Azi nu ştiu ce s-a întîmplat, dar toate vînzătoarele pe care le-am întîlnit au fost peste măsură de amabile. Ceva neobişnuit. În rest, împletesc o recenzie la Supunerea, de Eugen Uricaru. Mi se pare o carte plină, alt cuvînt mai bun nu-i găsesc, deşi autorul are cîteva ocazii să rateze (prin cruzime, prin naivitate, prin exces). Cartea asta a fost un lucru bun de săptămîna trecută, citită pe nerăsuflate. Şi poate de aia cumpăr cărţi fără măsură, pentru a trăi de mai multe ori sentimentul acela febril: şiiii mai departe ce s-a întîmplat? cu care m-am învăţat din copilărie (să ştiu continuarea poveştii, dar şi să prelungesc suspansul)
Alt lucru bun a fost un oraş mîndru, cu case-prăjitură, din care mai vreau să gust şi să mă înminunez.