miercuri, 20 octombrie 2021

Luări în seamă

 Mai apar, timid, și zile, uneori doar ore, în care-s capabil de implicare, de prezență într-un dialog. În rest, mai mult absorb, mai mult elimin, mai mult mă oglindesc în ceilalți. Iar lor, probabil, le folosește (asta ca) să constate că nu-s singurii suferinzi de pe lume.

Păhărelul de țuică se cere trântit de masă, după ce l-ai golit. Îl dai peste cap cu neplăcere, te strâmbi, rostești formula ritualică „bună-i, bat-o Dumnezeu”, și-l trântești de tăblia mesei. Așa subliniezi - țuicii, tăria și ție, bărbăția.

marți, 12 octombrie 2021

Bogăția de a tânji

 Bogăția lui a nu avea. Odată ce am avut „totul”, mă opresc din avânt, mă pietrific, intru în conservare, încerc să depozitez undeva împlinirea, pe mai târziu, fără s-o folosesc, fără s-o consum, nu mă ating de ea. Astfel, suspectez că-mi place mai mult să tânjesc decât să păstrez ceea ce obțin.

vineri, 8 octombrie 2021

Țărășenia salivează România

Ca trăitor la bloc, totul este să înveți cum să procedezi atunci când te întâlnești pe scară cu cineva cunoscut - cu care te-ar mânca în cur să vorbești, să-l mai descoși de ultimele bârfe - dar n-ai chiar vrea să-l inviți la tine în apartament. 

Totul e să deprinzi nesimțirea aia care să-ți îngăduie să-l ții pe ăla pe scară, la doi pași de ușa ta, și să nu-l chemi înăuntru, ci să clevetiți amândoi - cu voce cât se poate de sonoră - în casa scării.

Asta e una dintre marile “arte” ale traiului la bloc! Noi, cei crescuți la casă, habar n-avem. Nu ești cu adevărat “blocar”, dacă nu știi cum să colportezi o bârfă mică, auzit de tot blocul, amplificat de ecoul betonului ceaușist (“Ceaușescu a dat case la toți.”)

Pentru blocarul român, născut & crescut la bloc, scara este prelungirea firească a apartamentului propriu. Baiul e că toți locatarii cred asta. Numai așa se umple scara de mirosuri de mâncare pe care n-ai vrea să le simți si de conversații prelungite pe care nu vrei să le asculți, dar…

luni, 4 octombrie 2021

Alte vremuri

 Cerusem cândva, la farmacie, pastile cu efect calmant, nu știu sigur dacă am rostit cuvantul „sedative”, probabil că nu, prea ar fi sunat a confesiune involuntară, a deconspirare, dar știu că am specificat „să nu fie din alea homeopate.” Cred că adăugasem în voce și necesara inflexiune de dispreț.

O grămadă de bani au costat! Acasă, m-am repezit să citesc indicațiile. Faptul că n-aveau deloc efecte adverse (secundare) mărturisea fără echivoc despre cât de slabe erau. Sau cât de ineficiente.

Am înghițit una. Gust de ierburi aromatice provensale, pe limbă. M-am simțit oarecum amorțit, după aia, stând în fund în pat și scriind, dar poate că fusese numai răgazul ăla amăgitor pe care mania de a regreta nefăcutele și amânatele & impulsul de a scotoci în trecut mi-l acordă câteodată preț de câteva ore.

Lecturi cu folos

 „Viața pe care o trăim trebuie să fie expresia ființei noastre profunde - acesta este, de fapt, scopul travaliului psihoterapeutic și al formării.”
 Anne Acelin Schuetzenberger - Psihogenealogia și rănile din familie, Philobia