sâmbătă, 25 februarie 2023

Iubirea din oglindă

C.S. 2023
Stăm rău de tot la gânditori luminați de extracție ortodoxă. Ai noștri (cu excepția unuia ca T. Baconschi) nu știu să gândească și să scrie fără a părea (a fi) inchizitoriali. Gândirea violentă îi domină vizibil, nimic creștin în încuierea lor cognitivă (voită?) sau în incapacitatea lor de a iubi omenirea așa cum e, sau în ispita lor de a i se substitui lui Dumnezeu - ca judecători ai altora.

Volumele colective, în care se investesc - degeaba - bani și hârtie prețioasă nu sunt, de obicei, reușite. Nu înțeleg care-i câștigul lor, din moment ce majoritatea sunt slabe. Despre blugi, despre bunici, despre primul porno, despre oraș. Avem mulți scriitori (nu foarte), dar puțini buni. Textele-s majoritar căznite. Inspirația, scânteia = absente.

Dar colecția asta de texte, Iubirea din oglindă, este una dintre cele mai bune!

Vreau să subliniez, în mod particular, cât de izbitor ies în evidență - prin rafinament, sinteză și toleranță - opiniile teologilor aparținând altor confesiuni decât cea ortodoxă. Și cât de indigest este un autor ortodoxist ca, de exemplu, Constantin Necula, care simulează prost retorica și echilibrul, dosind stângaci convingeri intransigente în spatele întrebărilor (ce mai mult afirmă decât chestionează).

Surprinzător de bine tratat acest volum!

vineri, 24 februarie 2023

Rochia cloche - un coup de foudre la magazinul din colț

 Dintr-o ochire, am zărit așa: sânul stâng, liber pe sub rochia-clopot, trasă pe tine la repezeală, după o răsfoire neglijentă prin dulap, imediat ce el ți-a spus că nu mai avem hârtie igienică, nici pâine, părul desfăcut, scuturat puțin, greblat cu degetele umezite-n apă înaintea oglinzii din baie, nu-i nimic, mergem la Profi să cumpărăm.

O privire scurtă către unghiile de la picioare, sunt curate, pot să-mi iau sandalele, trag rochia-clopot direct peste trupul gol, doar chiloții de astă noapte pe mine, cu-o umbră de somn prinsă în ei, o să fac dușul ăla după ce ne întoarcem, n-o să-mi stric acum coșul de pe obrazul drept, aproape de nas, n-am scame în păr și chiar de-aș avea, merge și-așa până la Profi.

Rochița e rece și scurtă, dacă mă-ntind și mai înalț și brațele mi se ridică-ntr-o clipă până la fund, trupul încă adormit și el, pe care-l iubesc deja, cară pungile cu cele câteva cumpărături urgente, împreună cu el e ca și când nici n-am fi coborât din pat, mă simt sigură pe mine și bine îmbrăcată, deși sunt aproape goală în ochii lui ce mă cercetează încă avizi, ce bunoacă ești, dar eu nu sunt bunoacă, o știu, e doar că mă vrea și mă iubește, nici urâtă nu-s, sunt frumușică, osoasă, suplă, am și sâni, pe care-mi place să-i port desfrânați dedesubtul pânzeturilor, am ochi mari și sprâncene prelungi, groase, cu care nu prea mă pricep ce să fac.

Picioarele goale, pentru care nu trebuie să-mi fac griji când ies intempestiv din casă, sunt mereu pregătite, nu mă lasă la greu, carnația lor fermă și evidentă, mișcându-i-se leneșă la fiecare pas, cu ochii-n ochii lui, complet dependentă de ceea ce-și dorește el, de firea și umorile lui, băiat bun, de altfel, dar un strop cam șters.

Te ajut, mă ofer să-ți port acasă cumpărăturile, ne-am intersectat la Profi, locul ideal de întâlnire, magazinul de cartier cu de toate, accepți și ne îndreptăm încet, anevoios, prin căldura groasă a sfârșitului de august, către blocul tău. Urcăm, îmi faci un ceai, mă privești pentru prima oară cu adevărat, în ochi, ți-i surprind lucind scurt, a interes, m-ai văzut!

Ceva ne leagă. Dorința întâmplătoare, toartele unei pungi de magazin alimentar, gleznele subțiri și păroase pe care mi le expun, exasperat de căldură.

joi, 9 februarie 2023

Fațadepurcică

 Umblă liberă pe străzi, ca scăpată din lanț, am zărit-o pe geam, o femeie care, ai putea jura, vrea să și-o tragă înainte să intre la menopauză (nu că după aia i-ar fi imposibil). Umblă pe-afară, prin baruri, prin cluburi - vrea să agațe. Se protejează, se distrează fațadepurcică, își trăiește activ fermitatea încă palpabilă a trupului și capacitatea de a se cutremura alături de un bărbat bine utilizat.

Nu vrea să pună laba pe bărbați, vrea să le-o facă. Să se folosească de toți sau de unul și bun: ca să-i scoată ei dopurile, să-i ușuie păianjenii din toate orificiile, să-i îndepărteze teama că îmbătrânește ce, de atâtea ori, te îngheață, când aștepți - mult prea lucid cu tine însuți - îmbătrânirea. Teama ce te împietrește înainte de vreme, te oprește din trăire, ca apoi să te înmoaie, zbârcindu-te sub șuvoiul lacrimilor de mila proprie.

Nu-și vinde trupul, și-l dăruiește. Se dăruiește pentru a primi un bonus la sperata viață, dar și validare, plăcere, extaz.

Astfel că profit că sunt pe picioarele mele și fac ce vreau cu viața mea, cu trupul meu destul de ferm, bine întreținut la gym, diete, clisă cu ceapă la deal, mersul pe jos, turnat betoane, pus gresia, dat cu aspiratorul, și plodul care mi-a tocat sfârcurile mai ales în primul lui an de viață, unghiile înfipte în spate, coborând lent, șanțuri în urma lor și sânge proaspăt, bobițe hemoragice, hemocoacăze, sânge curat, limpede ca primele zile de iubire.

Mi-o trag înnebunită, conștientă de pielea mea întinsă, aproape întinsă, câteva pliuri doar, umplute oportun cu fond de ten sau mascate de ciorapii medicinali, îți transformi angoasa în extaz, mistica, reținerea cochetă - în secreții despre care nu știam că ar mai fi putut izvorî din mine, trupul meu, numai al tău, lumina din ochi are darul de a întinde pielea, iluminează totul ca hialuronicul, un trup coadă de păun, plin ochi de ochi.

luni, 6 februarie 2023

Weeds

 Un serial - Weeds - vechiuț, cinic, în care personajul principal, Nancy, n-are nici cel mai bun rol, nici cel mai bun joc. Alte personaje sunt mai credibile și mai simpatice decât ea. Actrița pare scăpată de la salonul „isterici”. Teatrală în mod gratuit, tulbure, cretină, patetică. Iresponsabilă pentru propriile fapte, dar asta o fi parte din scenariu.

Tarantino omagiază în ultimul său film cinematograful, cinemaul american în special, ca vânzător de iluzii, traficant de iluzii - modificarea realității, în cazul ăsta, a trecutului, în sensul unui improbabil happy-ending.

***

Tramvai încins, miros metalic de tractor, sudoare vintage, uscată. Totuși, miros viu. Oamenii se încăpățânează să folosească tramvaiul. Sandale, degetele atingând podeaua împădurită cu macroorganisme, bacterii gigantice și virusul păros, urban, cu un început de chelie.