreb - nu baş făţarnic, nici îngrijorat - dacă nu cumva, la următoarele alegeri, în 2012, vor fi cooptate în guvern toate partidele parlamentare, că tot am fost martorii intrării precoce a României într-un post-viitor în care ideologiile sunt deja mofturi de excitat chiţibuşarii retrograzi ca mine. Procesul electoral pentru alegerea organului legislativ al ţării tocmai şi-a dovedit, în anul de greaţă (nu graţie) 2008, inutilitatea. Odată această alianţă parafată, noţiunea de alegere, de opţiune electorală, adică, este lovită de nulitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu