Odihna timpului

Ea a dispreţuit dintotdeauna sentimentele necondiţionate, promise a fi pe viaţă, pe care - copilandru fiind - i le mărturiseam odată cu fiecare film în care mi se descoperea. Mă umpleau de regrete uitătura ei fatal... „naivizată", uşurinţa cu care îşi dezvelea franţuzeşte coapsele, picioarele-ntregi, tot trupul, privindu-şi adânc partenerul în ochi. Marilyn nu mi-a stârnit nici pe departe - nici la aceeaşi vârstă-mi fragedă, nici mai târziu - afectele amestecate ce mă înecau aşteptând-o pe Brigitte să apară. Nu am înţeles niciodată de ce atâta tărăboi cu Monroe. Mă uit la ea în fotografii şi-n filme şi imaginea ei, jocul ei actoricesc, mişcările ei scremut languroase, la marginea isteriei, nu ating nimic în mine. Mai totul este artificial - citeşte patologic - la ea. Timp în care Bardot era senzualitatea genuină întru(chi)pată. Dincolo de partitură şi de indicaţiile scenice primite, prezenţa ei, lunecarea ei de colo-colo - desculţă, dezinvoltă - tensionau erotic orice peliculă, vrăjeau, hipnotizau fără cuvinte. Atractivitatea ei se baza mai mult pe naturaleţe, pe un izvor nativ, decât pe o nevoie de a seduce pentru a se verifica, a se reechilibra iluzoriu, dar şi pentru a parveni - vădită, greu contestabilă la Monroe. Erotismul Brigittei nu era unul „de împrumut", nici mecanism psihic de apărare folosit în scopuri „artistice" nu era; Bardot nu emana o seducţie de femeie iremediabil dereglată, pe motivul (să zicem) că ar fi fost abuzată în copilărie.

Articolul d-nei Lucia Terzea-Ofrim - Frumoasa şi bestiile m-a zăpăcit de plăcere. Ispita mea mută, fără remediu, faţă de BB durează de decenii deja. "Alegerea" între franţuzoaică şi MM am făcut-o în mod firesc; pur şi simplu, prima s-a dovedit a fi prototipul meu de frumuseţe nesofisticat-feminină, fără argumente raţionale şi filmice de prisos. Melanjul acela de dezinvoltură, drăgălăşenie un strop rece, distanţă şi pasiune, neruşinare şi sălbăticie. De la BB încoace, alura, coafura şi outfit-ul sixties, folosit de doamne şi domnişoare inspirate, în varii ocazii, îmi sunt dătătoare de frisoane. Dar, iată ce frumos (cel mai frumos articol despre BB citit de mine vreodată!) scrie d-na Terzea-Ofrim, intuind uluitor de corect „retorica inconştientului" unui bărbat:

"Mai mult decît nişte pofte sănătoase, Brigitte Bardot stîrnea în bărbaţi o aspiraţie imposibilă, dorinţa de întoarcere către un acel moment imperceptibil al vieţii, în care timpul pare să se odihnească după efortul creşterii şi nu e încă decis să pornească, la început discret, apoi vertiginos, eroziunea devastatoare. Brigitte Bardot a părăsit ecranul la timp, înainte de a-şi deschide petalele, dar după ce i-a făcut pe toţi bărbaţii însuraţi să viseze la propria lor tinereţe, pierdută, desigur."