marți, 30 mai 2023

O dragoste

 Freud era îndrăgostit de Jung. Nu că-l iubea, ci era îndrăgostit de elvețian în felul disperat al cuiva care dorește să-l anestezieze pe celălalt cu dragostea sa (și să-l manevreze ca pe-o marionetă). Să-l aneantizeze psihic, intelectual etc. Îndrăgostirea ca vrajă făcută celuilalt.

Cu toate acestea, în afara reverenței cuvenite, Jung părea imun la „dragostea” lui Freud. Cordialitate, deferență, respect acordat vârstei și carierei profesionale (pionieratului) lui Freud - atât.

Vienezul ar fi dorit să-l conțină pe Jung, să-i anihileze voința, conservându-i, totuși, inteligența și valoarea ca medic. Altfel, ne indignăm noi de pe margine, ce ar mai rămâne de iubit în celălalt, dacă-l decerebrezi complet? Avea, deci, nevoie Freud ca însușirile astea să rămână treze în discipolul său? Dar nu se putea împărți între 1) a-l șantaja & manipula pe Jung, ca să-l preschimbe într-un fidel fără rezerve, un „demn urmaș” și 2) a-și dovedi considerația față de originalitatea lui Jung, față de putința lui Jung de a gândi cu propria-i minte și de a continua și rafina teoriile freudiene.

Freud își dorea ca Jung să-i preia întocmai teoriile, fără modificări, adăugiri, Doamne ferește de contestări, și să le păstreze astfel, ca pe niște bunuri imobiliare - neatinse, nealterate, fixe.

N-am putut înțelege, urmărind escaladarea pretențiilor lui Freud, în ce măsură subestimarea asta prost ascunsă, avându-l ca țintă pe favoritul său (moștenitorul), se putea împăca cu aprecierile zgomotoase despre competența lui Jung în munca sa terapeutică. Știm din viețile noastre, mai banale ca ale lor, că laudele deșănțate revărsate de cineva asupră-ne pot avea scopul de a-i masca și de a-i supracompensa aceluia tocmai neîncrederea viscerală în noi (nu rareori, chiar respingerea netă), invidia sau, mai general, mizantropia.

Freud conștientiza că Jung era un om valoros, dar - citindu-le Corespondența - observăm cum, în același timp, îl chema - printre rânduri de scrisoare - pe Jung să se lase restrâns la rolul depozitarului teoriilor freudiene - un magazioner scrupulos, un câine de pază al psihanalizei și nu mai mult. Litera testamentară nu putea fi revizuită.

Din mai fiecare scrisoare, cu cât mai amplă sau mai plină de patetism, reiese acest lucru. Freud îl stima într-un mod steril pe Jung, se folosea de evidenta lor îndrăgostire ca de practica unei magii negre care să-i narcotizeze pe amândoi, încât, vrăjit de magister, Jung să accepte să rămână doar o casă de valori inteligentă, lipsită de dreptul originalității ori al inițiativei personale.

În mintea fertilă a lui Jung a ales Freud să-și depună ouăle operei. Atâta că Jung se trezește și se scutură. Reticența (distanța?) sa este limpede de la început. Se declară fățiș fascinat de munca lui Freud, iar eu socotesc că era sincer, îl percepe pe Freud ca pe un patriarh (nu se înșela), dar nu părea a se fi topit de teamă, confruntându-se cu el. Jung rezistă. Freud remarcă și șarjează.

Un îndrăgostit, fie el „sănătos” ori „patologic”, știe imediat când celălalt dă semne că s-ar retrage sau că, dintru început, optează să nu se implice prea adânc. Jung a păstrat relația lor în termeni cât mai colegiali, tehnici, științifici. Cel mult, și-a mai îngăduit câte o bârfă de breaslă, o înjurătură, o mică vulgaritate, o confesiune bine și dinainte cântărită. Fără declarații emfatice sau jurăminte de amor.

Scrisorile lui Freud sunt, în schimb, asezonate cu jurăminte veșnice, cu legăminte nesolicitate, exces de înduioșare, manipulări subtile, dar săritoare-n ochi, insinuări, retorică perversă, destinată să constrângă afectiv, să adoarmă vigilența corespondentului, să-i câștige acestuia supunerea necondiționată. Adesea, mi-a părut că surprind la Freud (iar Jung, probabil, cu atât mai mult a sesizat) că visul său tainic ar fi fost mai degrabă să-l neutralizeze pe Jung decât să-l „dezvolte”. Să-i sece creierul, ca să se strămute el în loc. Să fie el, deopotrivă, și Sigmund, și Carl Gustav.

luni, 15 mai 2023

Toamnă

 Frunzele uscate de pe aleea din spatele blocului sar ca arse, pocnesc aspru, sfârâie când sunt luate sub tălpi de trecătorii care se-ntorc pe la casele lor. Oamenii par să se iubească. Astâmpărat.

joi, 11 mai 2023

Hăitașii

 Bântuiți de imago-ul părintesc, cel refugiat în conștiință și dictând, și cârmuind mai departe, de acolo, ca din viața „reală”. 

Nu le mai facem de mult timp pe plac părinților, dar asta nu înseamnă mare lucru. Cârma aceea - „instalată” la interior, în psihismul personal - o simți și-n prezent manevrată de altcineva, te țintuiește sau te asomează lent, te face să amâni cronic, să-ți refuzi plăceri sau să ți le trăiești incomplet (pe cele ce scapă refuzului), ca pe niște furtișaguri fără prea mare valoare.

Ca ieri, de aniversare, doar lucruri ce-mi plac aș vrea să fac. Când apuc să le fac, întineresc, cresc, mă-ntind, mă înseninez.

miercuri, 10 mai 2023

Ineuație

 N-a existat o vârstă de aur a șederii mele în Ineu. N-am cum să idealizez trecutul. Mereu, sub o anumită tensiune, resimțind în surdină obligația de a face ceva, de a pune mâna să, de a ține și eu de ceva, de a face pe plac. Niciodată nu m-am destins pe deplin.

Dacă dormeam de siestă, trebuia să păstrez o parte din minte vigilentă la mașinile ce încetineau sau opreau în dreptul casei, nu care cumva să fie neamuri care trebuiau onorate cu prezența-mi. Dacă nu prezentam onorul - critici, mutre brăzdate, chipuri ale neplăcerii și ale dezacordului, ce mă bântuie de când mă știu.

O casă neostoită. Așa a fost mereu. Când era liniște, nu era fiindcă am fi fost nespus de relaxați, ne-am fi odihnit sau am fi fost detașați, era liniștea de sub stratul gros, de vată minerală, al tensiunii.

Nevroza de abandon

 Când eu însumi mă abandonez, ceilalți ce ar putea face ca să mă ajute?

*

H.R.-Patapievici, Omul recent: „Noul dușman al umanității nu mai este, ca în trecut, bestialitatea barbarului, ci docilitatea blândă și tâmpă a acelor animale domestice care reprezintă adevăratul tip omenesc (inuman, firește) pe care îl produce și reproduce civilizația noastră exclusiv comoditară și arogant materialistă.”

marți, 9 mai 2023

Freud, despre creativitate

 Oliver James: „Potrivit lui Freud, cele mai creatoare activități conțin un element de evitare a realității, de substituire a adevărurilor neplăcute prin fantezie. La cel mai profund nivel, el consideră simptomele unui nevrotic, jocul copiilor și creația artistică drept indistincte.”

luni, 8 mai 2023

"Quelle ânerie, cette idée que l'argent ne fait pas le bonheur!"

«Quelle ânerie, cette idée que l'argent ne fait pas le bonheur! Il ne fait pas tout mais permet souvent d'éviter le malheur», affirme Pascal Bruckner*, «encore traumatisé», cinquante ans après, d'avoir vu ses parents «s'enfoncer dans la misère». «L'argent n'achète pas tout mais il permet de vivre confortablement, et c'est fondamental», soutient l'auteur.

«Ce que les Français détestent n'est pas l'argent qu'ils gagnent mais celui des autres.» 
«L'argent est, en France, une passion d'autant plus forte qu'elle est honteuse, que l'idéologie officielle est l'anticapitalisme. Un anticapitalisme de façade, car, en réalité, le mépris claironné du veau d'or masque une adoration souterraine.»

          *La Sagesse de l'argent (Grasset, 2016)

sâmbătă, 6 mai 2023

Amis

 Dezorientarea ce mă cuprinde luând o carte de pe raft, deschizând-o (poate cu intenția de a o citi) și - văzând că nu-i semnată, nu e datată - nu știu când și de unde am cumpărat-o. Detalii ce au sfârșit prin a face parte din procesul (să nu zic plăcerea) lecturii.

Doar că, după eticheta de pe spate, am cumpărat cartea asta fiindcă mai citisem un roman de Amis și fiindcă era la reduceri (vreun târg ori de pe un site).

Celălalt roman al lui Amis - Banii - mi-a lăsat o impresie metalică. A trecut destul timp de atunci, cât să fi uitat și să fi vrut din nou.

joi, 4 mai 2023

HP-B

 Papadat-Bengescu stăpânea o limbă română suculentă. Pe alocuri, pitorească-n inactualitatea ei. Simțeam, citind, că mă împlinea. Pe de altă parte - dificil de urmărit și de înțeles pentru cei de astăzi. Noi am „băga” la dezacord felul în care conjugă autoarea mai mult ca perfectul, persoana a III-a, plural.

miercuri, 3 mai 2023

Ist jetzt heute?

Ce întrebare frumoasă! În simplitatea rostirii ei şi în adâncimea înţelesurilor pe care un adult le poate detecta, fără a le putea pătrunde cu mintea.