miercuri, 28 iulie 2010

Numai ce scriam și... (încetați cu lamentațiile)

Surpriză (plăcută). Nu e de ascuns că m-a onorat și am răsuflat împăcat, oarecum, să citesc o opinie similară cu a mea, despre critică vs lamentație, și la casa mult mai mare a d-lui Pleșu:
Printre reacţiile celor care îmi fac onoarea să mă citească, există două pe care mi-e greu să le pricep. Amîndouă exprimă o exasperare: unii cad de acord că observaţiile mele sînt corecte, dar îmi reproşează că-mi exersez spiritul critic fără să propun soluţii, fără să arăt calea ieşirii din impas. Alţii, încă şi mai radicali, îmi cer să încetez cu lamentaţiile şi să fac ceva. Dincolo de admonestare, cele două reacţii lasă să se întrevadă o măgulitoare supraevaluare a capacităţilor mele de intervenţie, dar şi convingerea că simpla opinie, analiza de pe margine, scrisul în genere nu sînt suficiente în vremuri grele.
Andrei Pleșu - Puterea scrisului

3 comentarii:

Carmen-Corina Gugu spunea...

Să știi că ai un stil asemănător cu al lui Pleșu. Chiar mă gândesc la tine când îl mai citesc.

Pe mine mă exasperează ăia care nu văd intr-un text decât greșelile de ortografie, mai bine zis greșeluța! Ai și tu atâtea idei, dar pe dânșii numai până acolo îi duce capul! Și slavă Domnului, România e plină de analfabeți, ar avea de cine să se ia, dar preferă să își bage piciorușele în textul unuia care, poate din neatenție, a avut o scăpare.

Cât despre conținutul propriu-zis al articolului de față, pot spune că mă scoate din sărite și această categorie de comentatori, a acelora care cer soluții și măsuri, dar noroc că noi nu suntem de talia domnului Pleșu, ca să fim atât de stresați cu așa ceva. Mie mi se pare că faci ceva prin simplul fapt că îți exprimi o nemulțumire sau semnalezi o neregula!

Cristian SÎRB spunea...

Carmen, de ce nu poftești dumneata mai ades pe la noi?

Orișicât, și așa arar cum vii, tot e o sărbătoare scrisul dumitale. Și NU din motivul că ”m-aș apropia uneori de stilul d-lui AP” spun asta!

Pur și simplu, reușești să mă descumpănești de încântare cu așa comentarii!

Carmen-Corina Gugu spunea...

Mulțumesc, Cristian, deși chiar nu merit vorbe așa frumoase.

Singurul loc unde am comentat în ultimul timp coincide cu cel în care mi-am mai exersat ”condeiul”, Cafe Gradiva.

Numai că acolo te simți ca într-o sală de bal fastuoasă, dar pustie, în care îți auzi ecoul, și rar vocile altor cuvântătoare.

Deci ar fi o idee bună să comentez (și) în altă parte.

p.s.: te-am citit în continuare, să știi...