duminică, 4 iulie 2010

Nu pot să cred

Eu nu mai ştiu pe ce lume trăiesc. Ce lume e asta în care unii îşi fac catedrală şi alţii îşi pierd casele, apoi se duc să se roage în biserici împodobite? Nu-mi vine să cred că în atîta mizerie şi nenorocire ÎNCĂ se pot gîndi unii să ridice o clădire monumental şi nesimţit de sfidătoare.

16 comentarii:

anca giura spunea...

Biserici împodobite, bine ai spus. Poate şi împopoţonate. Îndepărtate de gestul intim al rugăciunii? Mă derutează când văd construcţii religioase masive, dar nu măreţe, în RO. Majoritar recente. Nu sunt critic de artă, nu emit mari judecăţi de valoare în istoria arhitecturii, dar opinez că specificul aşezămintelor de cult româneşti tipice este dreapta măsură, discreţia, intimitatea credinţei. Îmi plac
-mânăstirile moldoveneşti de patrimoniu
-biserica mică de pe strada Mărului din Cluj
-mănăstirea Cozia( o ador)
-bisericuţa din cadrul mănăstirii din Gai, Arad
-vechile biserici bucureştene
-biserica din Groapă, Sibiu
etc.
...lista e aleatorie şi neterminată.

Toate acestea au ca specific dimensiunile restrânse, bunul gust al vremii,echilibrul proporţiilor, fără epatări, fără excese. Aş fi vrut ca specialiştii în arhitectură să fi influenţat construcţia, renovarea şi îngrijirea lăcaşelor de cult în ultimele decenii. Este şi aceasta însă o altă sfidare, cum spui.

Estimez că tu te referi la un fapt mediatic concret. Nu am urmărit canalele media, e prea toxic. Deci mai avem ctitori de biserici personale şi personalizate? Făcute pe gustul lor eclectic? Cine le dă autorizaţie de construcţie?

Nici eu nu mai ştiu atunci pe ce lume( ţară!) trăim!

cristians. spunea...

Acord! Mai întâi, renovarea și punerea în circuit (turistic, religios, muzeistic, etc) a monumentelor existente. Apoi, nu știu ce e cu impulsurile astea cruciate la un popor ipocrit până-m măduvă, bine ar fi să fie reale, nesimulate, bine ar fi ca febra asta a construcției de biserici (trei pe cartier, cel puțin) să fie expresia unui sentiment creștin pur, în contra curentului relativist mondial. Dar Nu e asta nici pe departe!!!

E vorba, în schimb, fie de campanie electorală a unor politicieni care au minima inteligență să fi observat că românilor le place să joace rolul credincioșilor practicanți (mă dezgustă la culme), fie spălare de bani, fie megalomanie pură, urmarea târzie a multor secole de cotrocit prin codrii băștinași din calea năvălitorilor de diverse nații, fie pur și simplu inconștiență, incapacitate de a ghici, de a vedea care-s prioritățile!

Asta nu e o resurecție a religiosului! România nu este pe cale a deveni locul Judecății de apoi, nici al Renașterii de apoi, după cum previzionează puricii. E orice altceva, de la superstiție și politică cinică, la manie a persecuției sublimată. Măcar de-ar arăta frumos bisericile acelea... Dar arată tot mai mult ca niște buncăre anti-dumnezeire. Falusuri secate, reviriment inutil al unor români pănă azi aproape absenți din Istorie.

anca giura spunea...

Post-scriptum:

Lista mea, subliniat, aleatorie cuprinde doar biserici ortodoxe.(A nu se crede că nu îndrăgesc şi bisericile de patrimoniu ale Transilvaniei, aparţinând cultului catolic, evanghelic, reformat etc.)Sau sinagoga timişoreană! M-am referit la cele ortodoxe deoarece ele fac specificul neaoş, naţional, nu strict transilvănean. În altă ordine de idei, pot să vă spun povestea unei bisericuţe de patrimoniu din judeţul Mureş.


Acum o lună şi jumătate ne-am dus în satul bunicilor mei prin alianţă( bunicii soţului meu),un loc izolat din jud. Mureş. Un sat cu jumătate populaţie maghiară, jumătate, românească. Există acolo, şi puţini ştiu desigur, o bisericuţă românească de pe la 177o. Se ajunge greu la ea, iar soţul meu n-o mai văzuse din copilărie. Eu niciodată, se-nţelege. Am plecat în expediţie, după ce am fost informaţi cu mândrie locală că a fost renovată şi cu acel prilej au vizitat-o mari ierarhi.

Ajungem. Locaţia era minunată, la fel şi mica sa curte. Bisericuţa avea acum un acoperiş de tablă roşie, mici termopane la ferestruici, era încuiată. Mai bine încuiată decât să descoperim vreo renovare interioară şi vreun candelabru chinezesc. Deci lemnul fusese înlocuit cu aluminiu şi cu plastic. Halal retuş! Ne-am întors dezamăgiţi rău de tot...Mitropoliţii, arhiepiscopii nu au totuşi consilieri în restaurări???????????? Nu conduce nimeni de specialitate rstaurarea unei bisericuţe de un sfert de mileniu????

cristians. spunea...

Mai intai despre Catedrala Neamului (prost), la care se referea Hiacint in text: nu stiu daca am mai scris-o aici sau daca a mai tras aceasta concluzie altcineva, altundeva, insa mie acet proiect imi pare in sine un SIMPTOM, vorba lui Mihaies: psihanalizabil.

APOI:
Mi se pare putin straniu sa faci o lista de monumente religioase gandindu-te EXPRES ca nu o sa cuprinzi acolo si bisericile altor confesiuni! Adica, ma intreb, ce e asta? Si nu insinuez ca nu ar fi corect politic, dar mi-e greu sa inteleg.

Nu inteleg pentru ca eu, pur si simplu, nu gandesc asa. Ma si tem ca, prin extensie, sa nu-i vina cuiva ideea ca cladirile ardelene de patrimoniu, cele civile, sa fie restaurate in functie de anul constructiei: inainte si dupa 1918. Nu ma tin minte a fi fost vreodata atat de selectiv-nationalist-neaosist (you name it).

Asta nu e neaparat o critica. E o nedumerire si expresia incapacitatii mele de a intelege... Ma rog, lista iti apartine, e personala, poate cuprinde ce vrei tu. Pentru mine, insa, nu ar insemna nimic ca o biserica ortodoxA sa straluceasca renovata linga una greco-catolica lasata in paragina (de multe ori, pentru motivul ca greco-catolicii sunt ``romani care au tradat``).

Pe mine ma amuza si, deopotriva, ma amaraste sa citesc in carti de istorie despre stramosi de-ai nostri, care tineau cu tot dinadinsul sa para atat de fideli ortodoxismului in propriii ochi incat ar fi fost capabili mai repede sa treaca la Islam decat sa se lase catolicizati. Demonizarea catolicismului este inca viguroasa in RO. Mi se pare a fi o atitudine de insecta.

Hiacint spunea...

Am văzut în Iaşi şi în preajma Iaşilor acelaşi simptom al termopanului, în forma atît de variate încît pasionaţii de arhitectură ar plînge dacă ar şti. Repezeala e moartea istoriei şi a artei.

Cît despre măreaţa catedrală şi politica din jur, mă sufocă revolta şi nu pot vorbi. Explicaţii (psiho-)sociologice? Ar fi din plin, dar nu schimbă realitatea.

cristians. spunea...

Si cum mai afirmam: e greu sa mergi cu poporul intreg la terapeut...

anca giura spunea...

Subiectivă răstălmăcire, Cristian. Lasă, alţii vor înţelege că sunt ecumenică, de fapt. Tu mă iei cu hiperinterpretăti interstiţiale...Mda.

Desigur că scriam despre cele ortodoxe pentru că la acest cult se practică moda noilor catedrale. Nu cred că s-a construit recent ceva la alte culte tradiţionale. (La cele neoprotestante, da.) Doar s-a restaurat.

În fine, îmi place intimitatea deosebită a micilor biserici bătrâneşti. În cele măreţe, catolice, mă pierd (la figurat) puţin. Nu sunt o practicantă, doar o intuitivă şi poate o (pseudo?)-estetă. Eu scriam de restaurări religioase şi de tradiţia arhitecturii ortodoxe(Catedrala Neamului nu e totuşi catolică!), atâta tot.

a spunea...

Hiacint, eu sunt o pasionată de arhitectură. Inclusiv ţărănească, religioasă etc. Deci mă doare( La 16 ani, voiam să mă fac arhitect, am rămas însă doar o diletantă...cu mici snobisme în domeniu.)

cristians. spunea...

Eu am inteles ca aveai o lista de ``candidate la renovare`` de pe care aveai grija sa excluzi (cu delicate, nu zic nu) altele decat cele ortodoxe. Deci nu parea a fi vorba despre noi contructii. De aici si... Oricum, ramane destul de ciudata acea mentiune. Dar nu vreau sa o lungesc mai mult de atat. :) Bine e ca am cazut de acord cand a fost vorba de proiectele faraonice ale Patriarhiei + politicieni.

Ne-am mirat ca niste cretini cum de l-a dus mintea pe Ceausescu sa ridice Casa republicii. Pai, simplu: era nascut la Scornicesti, Olt, Romania. Era unul dintre noi!

anca giura spunea...

Lista mea se întinde în josul expresiei: ``Îmi plac:``. Nu am făcut nicio listă de restaurare, deci.( De regulă, tu mă citeşti cu atenţie, nu şi azi însă.:)) Sugeram că există un stil vechi, frumos patinat, al acestor aşezăminte. Un stil de bun-gust şi de bun-simţ. Voiam să sugerez că orice nouă construcţie ortodoxă ar trebui să respecte această tradiţională direcţie. Aşa după cum Ion Mincu a preluat elemente din stilul brâncovenesc şi a creat stilul neo-românesc în arhitectura laică, tot aşa îmi imaginam o neo-continuitate la construcţiile ecleziastice recente. Quot erat demonstrandum.

cristians. spunea...

Iti dai seama, cred, ca te-am citit si recitit cu atentie, daca nu din prima, din a doua in mod sigur! Jur ca tot asa imi suna, dar nu am de gand sa continui pe tema asta. :) In rest, suntem in acord total.

Georgiana Mirela spunea...

Este cu adevarat straniu sa faci o lista de monumente, unde sunt si bisericile altor confesiuni.

Anonim spunea...

http://www.trombon.ro/national/patriarhul-daniel-banii-pentru-construirea-catedralei-neamului-vor-fi-donati-sinistratilor

"Puternic afectat de situatia sinistratilor din Moldova, Patriarhul Daniel a anuntat ca cele 400 de milioane de euro alocate proiectului de construire a Catedralei Neamului vor merge pentru cladirea de noi locuinte pentru cei ale caror case au fost luate de ape, dar si pentru lucrarile de indiguire.[...]Impresionati de gestul Patriarhului Daniel, sute de preoti din toata tara au adunat bani, alimente si imbracaminte pentru donatii, multi dintre ei chiar oferindu-si casele celor care nu mai au unde sa locuiasca."

Din păcate, e doar un pamflet.

/rs

cristians. spunea...

Sună urechilor mele ca o măsură atât de normală în aceste zile de catasrtofe în lanț încât a trebuit să citesc de 2x textul ca să fiu sigur că, din păcate, e pamflet. BOR nu a fost decât rareori capabilă de asemenea gesturi. Cu banii nu a stat rău nicicând. Cu măsurile sociale nu s-a împăcat la fel de bine ca surata ei catolică. Nici nu încearcă să se împace în al șpelea ceas.

cristians. spunea...

Nu am inteles, din pacate, pozitia Georgianei. Pro sau contra lista completa edificii de cult, indiferent de confesiune, cu unic criteriu de `selectie`- valoarea istoric-arhitecturala?

Lipseste un semn al intrebarii sau virgula aceea de dupa unde e in plus?

anca giura spunea...

Interesantei d-re G.M.:

Din diletantism am făcut lista, domniţă, din nepricepere. Şi de o manieră ad-hoc. ``De monumente`` ziceţi? Vai mie, eu credeam că am făcut o listă de statui. Aştept cu interes, oricând o fi să fie, lecturile dvs. şi interpretările dvs. pline de sens.