Inima, bătându-mi în gol. Lipsesc niște bătăi la număr - una sau două. Se numește aritmie? Sau aritmetică. E ca într-un soi de panică molcomă. Nemulțumit de mine că rămân țintuit în casă, dar și ceea ce mă atrage afară este atât de intens încât mă sperie și, în consecință, mă izolează.
Ca oricărui snob, mi-ar plăcea și mie să merg să scriu undeva în oraș. Pe o terasă cu wifi, într-un local, pe înserate. E ceva la care visez adesea cu ochii deschiși. Nu știu care ar fi rostul: să fiu văzut, să văd, să fiu inspirat de ce văd și de băutura pe care ar urma s-o înghit cu sorbituri îndelungi, bine gândite, sugestive? Și din toate astea să rezulte un text ca: „pe stradă, o fată frumoasă - pași rari, avântați, săltați, tălpile ei mă calcă pe nervi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu