vineri, 20 mai 2022

Nostalgocalminia

 Senzație de duminică. Ceva îmi încetinește, îmi sacadează funcțiile și mișcările. Mă mișc, deci, ca-n reluare și mai este și nevoia aia de a-mi pregândi următorul cât de mic gest, atât pe el cât și eventualele sale consecințe. Se recomandă lichide, apă chioară.

miercuri, 18 mai 2022

Tălpile ei mă călcau pe nervi

 Inima, bătându-mi în gol. Lipsesc niște bătăi la număr - una sau două. Se numește aritmie? Sau aritmetică. E ca într-un soi de panică molcomă. Nemulțumit de mine că rămân țintuit în casă, dar și ceea ce mă atrage afară este atât de intens încât mă sperie și, în consecință, mă izolează.

Ca oricărui snob, mi-ar plăcea și mie să merg să scriu undeva în oraș. Pe o terasă cu wifi, într-un local, pe înserate. E ceva la care visez adesea cu ochii deschiși. Nu știu care ar fi rostul: să fiu văzut, să văd, să fiu inspirat de ce văd și de băutura pe care ar urma s-o înghit cu sorbituri îndelungi, bine gândite, sugestive? Și din toate astea să rezulte un text ca: „o fată frumoasă trece pe stradă, pași rari, avântați, săltați, tălpile ei mă calcă pe nervi.”

luni, 16 mai 2022

Un rid

 Un singur rid, între sprâncene. Stingher. Fără pereche. Un strop cam trist, își caută partenerul. Una bucată rid. Deloc atrăgător. Arată ca o îmbătrânire prematură ce, parcă, nu se poate decide dacă să se instaleze cu totul sau nu. Un prim semn al trecerii, sosit prea vreme, după care - o pauză de vreo zece ani. Rămâi ștampilată cu ridul acela precoce, până-n ziua în care altele i se vor alătura și chipul tău va căpăta un limbaj fizionomic coerent.

joi, 12 mai 2022

Cum citim

 Spre finalul lecturii unei cărți voluminoase, mă apucă nerăbdarea. Îmi doresc, deja, altă carte ori, pur și simplu, vreau ca asta de acum să se termine! Că e greu de ținut în mână, că episoadele și ideile esențiale au fost de mult epuizate de autor și totul s-ar fi putut încheia cu niște pagini mai devreme, că autorul și-a pierdut zvâcul, dar inerentul delir de grandoare al artistului nu l-a lăsat să pună capac stiloului (sau laptopului)...

Posibil să fie la mijloc și o problemă a mea de menținere a atenției. Poate mi-am pierdut eu din răbdarea cu cărțile. Mi s-a diluat, cu vârsta și odată cu tentația serialelor și a clipurilor văzute pe telefon. Cu toate astea, nu mă opresc din a cumpăra cărți voluminoase, nici din a le citi.

Adevărul este că multe dintre romanele de mare întindere citite de mine s-au lălăit cam toate pe final (nu și Updike). Lungimi nefericite - din cauza vreunei porunci editoriale sau din orgoliul autorului - nu știu. Senzația obsedantă, citind, era că sfârșitul cărții ar fi putut surveni cu cel puțin 100 de pagini înainte.

Nu altfel stă treaba cu Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen.

E o chestiune de răbdare, înainte de orice altceva. Capacitatea mea de a rămâne atent și implicat. Este un efect secundar al mulțimii de cărți citite. Și o tocire a sensibilității ce vine odată nu numărul. Dintr-un cititor pasionat, devii, încet, critic amator. Deficitar la emoții, dar tot mai bun la verdicte precise, sarcastice, implacabile (ce servesc doar autosatisfacerii minții, nu sunt un câștig în sine). Nu-i într-atât (& nu-i mereu) vina cărții.

Apropos de emo-uscăciune, îmi amintesc - aproximativ - o replică din serialul Love (Netflix): „Nimic nu usucă mai mult vaginul decât un paragraf” (cu referire la mesajele text prea lungi).

miercuri, 11 mai 2022

Întuneric gleznă

 Gleznele. Albe. Detestă șosetele lungi. Poate că doar pe cele purtate cu fuste scurte, plisate, le-aș tolera. Glezne cu vinișoare, oase împingând de sub piele, scobituri, zone de umbră, fragilitate. Fetele se expun și nu vor nimic de la noi, în afara acestor priviri. Privirea, a fi privite - contează, totuși, pentru ele.

luni, 9 mai 2022

naștere

 „Poate că nașterea ar trebui să fie/ O stare de lumină, explozie solară/ Și să ieșim cărunți din pântecele mamei/ Obișnuiți cu noaptea și zgomotul de-afară...” (T. Mazilu - Cântece de alchimist) 

vineri, 6 mai 2022

Adicții

Emmanuel Macron: “Le problème de l'addiction aux écrans, c'est qu'elle désapprend le désœuvrement et l'ennui. Or l'esprit humain a besoin de divagation, de temps perdu. Elle détruit aussi la véritable amitié. Et la dialectique, l'art de la discussion : elle enferme, provoque un recroquevillement sur des cercles de followers. Il n'y a rien de plus désespérant que des gens qui pensent tous de la même façon.” (Le Point)

marți, 3 mai 2022

Murături pro Patria

 G. Tavares, Cinci plimbări prin cartier: „Când oamenii au ghinion, nu încetează să aibă noroc. Ce au ei e noroc în momente greșite, spuse.”

 Când patria îmi cere s-o apăr, îmi vine să casc. Mă ia somnul instantaneu și încep să-mi caut culcuș, mă cuibăresc, mă-nvelesc cu ceva - ca să nu răcesc la șale cât timp dorm. Poate că, totuși, nu mi-e somn, poate că doar confund plictiseala chemării patriei cu o bruscă nevoie de a dormi. În apărarea patriei.

Vin rușii, vin ungurii = mă ia somnul. Rezistența prin adormire. Dormitul eroic. Dușmanul nu cucerește poporul ce doarme! Mintea trebuie să fie mai întâi trează, apoi cucerită și supusă.

Când aflu că au intrat ungurii în țară, casc și mă-ntorc pe partea cealaltă. Folosesc partea încă nedormită. Întorc perna, ca să fie rece și proaspătă sub cap. Adorm imediat.

sâmbătă, 30 aprilie 2022

Oamenii care au ghinion nu încetează să aibă noroc*

„Problema, explica domnul Valéry, nu e legată de pantofi, ci de dorința mea de a duce acasă tot ceea ce ating.”*

Adu(nă) acasă tot ce vezi frumos - ființe, brânzeturi, clădiri. Fii un fantast colecționar de frumusețe!

Să vină odată mașina aia de gunoi și să ducă departe de aici toate urmele dezmățului locativ și culinar al ăstora. Capacele tomberoanelor au fost deschise și trântite mai des decât ușile apartamentelor. 

Iată romanul claustrării mele, varianta scurtă. Un roman senzorialist, scris din poziția întins în pat, sprijinit în cotul stâng, cu labele picioarelor reci, bucile amorțite de la atâta nemișcare, cuprins de gânduri ostile la adresa colocatarilor.

Colocatarii produc gunoi și poluare sonoră. Mai ales, poluare sonoră. Asta iese din ei prin toți porii.

Pe carosabil, șoferii întorși de nevoie acasă din dezastrul meteo, ambalează degeaba motoarele, furioși că s-a încheiat. În câteva zile, se duce vacanța copiilor și atunci să te ții iubire părintească, cu talpa înfiptă-n accelerație, cu semnalizări de ultimă clipă ori fără nici o semnalizare. 

Furia de a fi părinte, de a avea obligații parentale, costul scump al mândriei de a fi procreat. Urăști lumea întreagă din cauză că tu ești părinte și ai îndatoriri în consecință. Nu te chinuie, de fapt, graba către locul de muncă, ci tortura de a fi la cheremul traficului.

Graba către niciunde. Graba de a nu mai fi.

_______

*G. Tavares - Cinci plimbări prin cartier, ALL

joi, 28 aprilie 2022

Fușereli

 Mult spus lucrez, zac în pat, sub plapumă, citesc cartea zilei și presa online, trag o fugă neprevăzută până la supermarket, de unde mă întorc cu un Black Label, un bec și un gel de duș, plus o saintpaulia de care sper să am parte cât mai mult timp.

Citesc, mesajele telefonului mă întrerup destul de frecvent, ecranul se luminează, vreau să știu ce e, cine e, ce mi-a scris, ce s-a mai petrecut în lume, nimic, comentarii ce nu mă privesc, dar și persoane cu care, altfel, n-am cum să țin legătura, așadar trebuie să-mi disloc timp, atenție, amabilitate, nu mă pot izola chiar cu totul, că nu-i pandemie.

Tot ce îmi doresc este să-mi văd în pace de lectură și să mă las legănat de variațiunile Goldberg.

joi, 21 aprilie 2022

Metode de εκστασις

 Ar trebui să citesc mai multe despre rostul ținerii unui jurnal. Pe Mihăieș, de exemplu. Să găsesc „explicații” în mintea unor diariști înrăiți. Ce așteptau ei de la notațiile jurnaliere - nemurirea? Murarea? Eternizarea micilor gesturi cotidiene. A nimicului. Anecdotizarea faptelor fără însemnătate, cu gândul secret că asta va folosi cuiva. Eu, utilul, trăind prin cuvintele mele. Învățături către cei ce vin. Filozofie mediocră, nu jurnal. Totuși, câteodată simți că-ți iese.

Am ieșit din mine dansând. Dacă nu mi-aș fi dansat tinerețea, aș fi rămas prins în mine definitiv, fără scăpare, fără speranță, aș fi privit - la propriu - lumea & viața pe fereastră (mai mult decât o fac acum). Dar mi-am dansat-o și, astfel, am părăsit găoacea trupului, am putut iubi, atinge, m-am putut face văzut, iubit, atins. 

A fost nevoie să devin nebun pentru a ieși, să nu rămân veșnic încuiat în temerile mele fanteziste, prizonier al închipuirilor automulțumitoare.

Dansat, sărit, căzut înadins în ridicol - realitatea a tăbărât peste mine, iar eu m-am lăsat pradă ei. Am vrut să doară, să mi se îngroașe apoi pielea peste rănile închise. Piele groasă, peste carnea vie a sensibilității virginale. Nebunia - prețul pe care poți alege să-l achiți pentru a te transforma în ceea ce ești.

Prenumele meu s-a clădit pe dans. Mai întâi, a fost cuvântul citit - suferința mută, tăcerea. Dansul a venit peste tăcere, cu urlet, zâmbet larg, sfidare. Am sfidat pentru a deveni.

marți, 19 aprilie 2022

Metode de pierdere

 Printre cele mai „raționale” feluri de a pierde timpul se numără acela de a ți-l pierde plănuind până la istovire ce ai mai putea face ca să nu pierzi timpul chiar în timp ce-l pierzi plănuind ca nu cumva să-l pierzi.

Mă gândesc incontinent la deal, la pomii nou plantați, la cum aș cumpăra niște lucruri pentru care nu am bani, la a ieși puțin în curte - să mă las scăldat de soare, să iau aer. Nu fac nimic din toate astea! Lucrurile pe care îmi închipui că le-aș putea face îmi ocupă doar mintea, fără a (le) trece în act: a face mâncare, a desface o bere. Toate aceste treburi necomplicate, și altele pe care acum le uit, îmi consumă și-mi confiscă gândirea, obosindu-mă înainte de orice început.

La urmă, din mici plăceri ce erau menite să fie, le percep ca pe niște corvezi. Copleșit de amânare, treziri cu dureri de cap (probabil, trucuri pentru evitare), somn slab. Nu mai fac nimic. Încremenire frenetică, morocăneală, așa încolțește sămânța unei izbucniri disproporționate.

luni, 18 aprilie 2022

Pe toate

 Duminică, final de zi - vine ca întotdeauna cu pofta compulsivă de a citi, simultan, toate cărțile, de a le începe pe toate; să fac noapte albă din lectura lor, nemaicontând că nu mi-ar ajunge timpul (nici măcar pentru una dintre ele). M-am gândit apoi la cărți rămase neîmpărtășite și la degetele slabe, osoase ce le țin.

Augie March: „Cu toate acestea, o enerva în mod special faptul că nu păream măcar un picușor mai stresat.”

Aș fi dorit să fi încheiat 10 cărți, să citesc articole digitale de presă, să lenevesc. M-aș fi plimbat, întâlnit întâmplător, umblat fără țintă, fără scop, cu mintea la nimic anume.

Dar, de la un timp, îți cam termini cuvintele, îți epuizezi „înțelepciunea”. Trăiești prezentul, fără a trăi clipa. Clipele de la muncă trec goale, grăbite.

miercuri, 13 aprilie 2022

Ne mutăm

 Vizităm un apartament enorm. Patronul e un ins „pe măsură”, supraponderal, cu păr puțin, totuși vopsit - într-un mod neglijent, neuniform -, ceea ce atrage și mai mult atenția asupra sărăciei lui capilare. Camerele sunt încă sufocate cu lucrurile proprietarilor, care ne promit că, deîndată ce se va deschide acel „centru de depozitare a obiectelor inutile”, le vor evacua pe toate din casă. Visul progresând, proprietarul își modifică înfățișarea, se face țigan, rămânând mai departe gras. Apar acum și copiii lui - aleargă prin apartament; e casa lor (în care au crescut).

Camera de zi este impresionantă și vederea ei ne face să scoatem automat banii din buzunar: avansul. Ferestre înalte cât ale unei săli de bal, e acolo și un pian - înăuntrul acestui living cresc și câțiva copaci groși, spațiul dintre ei fiind tapetat cu iarbă. Cea mai mare și cea mai... afară (cameră de zi) din lume!

Apar, pe rând, alte și alte încăperi. Îmi revine mie plăcerea de a le descoperi. Patronul îngăduie. Numai copiii-s băgăcioși. Bucătăria e mică și fără geam către exterior. Are doar un fel de luminator făcut ca din funduri de borcane. E „compensată” de o cămară în care poți intra cu totul - vopsită integral în alb, accesibilă dacă urci câteva trepte înalte, cum vedem la casele țărănești din paiantă.

Mereu, noi încăperi și balcoane ce apar neașteptat. Balcoanele, balustrada lor joasă, îmi inspiră teamă.

Iată și „studioul” țigăncii, de fapt un atelier, cu o mașină de țesut electrică - țiganca o folosește șezând pe pat. Camera asta anume e îndeosebi ticsită cu obiectele pe care le-aș fi dorit cât mai curând scoase de acolo (ca să mi le aduc cât mai curând pe ale mele).

De fiecare dată când (simte că) sunt pe cale să renunț, casa se metamorfozează în întregime, scoțând la iveală noi odăi sau dilatându-și cu o creativitate inepuizabilă piesa ei de rezistență - livingul.

luni, 11 aprilie 2022

Tic

 Cât de predispuși suntem să imităm ticuri verbale și gestuale ce aparțin(eau) celor dragi sau apropiați (fizic), mai ales ale celor care nu mai sunt, regretații, cărora - de la un timp - nu le-a mai mers...  Suntem, un dram, ca fiecare dintre cei care au însemnat ceva în viața noastră. Suntem câte un pic din fiecare. Nici o simplă întâlnire nu rămâne, în noi, fără urme. Sunt mai puțin eu însumi și mai mult altcineva, după fiecare întâlnire semnificativă.

E și asta o formă a prețuirii, dar și a doliului - dacă ne gândim la cei plecați. Este un omagiu. Îl (pre)iei în tine pe cel pierdut - prin câte un obicei sau un tic de-al său.

miercuri, 6 aprilie 2022

Imaginație pasivă

 Descriu o lume numai a trupurilor, tot ce am scris stă sub semnul cărnii și al inimii - mușchi al vieții. Puls. Zvâcnet. Nu există altă scenografie. Pereți de ochi, privind cu nerușinare, făcând o galerie mută, celebrând dorința surdă. O grămadă de dizabilități senzoriale, după cum se observă. Echivalarea lui a dori cu a trăi. Important e să le ratezi pe amândouă.

Pun Haendel la pickup. Încă sună excelent vechiturile astea de discuri! Cu niște mici pocnete ici-colo, nu deranjează, pocnetele alea pe care snobii le asociază obligatoriu cu a asculta muzică de pe vinil (ca snobii cărților, cu fetișul lor pentru mirosul de cerneală tipografică - măcar de ar citi și ăștia pe cât amușină...).

Iată care-i motivul în virtutea căruia unii își cumpără viniluri și turntable: fâșâitul „nostalgic” (stupid) al acului și pocnetele electrostatice (ignoră că o sculă bună și un disc curat sau nezgâriat nu produc paraziți).

marți, 5 aprilie 2022

Prășirea viselor

 Oricum, cele mai multe dintre ele se-ntorc. Ăsta ultimul, de exemplu, părea un remake. În timp ce-l visam, o voce din culise îmi șușotea că-l mai visasem. În alt decor.

M-am trezit fixat pe intenția de a nota ce am visat, dar până acum, seara, n-am reușit să găsesc un adevărat moment de tihnă. Să mă sondez, să adun rămășițele. Unele vise ar trebui, poate, să rămână neanalizate, levitând intacte în lumea lor.

Sfârșitul lumii - o lume ce nu mai isprăvea terminându-se. De data asta, prin lichefiere. Invazia unei civilizații extraterestre care începuse să ne lichideze pe dinăuntru.

marți, 29 martie 2022

Miercurea cenușii

 Tot mai mulți germani înclină spre a ține post. Gândire magică. Nevoia de minuni a omului robotizat, de tipul 9-16. Hăul lăsat în urmă de diluarea Credinței, astupat cu superstiții, diete, consumism și anticonsumism, etnicism, suveranism, gândire primitivă, obsesia activității fizice.

Mă iubesc, fiindcă-s calm în frământările mele. Mă deranjează vremea capricioasă, nestatornică, a primăverii. Vântoasă.  Înnorat, cenușiu, noaptea zilei. Sunt acasă. Dorm mult și greoi. Sforăi și mă sufoc - mă aud și mă sperii. Îmi tulbur somnul. Scriu într-un cot. Mișc cu greutate mâna ce ține stiloul. Nu fac nimic ca să-mi corectez postura.

Dacă mă aștern la scris pe muzică, puținele idei care-mi vin sunt influențate de versurile melodiilor ascultate. Scrisul urmează să arate ca un clip video. Dezlânat, amestecat, fără cap și fără coadă.

joi, 24 martie 2022

A fi iubit sau a fi neglijat

Cette théorie, qui me convient bien, a été développée dans les années 1970 par l'Américain d'origine russe Urie Bronfenbrenner, qui décrit les mille premiers jours d'un enfant. Dans cette étude de l'attachement, il décrit des niches, des liens successifs plus ou moins aboutis. 
Si les échanges avec la mère, puis l'entourage, sont riches, apaisants, sécurisants, la base de départ facilitera l'éclosion d'un laboureur, quelqu'un qui ne se raccroche pas aux pensées paresseuses, qui n'est pas angoissé par le moindre changement, qui ne se donne pas à des groupes rassurants et à des utopies qu'on lui fait miroiter dans le ciel. Le laboureur est un homme de terrain, qui ne craint pas de «penser par soi-même», d'explorer ce que Hannah Arendt appelle «la liberté intérieure». Il a les pieds sur terre, il chemine, un cheminement long, personnel. 
Si les échanges sont pauvres, perturbants, déséquilibrés, la base de départ risque de conduire à un «mangeur de vent», qui attend de chefs des slogans à réciter, qui est dans la solidarité lâche des perroquets, en quête d'une confiance en soi que lui donne le chef. Moins il y a de réflexion, plus il y a d'ivresse, de bonheur à se sentir entouré.” (Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, Le Point)

sâmbătă, 19 martie 2022

Diagnosticând Putinofrenia

Ce que le despote russe n’a pas supporté, ce n’est pas que l’Ukraine installe sur son sol des bases de l’Otan et des missiles pointés vers Moscou, car cela n’a jamais été le cas. C’est qu’elle choisisse la liberté. L’agression russe de 2014 ne fut d’ailleurs pas une riposte contre l’Otan, mais contre l’accord d’association que Kiev nouait avec l’Union européenne. Le vrai ennemi de Poutine n’est pas l’appareil militaire occidental mais la démocratie libérale, dont l’attractivité menace son pouvoir.” (Le Point, 17 martie 2022)

vineri, 18 martie 2022

Fărâmițări

 Nu-mi pasă. N-am întrebat. N-am sunat. N-am luat inițiativa. Era acolo lângă mine inițiativa, dar n-am luat-o. Aș fi putut s-o iau, dar nu. Și asta, doar pentru că pisica doarme la ora asta, nu își cere mângâierea obișnuită.

Oscar mergea zilnic la birou, de cinci ani, deși fusese concediat. Mergea la birou, nu și ajungea acolo.

Acum că soțul te-a părăsit, trădându-te cu moartea, gazat în propria mașină, cu propriile gaze de eșapament, să ciocnim, să ne-mbătăm, să ne trezim abia după ce-ți trece doliul și îți revine cheful de viață.

Ne pișăm subțire și întrerupt, așezați pe toaletă. Cumpărăm și vindem lucruri.

Ce poți face într-un loc fără wifi? Poți să trăiești. Sau poți să tunzi anual pomii? Prunii de ale căror roade nu te bucuri, nu le folosești. Și ce prune grase au fost în 2018!

Pernele păstrează cutele de proaspăt cumpărate din magazin. Casa e măricică, dărăpănată numai atât cât trebuie. Toate ușile, deschise. Apa curge, te poți spăla, patul e întins. Picioarele-s desculțe, calcă fără griji, praf, trepte, dușumele, piatră - soarele calcă tălpile.

joi, 17 martie 2022

Citări

 Pascal Bruckner - Paradoxul iubirii: „Să fugi de cel care te iubește, să-l iubești pe cel care fuge de tine.”

Juan Gabriel Vásquez - Zgomotul lucrurilor în cădere: „(...) chipul ei era ca o petrecere de la care au plecat cu toții.”

„(...) casa unei prietene mirosea a durere de cap.”

marți, 15 martie 2022

Neconvingător

 Termin romanul lui Flanagan - Persoana întâi, o carte cât pe ce să fi fost faină. Multe nepotriveli. Un scriitor ratat scrie memoriile unui escroc, evazionist și ce-o mai fi fost el. Criminal? Nu m-a convins!

Nu mi s-a părut suficient de bine edificată (gradual) fascinația memorialistului de împrumut față de cel căruia urma să-i reinventeze viața. Nu mi-am dat seama de unde rezultă atracția. Poate ar fi fost nevoie de mai multe pagini...

Am înțeles doar că romancierul-fantomă era atras de personajul despre care scria, însă nu reiese ce anume a iscat seducția asta. N-am „văzut-o” născându-se.

luni, 14 martie 2022

2 minute

 Lasă-mă două minute să mă îmbrac. La patru drace. Îți răspund apoi.

Încep o carte nouă în seara asta, după Femei cu bărbați a lui R. Ford. Îmi bag nasu-n ea și-o amușin, inspirându-i adânc parfumul de tipar și hârtie poroasă. M-am îndrăgostit deja de literele ei mari. De minciunile ce mă așteaptă în paginile ei - la care sunt gata să fiu părtaș.

Să întreții un mic haos în viața ta, o zonă incontrolabilă, de umbră - păstrată intenționat în afara controlului. O zonă de risc din care ar putea rezulta orice deznodământ, chiar și-o dramă. Fără acea pată neluminată, n-aș fi eu însumi.

Incontrolabilul și neprevăzutul dau o mare parte din pofta de a trăi. A găsi stratageme de ultim moment. A lupta pentru fiecare clipă de bucurie cu teama că ai putea s-o pierzi pentru totdeauna, înainte de a o trăi.

Să țin în mâini cârma vieții, dar să nu știu încotro navighez, neavând cu mine instrumente de bord, de exemplu: un sextant. Navigare în derivă, de azi pe mâine. Provizii am, direcția e incertă. Direcția e hedonismul. Plăcerea de a-ți face hatârul, eliberat de nevoia de a planifica și de a răspunde.

joi, 10 martie 2022

Idioții utili (toți avem în preajmă)

Chamfort scria : «Les gens faibles sont les troupes légères de l’armée des méchants. Ils font plus de mal que l’armée même. Ils infestent et ils ravagent.»

miercuri, 9 martie 2022

Ochiul furtunii

 Citesc Ochiul furtunii (Patrick White, Ed. ALL) - literatură de stat la gura sobei cu ea (și cu mă-ta), împletind șosete, fulare, veste. O carte pe care nuștiucui aș putea s-o dăruiesc, după lectură. Cu alte romane pare mai ușor - au imprimată în paginile lor figura tot mai bine conturată a viitorului cadorisit. Uneori realizezi asta de la primele file.

O carte a gesturilor. Dialoguri tensionate, mimică, vizite, lovituri molcome de teatru. Oameni izbiți de soartă, adăpați la ultimul firicel de promisiune pe care viața l-ar putea prelinge în raza lor vizuală.

Scene de interior. Dostoievski. Dramaturgie. Schimburi amare de replici. O lume incurabilă, damnată. Până și salvarea li se dovedește fatală personajelor. Nici unul nu se alege cu ceea ce își dorește cu adevărat. Averea moștenită nu poate compensa neglijarea maternă timpurie, anii pierduți ai copilăriei, familia destrămată.

Lectura romanului ăstuia m-a stors, m-a exasperat. Atâta cinism! Atâta neîndurare! Nici o mântuire. Personaje caricaturizate. Grotesc cât încape. Descompunere, urâțenie - fizionomii la care te „uiți” printr-o lupă filatelică. Fiecare trăsătură, fiecare defect - mărite de zece ori. Chiar și frumusețea arată hidos la scara asta!

Mintea aproape că mi-a stat în loc, scrâșnind împotmolită în deșertul de ură și resentimente.

sâmbătă, 5 martie 2022

Muoezie

 Greu să citești literatură și să asculți muzică, dar imposibil să citești poezie cu muzică în fundal și să mai păstrezi apoi vreo urmă de idee din ceea ce ai citit.

Poezia-i sunet și culoare, puse într-o oarecare ordine alfabetică. Citind muzică și ascultând poezie. Se face o larmă în cap... Mintea mea n-o poate urmări pe nici una. Le amestecă cacofonic, le încurcă, le confundă. Ce risipă!

Nu mă pot concentra asupra versurilor când muzica răsună și ea. Urechile mi-s atunci pline de lexic și de sunete. Pun palmele amândouă peste urechi. Închid cartea sau opresc cântarea.

joi, 3 martie 2022

Întrebări goale

 Întreb, dar nu vreau neapărat să aflu și răspunsul. Îmi spui, prin urmare-l aflu, fiindcă am întrebat, dar să nu crezi că mă și interesează! Nepăsare - camuflată în spatele întrebărilor, totuși, personale. Întrebări personale al căror răspuns trece ignorat, prin măiastre schimbări de macaz, de ton ori prin muțenie subită.

Uite, te-ntreb, dar tare mi-aș dori să nu răspunzi. Dacă nu răspunzi, poate fi din cauza supărării. Ești supărat pentru că nu mă-nțelegi, nu vrei să accepți, dar și fiindcă o merit. Cinemapus. Maibineerasănu. Dacăaicrezutcă. Namintenționatsă. 

Știu ce încerci să faci. Aștepți să mi se fisureze găoacea. Nuvamaifi. Sper să, Îmi doresc să. Nu cred că. Ți-ar sta bine. Nu ca acum. Cuc. Când, de fapt, nu ești.

Eu mint că te cred, tu încurajezi minciuna mea, o perpetuezi, o dezvolți, n-o demaști, că altfel i-ar scădea vraja, n-o lași nici să se răcească. Ne prefacem mutual că ne credem. Ce nu poate fi pronunțat e trecut în plan paralel. Neutralitate. Perfecționarea neimplicării.

miercuri, 2 martie 2022

Si vis pacem

 Făcând pasul în lateral, sunt în stare să văd mai bine ițele războiului. Mă minunez de arta lui deșartă, de risipa de inventivitate în lipsa lui de inventivitate. Concurs: cum să alegem cele mai terne, cele mai nevii alăturări de cuvinte?

Fac, deci, un pas în spate și privesc asta desfășurându-se: un interes ce vrea să pară, în același timp, dezinteres. O nepăsare căreia îi pasă. O curiozitate ce nu așteaptă sau nu reacționează la replica cerută.

duminică, 27 februarie 2022

UCRAINA

Există o potențială sancțiune, nefolosită încă, ce ar putea fi adresată, țintit, cetățenilor ruși in corpore (mai simpli sau mai înstăriți): refuzarea acordării vizelor de călătorie și de studii în vest.

Din puținătatea reacțiilor de protest, înțeleg că majorității rușilor le place acolo, la ei în matcă, dar când și când s-ar mai distra și ei prin magazinele, pe plajele, în cluburile & cazinourile din vest. Propun, deci, ca rușii - bogați și de rând - să rămână o vreme închiși în țarcul lor, ca să-și deguste în tihnă regimul preferat…

Cetățean român fiind, nu aș susține o Românie care ar invada un stat vecin în scopul de a-l ocupa, de a “recupera teritorii istorice”, sau de a-i schimba regimul politic (amenințător de democratic).

De cele mai multe ori, cărțile de istorie sunt otravă pentru intelectul precar al unora. A trăi cu fața la trecut (cum fac și unele state/popoare cu care ne învecinăm - în speță, două: unul din vest, altul mai la sud) este trăsătura omului care nu-i capabil să evolueze psihic (din teama de a întreprinde ceva pe cont propriu, dar și din lipsa însușirilor personale necesare pentru a evolua).

joi, 17 februarie 2022

Ce mai faci

 Când sunt întrebat (nu atât de adesea precum mi-aș dori) cemaifaci, sunt tot mai tentat să răspund chiar te interesează? vrei să știi? Ești pregătit să asculți ce am de zis? Pregătit să-mi oferi răspunsuri la întrebările pe care, hm, poate (ți) le-aș pune?

Sau întrebi numai ca să-ți oferi ție o consolare, că ți-ai făcut datoria de ființă omenească pe ziua aia?

O întrebare bine plasată, pusă la timp omului rătăcit în vâltoarea sa interioară, ar putea face, ce-i drept, minuni, concurând chiar și cu un răspuns revelator. Poate echivala cu ascultarea ori, cum spuneam, cu răspunsul la respectiva întrebare. Răspuns ce, astfel, nu mai e necesar.

miercuri, 16 februarie 2022

Haunted

 Cu părinții internalizați pe post de câini de pază - un supraeu nemilos, persecutând din fașă orice nesupunere a mea.

marți, 15 februarie 2022

Nemorții

 Nemorții frumoși și obsedanți ai vieții tale. Scapi de ei, te scuturi de putoarea lor dulceagă - cadavre oprite din descopunere la un stadiu intermediar.

luni, 14 februarie 2022

Carcasa dramatică

 Jocul actorilor versus discursul răspicat-declamativ al nebunilor - similitudinea e izbitoare! Piesele de teatru, pe scenă, mă sperie sau, cel puțin, îmi induc o stare anxioasă (stânjeneală). Și nu, cum s-ar crede, pentru că mi-ar slobozi - vezi, Doamne - din captivitate emoțiile, altfel, bine strunite ale unei firi supuse autocontrolului. Ci exagerările acelea. Emfaza, Vorbitul către public. Patetismul șarjat. Știu, toate-s părți ale convenției actor-regizor-spectator. Totuși, teatrul, cu gestica lui isterică, e atât de depășit! (Din motive nu îndeajuns explicate, nici lui a.l.ș. nu-i plăcea.)

Teatrul (dar și a face teatru, a juca) este pentru cei care au descoperit cum să-și trăiască nebunia (sau golul din ei) prin intermediul actorilor/personajelor. E pentru cei care nu acceptă să fie (că sunt!) nebuni decât în cadru organizat & prin procură. De la 18 la 21, duminica. Unii dintre cei care merg la teatru nici măcar nu îndrăgesc lectura, iar mulți sunt dintre cei din care psihopatologia iese sub forma acelui ă din e (=fănomăn, în loc de fenomen; tăatru, în loc de teatru etc).

joi, 10 februarie 2022

Luca, Mihnea și Matei

 Parfumul teilor inundă încăperile, poftit să intre nestingherit împreună cu noaptea prin plasa ferestrelor. Nu rup nici o singură floare, le invit în casă în chip de mireasmă, repede absorbită-n paginile însetate de lectură ale cărților, în frunzele plantelor de apartament care nu sunt tei.

Sunt Milica, mama lui, noi râdem când îi aflăm numele, el doar își lăbărțează stânjenit ditamai gura. Are mutra unui câine de cauciuc, lovit des în fund cu vârful bocancului, e zeflemitor din fire, ca orice fiu de militar strămutat în Ineu, e neam de gâscă, deci.

Mirosul de tei, în perii nasului. Oftatul și bubuitul regăsit al inimii. Un stil de viață la care sunt convins că am dreptul.

marți, 8 februarie 2022

Trafic cu onirice

 Am păcătuit, părinte. Am încercat să-mi vând visul. Pardonnez-moi, mon père car j'ai péché. Ça fait un moment que je ne me suis pas confessé - vorba cântecului. L-am ambalat, destul de neglijent, l-am vândut. Cu fiecare text astfel scos la mezat, sper să dărâm zidul. Să trec dincolo de linia defensivă.

Aproape nici un cuvânt, dintre cele selectate și folosite, nu e complet inocent, nici întâmplător. Nici o frază, fără trimiteri, fără tatonări oarbe. Fiecare privire, o întrebare. Fiecare afirmație, un interogatoriu prost camuflat. Orice afirmație - o întrebare.

Întrebarea-i una și aceeași, iar și iar. Rămasă fără răspuns. Răspunsul este tăcerea despre, este omisiunea. E ploaia din a se face că plouă. Schimbarea subită a subiectului. Suspendarea abruptă a conversației (vine somnul). Eschiva.

Unica întrebare ce trebuie pusă și care, nefiind pusă, este înlocuită fără un prea mare succes de zeci de cuvinte ocolitoare, menite s-o sugereze, ascunzând-o.

duminică, 6 februarie 2022

small talk

 Are vreun rost să spui cuiva orice, câtă vreme ai, de fapt, să-i spui ceva anume? O fi în regulă (sau ajută în vreun fel) să te pitești pe după eufemisme, cărări ocolite ori mici bârfe aseptice, din moment ce ceva-ul acela își șade pe limbă, dând să țâșnească afară și fiind unicul lucru pe care l-ai dori rostit?

Ajută, deci, orice-ul la pregătirea terenului pentru ceva? Care-i rata de succes a asediilor istorice? Turcii au fost, finalmente, alungați de sub zidurile Vienei, dar reușiseră, înainte cu secole, să pătrundă prin vicleșug în Constantinopole. Troia, asemenea, a căzut pradă grecilor, cu ajutorul unui cadou otrăvit. Ai înclina să crezi că și orice-ul își are rolul său. Dar mai știi și aceea că, până la un ceva care să merite, te pot îmbătrâni orice-urile.

Îndărătul banalităților, altceva, acel ceva anume rezonează puternic, își iradiază influența, contagiind mica bârfă cu înțelesuri nebănuite, care o tensionează și-i conferă o sonoritate pe care, în mod obișnuit, nu o are.

vineri, 4 februarie 2022

Ritualuri de trecere a timpului

Îmi fac ritualul de saluturi matinale, schimburi de mesaje din care să se facă înțeles că sunt interesat-preocupat de starea drumurilor și de binele șoferilor, de siguranța șofatului. Îmi scapă unele lingușeli de care nu-s mândru, mă rușinez pe loc de ele, dar mândria asta ar trebui să fie ultimul detaliu care să mă preocupe acum.

Înaintea acestei griji minore ar trebui să stea aceea că transpiri disperare, că umbli la vedere cu străduința de a face pe plac, solicitudinea și ușorul abur de servilism.

Disponibilitatea disperatului. Mireasma ei anxioasă, izul caracteristic laptelui de capră. Sper că ești bine. Tu? Mulțumesc. Și ție. Din ce știu despre tine. Laude străvezii, pupături în cur, cu buzele țuguiate mieros. Vorbe mieroase, prost ascunse în spatele unor ironii de carton, departe de potențialul tău de ironizare. Ironii trecute mai întâi prin detector, abia apoi lansate cu infinite precauții.

miercuri, 2 februarie 2022

„minciuni ce întrețin viața”

 Avem nevoie să credem că sadismul e o categorie exclusivistă. Cei care comit crime sunt, deci, necesarmente sadici, i-am etichetat, le-am pus diagnosticul - ei nu pot fi ca noi, noi n-am putea fi în veci ca ei. Ideea existenței omului de rând (e v e r y m a n) care comite crime, așa, pe negândite, ne înspăimântă mai tare decât specia - grijuliu catalogată - capturată în definiția sadismului. De la care, de altfel, ne așteptăm oricând la excese. Numai „anormalii” ucid, ne spunem, și cu asta ne-am liniștit, ne simțim deja mai bine.

marți, 1 februarie 2022

Plăceri vinovate - pagini de mare literatură

 „Fără el, orașul se însănătoșea încet. Neliniștea se scurgea undeva, în adânc, de pe străzi și de pe fețele oamenilor. Lumea se neutralizase, aerul se stabiliza în jurul meu și mă lăsa să mă mișc prin el cu nepăsare și siguranță.”

Gabriela Adameșteanu - Drumul egal al fiecărei zile 

vineri, 28 ianuarie 2022

Lunes de fiel

“Dacă există un mod nobil de a-l iubi pe celălalt până în fragilitățile sale, există și o manieră meschină de a-i slăbi puterile, insistând pe cele mai mici deficiențe ale sale.”
“Lumea și-i închipuie pe oamenii răi ca pe niște monștri, străduindu-se în continuu să vatăme. Dar nu-i așa, sunt ființe obișnuite, buni tați, buni funcționari cărora slăbiciunea unei ființe aflată în fața lor le oferă dintr-o dată căile unei cariere intermitente în tortură.”
(Pascal Bruckner)

miercuri, 26 ianuarie 2022

Viața în virtual

 E doar un dialog, și încă unul incomplet. Monoloage paralele ce uneori se mai și intersectează. Multe omisiuni voite, treceri abrupte, orbiri, prefăcătorie, ipocrizie care - în absența unui chip - poate trece neobservată, dar și o bună dispoziție clinică (gândită & controlată până-n cel mai mic amănunt): uite ce bine-s eu când tu, pesemne, suferi!

Exagerat de multe „zâmbete” punctează respectivul dialog, acele semne - puncte și paranteze ce țin locul unui surâs „pe bune” sau unor hohote sonore (despre care nu vom afla niciodată cât sunt de reale, dublate sau adeverite de reacții anatomice, mimică, mușchi ai feței lățind chipul într-un zâmbet, cascada hohotului pornind, sincer, din gâtlej). Nu vom afla niciodată dacă-și depășesc vreodată condiția lor de semne, dacă sunt dovezile unui amuzament onest (nu chinuit, nu jucat, nu complezent, nu răsărit dintr-o politețe înspăimântătoare, ecoul al distanței - la propriu și la figurat).

Echilibristica sensibilă a așternerii unor cuvinte bine strunite - nu cumva să conțină-n ele mai mult decât și-ar dori autorul lor. Controlate la sânge. Small talk - te agăți de el ca înecatul de algele marine.

Dialoguri care, dintr-o direcție, sunt capodopere de neutralitate și autostăpânire, iar din cealaltă - tatonări și disponibilitate în pragul servilismului.

luni, 24 ianuarie 2022

Automatisme

Ciufuțenii de vârstnic - ceea ce, altădată, stătea cuminte, bine domesticit, pe fundul personalității mele retractile, acum țâșnește brutal în afară, cu varii ocazii. De exemplu, pledoariile mele anti-orice.

Înclinația mea către versificare - în copilărie. N-aș zice „către poezie”, căci nu făceam decât să potrivesc cuvinte, născoceam rime. Era o năzuință naiv-infantilă înspre armonie. Armonizam. Era micul meu spectacol de circ, ca să le abat atenția de la problemele lor.

Adevărul - rezultatul unei violențe asupra gândirii.

Dacă-mi mai spui vorbe dulci, îți dau cu Roland Barthes în cap!

Evitarea oamenilor dezechilibrați - teama de contagiune.

Plătesc la Segafredo: adică, las banii în plicul cu nota de plată și aștept ceva mai încolo, proptit în bicicletă, să vină cineva dinăuntru ca să-i ia. Oricât mi-aș dori să fac ca-n filme, nu pot pleca fără să mă asigur că banii-s încasați de cine trebuie și nu rămân expuși pe masă, la îndemâna hoților. Nu mă pot desprinde de acolo până nu văd asta. Simt de parcă aș fugi fără să plătesc.

vineri, 21 ianuarie 2022

4 mai 2013

 De Înviere, rămâi în casă. Astăzi fu ziua bicicletei, a vitei bălțate, a soarelui în ceafă. Berea băută cu repeziciune, încălzindu-se contra cronometru, pe când la masa vecină, doi bărbați grași, tocmai depășind subtilul prag al obezității, comentau critic terasele din Lipscani, prea semănau, cică, cu cele din Costinești... Tinerețea dureroasă privirii, purtătoare de negru, numai eu o zăresc, tot eu cinstesc cu-o lungă uitătură și câinele însetat ce este servit cu apă la pahar de plastic.

Nu mi-e jenă să scot (dintr-o pungă) aparatul foto, ca să fotografiez măsuțele goale ale terasei de peste drum, o floare roșie așezată frumos pe mijlocul fiecăreia. Pe stradă nu se circulă cu mașina, cu piciorul se circulă, din care pricină, de câteva ori, mă surprind orbit de culoarea corail a unor unghii vopsite cu dragoste.

Pretind că citesc din Histoire, dar, de fapt, citesc oameni, văd ghearele lor bine înfipte-n viață, ținându-se strâns agățate de dreptul lor de a trăi în acest oraș.

Bicicleta-i silențioasă, ascultătoare, mă poartă fidelă prin realitatea deformată, văzută prin paharul de bere neflitrată, cu gust de Austria. Îmi pare că zbor, nu vine nici o mașină, vine doar un tramvai, burtos, gălăgios.

Din librărie, mă privește o insectă cu ochi negri și gene lungi, așa că fug de-acolo, durează cam o oră până să simt cum sunt pătruns de suflul orașului, suflul tuturor suflurilor care-l animă. Fug să m-ascund în cartea mea.

miercuri, 19 ianuarie 2022

Iulia la modul Gorzo sau Iulia Pe Undeva Gorzo

N-am să mă storc de o recenzie la această indiscutabilă capodoperă a lui Roth - Teatrul lui Sabbath, situată în top 3 romane scrise de Philip Roth - conform preferințelor mele.

Totuși, pentru că stilul trad. Iulia Gorzo m-a scos din minți și nu m-a lăsat să savurez romanul în tihnă, am să spicuiesc aici din nesuferitele dumisale tabieturi verbale de mare și faimoasă traducătoare, din cale-afară de încrezătoare în sine, prietenă - probabilă - cu majoritatea literatelor românce virtuale și iertată orbește, virtual, pentru gafele ei lexicale de toată suflarea beletristic-snoabă.

Limbajul d-nei Gorzo, căreia îi “datorăm” Teatrul lui Sabbath în românește (& editurii, bineînțeles), pare profund marcat de ticuri! Unul dintre acestea e formula “pe undeva”. Poate doar distinsul Cornel Dinu “de la Dinamo” mai folosea atât de frecvent “pe undeva”.

Varianta engleză: “Yet there was something thrilling in seeing Norman.”

Traducerea Gorzo: “Și totuși (și + totuși!) pe undeva era încântat să-l vadă pe Norman.”

[Nu văd oportunitatea lui “pe undeva” în fraza de mai sus… Și ce înseamnă, totuși, pe undeva? Pe unde să-l vadă pe Norman? Cum adică pe unde? Pe undeva. PLUS: și totuși este redundant, fiind ambele adversative - era suficient yet=totuși.]
***
Engleză: “He began to wonder if there wasn’t an exaggerated and false side to her struggle, as there is when an adult plays checkers with a child…”

Traducerea Gorzo: “Începuse să se întrebe dacă nu cumva efortul ei era pe undeva exagerat și prefăcut, ca atunci când un adult joacă șah(!) cu un copil și se preface(…).”

[Și-n varianta de mai sus, “pe undeva” este extra, inutil, un icnet, un sughiț, o manie verbală, un acces irepresibil de Tourette.]

Și încă ceva: checkers înseamnă joc de dame, mult stimată și neprețuită Iulia Gorzo! Nu șah! Ci Jeu de dame!
***
Engleză: “A little irrational, out of touch, prone to crazy outbursts(…).”

Traducerea Gorzo: “Pe undeva irațională, cam dusă cu pluta, predispusă la accese de nebunie(…).”

[Propunere de traducere: “Puțin cam irațională”, “un pic irațională”, “destul de irațională”, “oarecum irațională” etc]
***
Engleză: “There was an element of seduction, which was sort of touching in its own little way.”

Traducerea Gorzo: “A existat o notă de seducție, ceea ce pe undeva era un pic înduioșător.”

[Propunere de traducere: “ceea ce era oarecum înduioșător”; “ceea ce era într-o anumită măsură înduioșător” etc]
***
Apoi, mai e și această frumoasă (în original) descriere caracterială pe care Gorzo o măcelărește în românește: “Her was the ordinary automatic dishonesty.”

Traducerea Gorzo: “Era necinstită la modul banal.”
[Aici mi-am pierdut cumpătul, de pe-acum căzuse peste mine insuportabila senzație că citeam un fals! Doar fanatismul meu Rothofil m-a convins să continui.]
***
Și ultima, după care am decis să abandonez inventarierea neglijențelor si autosuficienței faimoasei și titratei “noastre” traducătoarei și să încerc să mă bucur de ce mai rămăsese din roman după măcelul tălmăcirii = tălmăcel:

Engleză: “Some emotion stirred up by Sabbath’s question made Norman look to Sabbath(…).”

Traducerea Gorzo: “Tulburat pe undeva de întrebarea lui Sabbath, Norman s-a uitat la el(…)”

Concluzie: găsesc că, ca traducătoare, Iulia Gorzo este “pe undeva” considerabil overrated, “la modul banal”, tare aș vrea s-o știu ocupându-se ”pe undeva”,  cu altceva - cărți de bucate, pe undeva sau cu fabricarea mezelurilor, la modul efectiv… Ca să nu merg până la a constata că și dacă admitem folosirea abuziv-neglijent-autosuficientă a lui pe undeva, expresia (incidentă) ar fi trebuit separată prin virgulă(e) de restul propoziției sau al frazei!

Am ajuns de evit cu grijă cărțile traduse de I.G., cum sperietoare erau și cele traduse, tot din engleză, de Cristina Jinga (Styron, Steinbeck).

marți, 18 ianuarie 2022

Suspensie

O frunză ce nu cade, totuși e-n cădere. Nu mai stă agățată de creanga ei, nici nu se apropie (pentru a se așterne), atrasă de sol. Se ține în aer, așa cum se ține o răsuflare. Căderea sau urcarea în văzduh. 

duminică, 16 ianuarie 2022

Je n'écris pas ceci en vue d'un lecteur

 O bicicletă cu buze roșii nu-și află starea. Oprește, ba în fața cramei Savoya, ba la soneria unui telefon oportun, în mijlocul trotuarului. Se vede că și-ar dori aprig să se afle simultan pretutindeni, să guste, ubicuă, din toate ale lumii. Și la crama titrată (în care eu încă n-am intrat), legată de stâlpul unui indicator de circulație „oprirea interzisă”, și la Sevastia's, înspre care privește cu jind de pe cealaltă parte a străzii, neatentă la spusele partenerului. Căci iat-o, dintr-o dată, cu partener.

C.S./Viena
C.S./Viena
Condeierul lui Llosa pare să dețină rețeta secretă a remediului potrivit pentru dragostea neîmplinită: un purgativ - laptele de magneziu. În cea mai mare parte, durerea sufletească e provocată de o digestie proastă, lentă, sau de constipație. Invers, o defecare amplă, considerabilă și rapidă ca un strănut, eliberează sufletul de doliul său amoros.

Vecina de sus se pișă simfonic în vasul de toaletă, urcându-se mai întâi pe-un taburet. Zgomotul astfel produs e, garantat, mai puternic, mai răsunător. Aduce a gârlă, a mică bulboană, a firicel de cascadă, talanga îndepărtată de la gâtul unei vite ce coboară, seara, de pe munte ca să fie mulsă și adăpată.

vineri, 14 ianuarie 2022

Voyeurica

 Violez intimitatea ambulantă a trecătorilor, privindu-i stăruitor, scrutându-i, de fapt, prin ferestrele mele. Unii dintre ei îmi ghicesc ochii ațintiți asupră-le și imediat se simt stânjeniți, prea conștienți de ei înșiși, îmi caută peste umăr privirea, animale hăituite, ca să mi-o oprească, să mi-o interzică, astupând-o. Iar eu țin neapărat să le arăt - vreau ca ei să fie conștienți - că niciunde nu-s în siguranță, că niciunde nu-și aparțin întru totul, că dincolo de jaluzele, eu sau unii ca mine fură cu nerușinare cadre fixate pe retină cu frumusețea sau cu infirmitățile lor.

Trecători, ochii mei țintuindu-i, tâlhărindu-i de bucata de viață petrecută în timp ce traversează unghiul vizual din deschiderea ferestrei mele. Preț de câțiva pași făcuți în raza vederii mele, ei nu mai sunt unicii proprietari ai gesturilor lor, ai mimicii, ai vieții lor. Existența lor în zece pași îmi aparține, deopotrivă, și mie. Nu că mi-ar fi cu putință să-nțeleg ceva din mintea lor, nu le pătrund în gânduri sau în suflet. Le îngreunez doar trupul, odihnindu-mi ochii pe întreg cuprinsul lui, cu priviri ce, prin exercițiu, au devenit savante. Îi posed, stându-le în cârcă, asemeni unui duh nu prea curat, străin, distant. Unii simt asta și mă caută.

joi, 13 ianuarie 2022

100% reciclat

De când pe ambalajele gelurilor de duș a început să scrie că-s făcute din plastic 100% reciclat, parcă altfel mă spăl!

Chiar în timp ce mă spăl, m-am obișnuit să-mi repet: 100% plastic reciclat, 100% plastic reciclat. Și așa bine e!

Știind eu că tubul ăla e din plastic 100% reciclat, mult mai rapid intră în piele ingredientele “active” ale gelului, începând imediat să “acționeze” acolo cu o râvnă suspectă.

Atât de tare îmi pasă mie că ambalajul gelului de duș, al șamponului meu sau al cremei de mâini e din plastic 100% reciclat încât, de entuziast ce sunt, uneori adorm greu seara!

Am nevoie, deci, să mă liniștesc puțin înainte să adorm, să-mi potolesc nemărginita încântare de a mă putea uita zilnic, în timp ce mă-nmoi în cadă, la recipientele mele din plastic 100% reciclat.

miercuri, 12 ianuarie 2022

Antonio Muñoz Molina*

 „El îmi spune sau îmi spunea nu demult că una dintre regulile sale de viață a fost să-și caute femei care să nu fie foarte frumoase, deoarece spune că frumoasele nu se dăruiesc cu totul în pat, nu o fac cu aceeași devoțiune precum cele un pic mai urâte, care, în schimb, trebuie să compenseze asta străduindu-se mai mult.”

„(...)fiindcă dragostea mea era alcătuită din distanță și imposibilitate și dacă acea femeie s-ar fi întors abandonând totul și s-ar fi oferit să plece cu mine poate aș fi rămas paralizat, îngrozit, și aș fi fugit de ea cum e posibil să se fi retras Franz Kafka în fața pasiunii hotărâte și pământești a Milenei Jasenka, preferând să se refugieze în scrisori, în dezlegarea de păcate și în despărțire.”

 *Sefarad, ed. Curtea Veche, 2008, trad. Eugenia Alexe Munteanu (că tot fu ziua de naștere a lui Molina, pe 10 ianuarie)

marți, 11 ianuarie 2022

Anxietate

 Ascult cu inima strânsă tocurile pocnind pe treptele blocului, râsetele ce se scurg pe sub ferestre, tot ceea ce-mi rămâne inaccesibil din viața altora mă face curios și mă insultă.

Mă aduc în pragul crizei de nervi: ambalările automobilelor ce staționează; sunetul sirenei de ambulanță, auzit chiar și-n depărtare; țipetele de copii care cer ceva (nu și ale celor care se joacă - cu toate că și alea-s stridente, venite de departe, mă liniștesc); ușa de la intrarea-n bloc, fiindcă mă simt constrâns să-i văd, să-i surprind pe toți cei care intră și ies, de parcă întreg blocul ar fi numai casa mea.

Dacă plouă, și plouă!, fetele își amână chicotelile de sub ferestre, lumea trece tăcută și grăbită. Luni începe școala, iar pensionărimea-i mai puțin gălăgioasă, când afară vremea e ostilă.

luni, 10 ianuarie 2022

de bon matin

Dimineața m-a sărutat cu buze ușoare, crescute unui trup îmbrăcat numai în mătase.

luni, 3 ianuarie 2022

Tata cu trei iezi

 Țuica este parfumul tatălui clasic, de altădată. Țuica (sau rachiul, răchia, pălinca, horinca) ce, băută, iese apoi duhnind prin toți porii - aburi de alcool, combinați cu mirosul de tutun ieftin și cu acela de bărbat muncit (muncit fizic, muncit de gânduri). Ăștia erau tații de odinioară: definiți prin „parfumul” spirituos care-i definea, însoțea & preceda mai mereu.