marți, 16 decembrie 2008

Bietele corpuri

Te gîndeşti la cartea-corp viu, nu la cartea-text după ce o citeşti pe Sonia Larian. Ţi se face chiar teamă. Cine trăieşte în această carte, atît de fragilă şi îndurerată, atît de neconvenţional haotică, te întrebi. Şi care sunt bietele corpuri?

Să scriu că nu înseamnă mai nimic să deconstruieşti - de parcă s-ar putea! - cartea asta de haos, că trecută prin gîndire, Bietele corpuri ajunge să nu însemne mai mult decît un jurnal codificat, sub cheie. Că poţi să o închizi într-un sistem, unul simplu: introducere-cuprins-încheiere, şi astfel corpul adevărat („marmelada de carne”) al cărţii se pierde. Întîmplarea e substanţa ei, trecerea de la revoltă şi strigăt la resemnare gravă, la exuberanţă şi duioşii. Marandenbòne, aşa se numeşte în carte această întîmplare feroce şi nestatornică a lumii.

În lumea Marandenbòne trăiesc aceste corpuri: avatarurile Arianei (Gels, Gelsomina, Ariana 1, 2, 3, Stella), bietul corp al Ursului, bietul cîine Monco, colegele de şcoală, regele Richard şi regele Eduard, moartea, suferinţa; lipsesc concluziile, lipsesc sentinţele. Dar cel mai mult vorbesc vocile marandenbòne despre despărţirea de aceste corpuri nefericite, care înlocuiesc oamenii fericiţi din trecut, despărţirea de corpurile care bîntuie.

Lumea locuită de corpuri devine insuportabilă, în timp ce aceea ştiută înainte se destramă, aşa cum Ursul-tată devine dintr-un bărbat înduioşător de tipicar o umbră răutăcioasă, aşa cum se micşorează el şi se scîrbeşte de lume, sub ochii Gelsominei, sub ochii Arianei, sub ochii tuturor. Totuşi, amintirile despre corpul tatălui, despre gesturi şi tabieturi, despre numele lui de alint, despre intonarea vocalelor din nume, în fine, aceste dovezi fizice ale existenţei sale înainte de suferinţă se află în jurul aceluiaşi trup. El bîntuie şi mîngîie (prin ce a fost înainte) în acelaşi timp.

Tot aşa se întîmplă cu fiecare rînd din carte, care pe de o parte alungă, pe de altă parte emoţionează. Să o citeşti raţional ar fi ca şi cum ai trece cu un obiect metalic prin carne, încercînd să îi dai artificial un contur. Să o citeşti pe jumătate inconştient, să o laşi să te ducă acolo unde se duce ea, în dezlînarea ei ambiţioasă, înseamnă să recunoşti că însuţi eşti sensibil şi fragil; un biet corp care simte lumea măreţ, sentimental şi monstruos.

(recenzie aparuta pe bookblog.ro, cineva mi-a amintit de carte, multumesc)


7 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

Ştii ce altceva (în afară de calitatea hârtiei, a tiparului, marimea tirajului) face ca presa noastră culturală să apară drept o jalnică afacere de clan (o coeziune pupincuristă)? Şi faptul că un text foarte bine scris, foarte cald, foarte reuşit, cum e această recenzie, nu şi-a avut încă locul în paginile unei reviste "prestigioase".

Cretinii ăia de redactori şefi nu au în fişa postului (sau măcar în lista bunelor lor intenţii în ce le priveşte viitorul publicaţiei) identificarea de talente proaspete? Trebuie neapărat să mergi să dai un stupid de interviu pentru asta? Să treci prin întrebarea: Unde vă vedeţi în următorii 5 ani? În mă-ta mă văd, dacă te interesează, redactore şef! Sper să ne vedem acolo.

Hiacint spunea...

Păi habar nu am, nu am întîlnit nici un redactor-şef pînă acum, nu ştiu ce intenţii şi planuri sunt într-o minte de redactor.
Mulţumesc pentru apreciere, înseamnă mai mult pentru mine decît o pagină tipărită. Plus, continuă modesta :), dacă vei citi cartea, înseamnă şi mai mult.

Cristian SÎRB spunea...

Nu am fost destul de precis: de la o redacţie ce se ţine dinamică, updated, prestigioasă, AŞTEPT muncă de recrutare inclusiv din blogosferă (măcar din cea cu preocupări literare). Asta voisem a scrie dintru început.

În comparaţie cu recenzia de mai sus, am citit altele execrabile sau ploconitoare faţă de autor/editură în Suplimentul de cultură, în Dilema veche, carevasăzică, "tribune" răspomenite, cică "influente".

white noise spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
white noise spunea...

eu tot imi propun sa citesc romanul asta, sper ca nu o sa mai dureze mult pana o sa-mi fac timp sa-l citesc

Cristian SÎRB spunea...

Din primele pagini se vede că este o carte care ar fi meritat întâietate. Înainte chiar de traduceri "răsunătoare".

Hiacint spunea...

Saaau e o carte care merită păstrată, cum e obsesia în familia mea, de bună :)