La un pahar, nu sufăr mai mult de o oră filosofiile aride, ideile fără picioare, extrase din cărți, respingerile sau aprobările pătimaș-definitive, ireconciliabile, ale unor varii teme și subiecte, nu pot tolera lozinci, discursuri, conferințe, monoloage. Pot concede să fiu parte a unui dialog lejer pe care îmi rezerv oricând dreptul de a-l sabota, dizolva sau deturna cu glume, calambururi, măscări.
Să crezi că, la o bere în oraș - amestecați și noi printre atâția tineri frumoși, și ce dacă-s ei naivi și superficiali, cruzi, ușor stupizi, sub nivelul tău? - e mai potrivit să dezbați frenetic, orbit și fără repaos lumea și viața, cu pretenția că spui ceva epocal, care, pesemne, va avea efect inclusiv asupra vitezei rotației terestre - îmi face literalmente greață și nu mai pot, apoi, scăpa de senzația asta timp de luni de zile, ca dovadă că și astăzi mă regăsesc încă sub imperiul ei.
Astfel, consider igienic (cu vârsta, acest cuvânt apare tot mai des în vocabulare) să vă evit pe voi - toți cei care-mi împuiați capul. N-o faceți întotdeauna cu scopul de a mă convinge de dreptatea voastră, bineînțeles, imuabilă, ci din incapacitatea voastră de a mai și tăcea (dracului). De a considera un subiect închis sau măcar pus, o vreme, la păstrare.
Plecăciune liniștii și bucuriei tihnite la vederea frumuseții ce populează și împodobește strada! Astea fac, de multe ori, cât un raft de cărți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu