A locui într-un „apartament” înseamnă a avea o (impropriu spus) „casă” care nu se vede de afară, din stradă. Un „despărțământ”. În cel mai bun caz, de afară ți se vede un geam, uneori doar cel de la baie-budă. Vizibil e numai stupul cel steril, în ansamblu, ăla în care dispari odată ce intri în casa scării; blocul - cu straturile sale puse unul peste altul întru sfidarea oricărei pretenții de intimitate.
Viermuiala de neîndurat de pe scară și de pe stradă, mașinile ce par a avea zece uși, trântite pe rând, repetat, simultan, închise și iarăși deschise și trântite, zeci de uși, iar în apartamente - ființe cu zeci de picioare, „locatarii”. Neastâmpăr interminabil, pași, pași, pași, o scară vie ca un miriapod ce fojgăie și se zbate pentru existența lui primitivă, o scară vie, mai vie ca orice formă de viață evoluată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu