marți, 6 iulie 2010

Cu notițe & liste

În drum, reflecta la natura misterioasă a iubirii. La urma urmei, în ce constă aceasta? Ce o face să nu semene cu nimic altceva? O subită reorientare a lumii în jurul unui unic punct iluminat, în timp ce tot restul intră în umbră. Totala transformare a ființei corporale, o sensibilitate electrică a nervilor, o tandră nerăbdare a epidermei. Omniprezența unui fantomatic simț al palpării, al nevoii de a atinge. Alerta tuturor organelor. Necesitatea stringentă a prezenței celui iubit, nevoia inexorabilă de a-l avea aproape, dorința obsesivă de celălalt. Focul care scapără, soarele care expandează, frumusețea reînnoită a tuturor lucrurilor. Certitudinea; și odată cu ea, marea, trista, recea cunoaștere a ineluctabilei schimbări, a declinului.
Iris Murdoch - Discipolul
Nu există oare un ”demon” al repetiției în viețile noastre și nu se naște el în mod necesar din faptul că instinctele noastre sunt profund conservatoare? Nu s-ar putea oare, așadar, ca toate ființele vii să jelească acea stare anorganică, acea condiție originară din care au ieșit printr-un accident? Altminteri de ce ar mai exista moartea? mă întrebam. Căci moartea nu poate fi considerată drept o necesitate absolută, avându-și baza în însăși natura vieții. Moartea se înscrie mai degrabă în logica oportunității.
D.M. Thomas - Hotelul alb

5 comentarii:

anca giura spunea...

``Necesitatea stringentă a prezenței celui iubit, nevoia inexorabilă de a-l avea aproape, dorința obsesivă de celălalt``...= definiţia dorului, nu?

Nu poţi iubi pe cineva fără a-ţi fi dor de el. Îmi măsor sentimentul iubirii cu unitatea de măsură a dorului. Dacă mi-e dor puţin e doar simpatie, afecţiune, tandreţe, dacă mi-e dor mult, şi mai mult, şi mai mult, e altceva. Aceasta este formula mea de calcul. Voi cum faceţi diferenţa?

Cristian SÎRB spunea...

I. Murdoch incearca o definitie (imposibila) a dragostei, a indragostirii, care sa cuprinda inculsiv probabilul final. Daca e vorba de dor, e doar dorul acela care se manifesta chiar cand persoana iubita e prezenta. Un dor de totalizare, de incorporare.

anca giura spunea...

Înţeleg. Voiam să sugerez că englezii nu au noţiunea de ``dor``, cred că s-ar simţi îmbogăţiţi să o descopere.``Dor`` e un brand psiho-afectiv românesc care chiar îmi place. În rest, cred că definiţia iubirii nu e imposibilă, dar pot jura că una a iubirii universale, da, este. Am remarcat că oamenii zic ``iubesc``, dar numesc stări diferite adesea.

Cristian SÎRB spunea...

Eu aș crede, dimpotrivă, că este o definire imposibilă. Dacă o încercăm - și suntem liberi s-o facem (că doar de aia există aflați în treabă, hermeneuți) - riscăm să cădem fie în patologic, adică să prezentăm o sumă de simptome cvasinevrotice ca fiind îndrăgostire, fie în lirism. Nu e rău nici așa, nici așa. Tot mai bine decât să scriem pe zidul din dos al curții blocului ”Geta suge ...” sau ”Zică + Rada = love”.

anca giura spunea...

Poate că iubirea e o construcţie livrescă grefată pe un instinct de intimitate( animalic), atunci. Ce ne făceam fără poezia trubadurilor, nu? Dar las` că scrijelitori de ziduri existau şi pe atunci, cf. Pasolini.:)

Parcă totuşi mai intens sună:
``Ci trupul meu în trupul tău răstoarnă-l ca pe-un dar/
Din două trupuri un singur trup să fie plăsmuit cu har.``



decât`` hai la un 69, yami...``.

Păi, nu? Păi nu!...căci primul tip de mesaj va fi receptat doar de anumite doamne, iar altele ar face ochi de căprioară şi-ar întreba ``da` ce vruşi să zici?`` Timp în care pe al doilea mesaj îl înţeleg 9 din 10.

Deci, fiecare cu iubirea lui...şi cu bagajul său cultural şi lexical.:)