M-am trezit și n-am știut că e sâmbătă (până am aflat „pe surse”). Un prim semn al sentimentului de vacanță (de care m-aș fi vrut copleșit, dar nu-s). Aveam în mine, altădată, starea aceea de urgență, ce mă mâna să vreau să programez, să fac un plan pe zile, din cauza tâmpitei impresii că, în caz contrar, voi pierde ceva esențial. Dar esențialul stă ascuns în calm, în bien-être, în felul cum mă las prins în clipa de față. Nu în așteptarea continuă, epuizantă, a următoarei clipe.
Vacanța este și far niente. E tocmai absența orarului, a alergării sterile de colo-colo. Este lenevire, golirea minții, trăirea momentului, ieșirea din veșnica anticipare anxioasă, instalarea confortabilă acolo unde te afli. Oriunde m-aș afla.
Vacanța ar trebui să fie, de fapt, mai mult o stare decât un loc. Să colectezi câteva episoade de golire completă a minții, ca un somn treaz, ca o igienizare psihică. O excreție tihnită. Fără mult zgomot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu