vineri, 16 octombrie 2009

Fotoanaliză à la Mihăieş

Într-un număr al EVZ din anii trecuţi, scandalagiul cultural român Mircea Mihăieş se căznea, fără a-i fi cerut cineva, să se pronunţe "analitic" asupra numirii unui nou ministru, nu mai reţin ce minister. Proful nu-l cunoştea pe ins, însă avea la îndemână fotografia lui. Suficient, nu?, pentru a-i lua la puricat "capacităţile". Urmarea, pentru cei care-l ştiu pe acest shit dispenser al literelor, este previzibilă: d. Mihăieş s-a apucat să presupună ceşicum devine treaba cu politicianul proaspăt uns ministru, doar uitându-se la poză... Şi nu numai atât, ci înşirând fără timiditate cele mai mârlăneşti referiri la fizionomia nu prea fericită a personajului respectiv (tot d. Mihăieş deplângea, mai de curând, şi căderea sub "standardele" mizerabilului a limbajului din presa noastră, cu ilustra dumisale excepţiune, fireşte).

Eh, şi cum eu respect elitele naţionale şi le urmez, în măsura umilelor mele posibilităţi, neîntinata pildă, m-am decis să fac la fel. Prin urmare, avem în faţa ochilor următorul şir de portrete (imaginaţi-vă): T. Băsescu, M. Bela, C. Antonescu, S. Oprescu (lipseşte din montaj), M. Geoană şi, ultimul pe listă, cu voia dv, Klaus Iohannis. Acuma, vraiment, în viermuiala aia de feţe lunecoase, boţite, asiatico-mongoloido-româno-bizantine, chipul dârz, bine sculptat al primarului sibian grăieşte de la sine despre seriozitatea omului. Îmi permit să afirm asta pentru că-mi stau drept sprijin concret şi (cel puţin) trei argumente indestructibile: mandatul său neîntrerupt în ultimii 9 ani, procentajul nimicitor cu care "obişnuieşte" să câştige alegerile din primul tur şi, explicaţia primelor două enumerate: realizările economico-urbanistice evidente, verificabile, în Sibiu.
_________
Foto: EVZ

6 comentarii:

ancussa spunea...

Încă trei portrete şi am fi putut juca X şi O pe figurile dumnealor.

cristians. spunea...

Îl propun pe MiMi eu. Şi pun 0 peste. Tu?

ancussa spunea...

Mmmm...ispititoriu, cât p-aci să mă slobod la alţi profesori ai universităţilor mele, dar cred că nu asta era ideea. So, without further ado... aş dori să mâzgălesc (cu cerneală permanentă)un X peste Corneliu Vadim Tudor. Chiar două X-uri aş înghesui pe figura sa, asemenea emblemei lui Chaplin din The Great Dictator. Iar mă întind, care ar fi următorul propus? One more space left.

cristians. spunea...

Am eu doi: Viki Ponta şi Cristian Boureanu - aceste tinere (lipsite de) speranţe ale politicii mioritice.

ancussa spunea...

Am descoperit un candidat demn de a-l urma pe Băsescu: Marian BĂTĂIOSU. Numele său sonor se încadrează foarte bine în atmosfera alegerilor electorale de la noi.

cristians. spunea...

:)))