Boabele strugurilor acri par delicioase celor care au mâncat dintotdeauna exclusiv struguri acri. Am spus-o în numeroase dăți: există un soi de transă a mizeriei. Un extaz al decăderii. Și apar în jur oameni educați și, zice-se, cu minte, ba chiar ieșiți prin lume, umblați, care cad lesne în acest extaz. Se prosternează, adică, cu nevertebrare înaintea gunoiului. Nu văd jegul, ritmul lent și improvizația din cauza ”specificului”. Iar celor care, totuși, le văd, le indică, le critică sau se lamentează (după putință) pe marginea lor le aruncă în față, insolent, apelativul de plângăcioși. Și, în fond, să plece dracului din țară dacă tot nu se pot integra, eee! Am întors, împreună cu prietenii (unii fiind psihologi), pe toate fețele rădăcinile posibile ale unei astfel de atitudini dezabuzate. Ne-am întrebat obositor de mult unii pe alții în legătură cu originea acestei plăcute halucinații a înapoierii; farmecul indiscret și inepuizabil al noroiului, al stagnării. Nu am găsit un răspuns.
Dacă trăieşti cea mai mare parte a timpului conectat la întâmplările din jurul tău, ajungi să consideri normale lucruri, fapte, comportamente care oriunde altundeva ar părea cel puţin surprinzătoare, dacă nu cumva de-a dreptul scandaloase. Uneori însă te trezeşti ca dintr-un fel de vis urât, recepţionând ştire după ştire, una mai scandaloasă decât alta. E un exerciţiu pe care l-aş recomanda tuturor, acesta de a se detaşa brusc şi a se pune în situaţia cuiva care vine din alte zone ale lumii. Nu că aş vrea eu să schimb bunele noastre obiceiuri sau obiceie (ca să rimeze cu bordeie), dar există unele a căror prezenţă în comportamentul nostru ne separă tocmai de aceia cu care vrem, sau declarăm că vrem, să fim împreună.România privită de jos - Nicolae Prelipceanu în România liberă de azi.
3 comentarii:
Dezabuzare mimetică, acesta este brandul de naţiune. Mergeam ieri pe stradă şi mi-am însuşit o privire de sociolog asupra mulţimii care trecea încolo şi încoace.La o sută de oameni inspectaţi( trecând, vorbind la telefon, conversând minimal) n-am văzut decât la doi un zâmbet răzleţ!!! E atât de simplu să râzi de mici nimicuri, de bucuria elementară a lucrurilor simple. Ce naiba se întâmplă cu noi?
Vă desfid pe toţi cei care chiar n-aţi zâmbit deloc azi! Este atât de simplu, înseamnă că chiar nu vreţi! Şi să nu-mi spuneţi că e un sfat luat din literatura motivaţională, că mă inflamez. E doar sugestia că se poate şi altfel. Doar prietena mea psiholog mi-a spus că orice problemă are cel puţin două soluţii.:) Unele au chiar şi o sută. Iar fostul meu director(care nu era un tip ideal, dar avea şi calităţi) mi-a spus aşa odată: ``...e atât de uşor să spui unui om o vorbă bună. Ai văzut ce efect instantaneu şi de lungă durată are?``.
În repetate rânduri (scrise și nescrise) am remarcat și eu că oamenii care măcar îndrăznesc să se plângă de situația actuală ajung să fie mai huliți decât cei care zac în noroiul și rutina zilnică. Revoluționarii nu sunt ”trendy” azi.
Apropo de ”sondajul” zâmbetelor. Acum câțiva ani, când eu și fratele meu ne plimbam pentru prima dată pe ulițele Timișoarei, el observase că odată ce ne-am îndepărtat de centrul orașului fețele oamenilor erau tot mai amărâte, triste (bănuiesc că nu doar noi am realizat asta).
Văd în ziare că Turcan de la Cotroceni a afirmat de curând că critica ar putea dăuna democrației. Că doar de aia au intro problema presei în CSAT.
Trimiteți un comentariu