Ca trăitor la bloc, totul este să înveți cum să procedezi atunci când te întâlnești pe scară cu cineva cunoscut - cu care te-ar mânca în cur să vorbești, să-l mai descoși de ultimele bârfe - dar n-ai chiar vrea să-l inviți la tine în apartament.
Totul e să deprinzi nesimțirea aia care să-ți îngăduie să-l ții pe ăla pe scară, la doi pași de ușa ta, și să nu-l chemi înăuntru, ci să clevetiți amândoi - cu voce cât se poate de sonoră - în casa scării.
Asta e una dintre marile “arte” ale traiului la bloc! Noi, cei crescuți la casă, habar n-avem. Nu ești cu adevărat “blocar”, dacă nu știi cum să colportezi o bârfă mică, auzit de tot blocul, amplificat de ecoul betonului ceaușist (“Ceaușescu a dat case la toți.”)
Pentru blocarul român, născut & crescut la bloc, scara este prelungirea firească a apartamentului propriu. Baiul e că toți locatarii cred asta. Numai așa se umple scara de mirosuri de mâncare pe care n-ai vrea să le simți si de conversații prelungite pe care nu vrei să le asculți, dar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu