sâmbătă, 3 iulie 2010

Deep

Dar să nu băltim într-o păguboasă nostalgie. Anumite aripioare - sau chiar ramuri în toată firea - de succes ale electro-ului au murit sau au recoborât în underground pentru a permite să se nască, din rugina lor industriala, rafinatul, canapelistul, yet dansabilul stil deep house. Adică, my deep, soulful, jazzy, funky and techy house. Îl puteți savura pe îndelete, intrând pe deeprhythms.com - site-ul în care mi-am rătăcit și eu inocența, inițiindu-mă la cursul scurt în acest curent ce ți se lipește ireversibil de cele sufletești și - de ce nu am fi frivoli, insinuanți și promiscui - chiar de vulnerabilele, ațâțătoarele tălpi goale. Odată cu gumele de mestecat scuipate neglijent pe dancefloor sau odată cu iarba fragedă, despărțindu-se îndurerată de scurta-i viață: iarba dealului, în mai (de ziua mea!). Actualmente, Deeprhythms.com și-a mai pierdut din savoare, mai bine săltați direct la arhive, dacă treceți pe acolo. Bunătățile-s din belșug pe Deep Mix Moscow Radio.

Deep, dubby house. Unora, lucrătura lui fină le întărește sfârcurile, altora le electrizează perii de pe corp, pe alții-i trimite de-a dreptu-n păpușoi, de mână cu iubita, oficială sau de ocazie, care s-o găsi la-ndemână. Conservatorilor le resuscită uitata urticarie și ridicări enervate din umeri. Nu se știe cu maximă precizie ce-ți poate stârni muzica asta. Deep house, alături de mai tehnicul, dar nu mai puțin sfericul minimal, sunt dovada nezgomotoasă că și electronica-i muzică.

Sonorități călătoare, spațioase, închiziochiișitepierziătoare. O parte însemnată din mix circulă în permanență pe la subsol, grav, bassy, funky - basul nu curge niciodată linear, își are șerpuirea lui - de aici și înrudirea de gradul unu cu dub-ul de inspirație jamaicană - cu totul excitantă, silind astfel ”mediile”, arpegiile sintetice, să improvizeze în continuu, să inoveze. Sau, din contră, basul nereușind să le atragă în unduirea sa; ele, sunetele medii, încăpățânându-se să se desfășoare repetitiv, hipnotizant. Hipnotizând. Rege neîncoronat, ca să vorbim și-n clișee (că doar scriem despre o muzică făcută din samples), vrăjitor neîntrecut îi este Timewriter (al cărui Back From Exile EP vinyl l-am cumpărat din Danemarca, pe vremea când încercasem să mă exilez acolo); cu toate că are concurenți serioși, nu am ascultat piese mai bune ca ale lui. Evocând aerul liber, apa, setea, vacanța infinită, dragostea iscată din te miri ce. (The Timewriter on MySpace Music)  

Serios acum: nu știu de ce am părea mai „dobitoci” când dansăm dezarticulat pe ritmurile astea,  potențate de pulsația vinului (sau a berii proaste, sălcii) vuind prin vene, decât atunci când acceptăm să ne câștigăm viața aplecați opt ore asupra unui PC, completând sau ”interpretând” fișiere excel într-o nenorocită corporație faimoasă!

5 comentarii:

capricornk13 spunea...

@cristian: absolut senzational! multumesc mult pentru link; n-am stiut ca-ti place muzica asta, ma bucur foarte tare! sunt putini cei de peste 30 care sa nu strambe din nas la house, dance etc :)

Cristian SÎRB spunea...

Nu-i vina noastră c-avem 30+ și că alții ne încadrează grăbiți la categoria monoclu, evantai, lavalieră, mers la teatru, operă, citit niște cărți (multe) și atât.

Am crescut cu electro. Imediat după 89 aveam 15 ani și m-am trezit sub valul de muzică liberă. Am luat ceea ce mi s-a potrivit mie mai mult. Mi-a plăcut până la demență să dansez. Și am dansat! Mai mult de o vară. :)

Mă bucur că, dacă voi avea plozi, le voi putea vorbi despre avangardă și nu despre aceiași obosiți care susură la ureche balade. Când mă vor vizita, din casa mea va bubui aprig un techno, probabil. Voi avea jde ani și le voi ieși în întâmpinare cu căști pe urechi. Nu accept să devin un spilcuit. Aș fi fals așa.

Eu, cel adevărat, sunt acela care-l mușcă pe CB de tricou la acid sau care țopăie ca la charleston, pe minimal tech, înaintea ancussei.

capricornk13 spunea...

:) imi place imaginea cu muscatul de tricou; eu nu sunt pasionata de minimal, imi plac foarte mult cei spectaculosi, care te lasa fara respiratie prin inspiratie - Tiesto in primul rand si Paul Oakenfold; insa am ascultat putin, nu sunt un conoisseur in niciun caz...

als spunea...

va marturisesc k nu merg nici la opera, nici la teatru, lavaliera nu port (decit papion, uneori, k sa sfidez ;P), desi mi-ar placea sa port monoclu... recunosc insa k nu ma impac cu muzica asta 'de ultima generatie' - desi, pe vremuri (eh, ce vremuri...), ma consideram 'avangardist' pt k imi placeau kraftwerk, talking heads & b52s.
pina la urma, probl nici nu este muzica, ci decibelii kolossali la care se asculta: e imposibil sa intri intr-un club & sa nu iesi asurzit!
nu stiu dk sec. 21 va fi religios, dar stiu k 'mindra lume noua' va fi surda...

ps intrati, daca aveti timp & kef, pe blogul dlui isuciu pt a avea un 'update' in kestiunea (cam rasuflata, altminteri) a 'luciatei'

Cristian SÎRB spunea...

Nu voiam să arunc neapărat (de data asta) cu disprețul meu asupra celor care se strâmbă. :) Măcar acum. Mai important e pentru mine să-mi clamez plăcerea provocată de așa sunete și așa decibeli, decât să-i tratez pe alții de sărmani neinițiați (speriați). Știu că de regulă nu mă abțin, dar acum asta a fost pe primul loc în intențiile mele.

Păi, pe de altă parte, de la Kraftwerk mai era un pas și... raver ați fi devenit, ALȘ. Nicicând nu e târziu. Eu parca țin minte un fel de reportaj pe care l-ați pub în Dilema anilor 90, despre un techno party din Polonia (?).

Cât despre Tiesto și Oakenfold..., mm, eu nu prea-i gust. Trance cam comercial, desigur că sunt melodioși și uneori spectaculoși (vezi White Sensation). Dar nici nu-i voi „spurca” aci. Azi sunt om bun. :)

Mă bucură reacțiile voastre. Diverse.