Cumpăr cărţi, dar mă tratez

Cumpăr prea multe cărţi. Nu una pe zi, dar în unele luni turistic sterpe, propice tranzacţiilor online şi lenevelii la orizontală, cum se dovedi acest decembrie, chiar mă paşte primejdia de a ajunge la una pe zi. Cu ce mă aleg din acest sport? Reconfortanta bucurie a posesiunii, tapetarea pereţilor cu volume colorate, ce absorb grijuliu zgomotele şi deziluziile perturbatoare ale străzii de provincie, turnurile strâmbe, inegale, de romane în aşteptare (nu se face să le aşezi înapoi pe raft, ar fi un gest aproape indecent, o acceptare pe tăcute a înfrângerii), angoasa timpului insuficient - care se declanşează imediat după aşternerea pedantă a ultimei semnături pe ultima carte scoasă din pachetul sosit de la editură. Întrebările obsedante asupra rostului lecturii: de ce citesc, pentru că-mi place pur şi simplu sau e mai curând o tentativă sublimată de a-mi culturaliza nemulţumirile? Ce faci, până la urmă, cu ceea ce pui deoparte citind? Atunci când ne confruntăm cu urma respectivă, la ce ne mai foloseşte c a r t e a? Mă opresc aici cu întrebările astea. Prea îmi sunt incomode.

Dacă voi (oricine aţi fi) aţi lua nişte pauze, nu de lectură, de achiziţionare, aş sta şi eu mai calm, cu câte o operă literară sprijinită de abdomen, în dormitorul meu-bibliotecă. Aş muşca apatic sau pasionat (oricum, cu mai scăzută disperare decât în prezent), aşa cum şade bine cititorului vicios, din cărţile deja stivuite. Nu aş mai goni printre rafturi după chilipiruri "strecurate" la reduceri, nu aş mai profita cu obraz îngroşat de cunoştinţele, pilele, amicii situaţi în poziţie de librar pentru acel 45% discount pe care respectabilii humanitaşi de la tejghea îl au la tipăriturile editurii pentru care lucrează. Nu aş mai simţi golul acela invidios-neputincios în inimă, la anunţarea cu fast a fiecărei apariţii jinduite (masivele de la Polirom: Musil, Bulgakov şi de la Cartier - Gide). Degeaba nu fumez, dacă pe viciul meu cu "pretenţii culturale" dau tot atâţia bani câţi consumă fumătorii înrăiţi, lunar, pe pachetul lor zilnic de otravă. Iată de ce nu-mi pot cumpăra şi eu un laptop, ca tot snobul, un aparat foto cu zoom peste 10x, cum are orice mucos întreţinut de părinţii ce trag ca boii în Italia, o mobilă completă pentru living. Dar voi nu vă daţi opriţi.

La anul, aş vrea să citesc cu osebire în franceză (Camus, aproape integral, de exemplu, că tot m-au ajutat oamenii mei de suflet să încropesc o colecţie frumoasă), limbă de care m-am înstrăinat nedrept. Dar nu voi putea, câtă vreme de pe masa_pustie, cu ochiul meu drept, pot căta mereu către linkul ce duce la bookblog.ro, doldora de prezentări una mai entuziastă şi mai apetisantă decât alta. Tapetat cu ispite, bookblogul ăsta! Aş putea să-mi impun să nu mai citesc nici o revistă culturală influentă, cu pagini de recenzii bine scrise. Să citesc exclusiv, bunăoară, inofensivul Supliment de cultură: contactul meu cu publicaţia ieşeană lăsându-se mereu cu straşnice sperieturi. Rămân, totuşi, prietenii ca verigă slabă, în ciuda blocadei neconvingătoare pe care o coc eu presei (pentru a-mi tempera cumva apetitul consumist). În fond, ce prieteni sunt aceia care nu-ţi recomandă cu patos niscai cărţi care i-au mişcat!?