miercuri, 14 octombrie 2009

Kaputt

Dintre toate neamurile vizitate, caracterizate (sau, să spun, caricaturizate?), compătimite, dispreţuite sau admirate în deloc neinteresantul Kaputt - roman-reportaj scris de Curzio MALAPARTE şi dat tiparului în 1943 - era oarecum predictibil că românii vor ieşi cei mai şifonaţi. Secole de-a rândul, călătorii străini care au reuşit să penetreze sălbăticia ce ne izola de restul Europei au notat şi propagat pe căi livreşti mărturii despre români, despre obiceiurile şi apucăturile lor (bune şi proaste), despre realităţile politice etc, turnate cam după acelaşi calapod. Nu prea ades măgulitoare aceste mărturii... Şi nu mereu oneste. Totuşi, în cazul în care voiajorii nu se inspirau unii de la alţii, unitatea lor de păreri (nefavorabile), "culese" de-a lungul mai multor secole, ar trebui să ne cam pună pe gânduri.

Am, de pildă, o puternică îndoială că în Iaşiul anului 1941 localnicii arătau şi se comportau aşa cum creionează crudul şi simţitoriul Malaparte. În realitate, mai mult de jumătate din populaţia Iaşiului era de-o profund urbanizată origine evreiască (minoritate cu ale cărei tribulaţiuni autorul, pe bună dreptate, empatizează). Pe vremea aceea, spre deosebire de ce se întâmplă astăzi, nu baş oricine ajungea şi se stabilea direct în inima târgului. Urbea moldavă era chiar un loc cât se poate de modern şi respectabil, în plin avânt economic (curând curmat de trecerea frontului) la acea dată*! Da, credibil sau nu, până şi-n anii războiului de-al doilea, România ciuntită era un paradox de relativă prosperitate! Degeaba, însă: oamenii păroşi, figuri primitive cu dinţii stricaţi, ucigători de evrei; femeile - slute, cu mustaţă, dar, pare-se, având un
jenesaisquoi dezirabil, constituie tot ce a întâlnit reporterul italian mai bun în capitala nedeclarată a Moldaviei.

Asta în timp ce vajnicele femei-soldat sovietice sunt zugrăvite ca nişte cosânzene-cu-o-ţâţă ale războiului, şi ruşii, în genere - cu sufletul lor mare, împovărat de grija salvării lumii, ah, ce mai oameni! Şi cum au izbăvit ei
Europa, şi cu ce preţ!, din mâinile germanilor nazişti! Plecăciune lor, sfinţi în viaţă - nimic despre Katyn!? Martiri dezinteresaţi! Îngeri neprihăniţi. Din milă au cotropit, violat, stors de resurse tot ce au prins în cale. Nu ei, ci tata şi mama, bunicul şi bunica au scos la mezat jumătate de Europă în deplin acord cu "fiara" hitleristă. Nu ei, ci membrii familiei mele, tale, sale au stat cu mâinile în sân, neutri nevoie mare, până când germanii le-au bătut în geam, la Stalingrad - atât de tare îi durea cot de suferinţa a trei sferturi de continent!

Şi, uite-aşa, vine Malaparte să-mi spună mie cum i-a înfruntat el pe nazişti folosindu-se de sarcasmu-i necruţător - în timpul festinurilor copioase la care participa, fireşte, cu greaţa aferentă, cot la cot cu ştabii Reich-ului. Ce mai vorbă-ncoace şi-ncolo, era cât pe ce să scurteze durata războiului - cu insinuările lui "spiritual-contestatare", de salon proustian - mai ceva decât "întoarcerea armelor" din august '44!

Atât şi nimic altceva despre
Curzio Malaparte - Kaputt. Deocamdată. Eugen Uricaru, traducătorul şi postfaţatorul, mă sfătuieşte în van să citesc cartea fără ură şi părtinire. Nu atât caricaturizarea grosolană a compatrioţilor noştri m-a înfuriat, nici nu mi-a trezit vreo demult uitată rămăşiţă de patriotism retrospectiv, cât sanctificarea arogantă a subomului rus şi a industriei sovietice, a progresului ei neîntrecut şi înduioşător, nu-i aşa?, până la lacrimi. Înălbirea grijulie a intenţiilor expansioniste ale URSS. Învelirea lor atentă, vomitivă, în ţiplă de martiriu. Dacă ăştia-s martirii fondatori ai secolului XX, atunci eu-s Sf Augustin repogorât. Şi, iertat să fiu, ştiu că nu-s!
__________________
*(către finalul romanului, Malaparte execută, în schimb, o frescă obositor de amănunţită, altoită oarecum forţat pe "economia" cărţii şi foarte indulgent-simpatetică, a Neapolelui, situat, cred - ca respectabilitate, mult înapoia Iaşiului, până-n zilele noastre!)

6 comentarii:

Hiacint spunea...

Dacă stai să te gîndeşti, e chiar ironic: erorile pe care le comit oamenii, cînd percep, cînd gîndesc, scriu, sunt mereu aceleaşi.Malaparte pare că bifează cam multe.

Cristian SÎRB spunea...

Şi e păcat. Cartea are pasaje halucinant de frumoase! Care nu-s de pe astă lume! Pentru ele merită să suporţi şi răutăţile despre Iaşi şi părerea glazurată despre sovietici.

literelibere spunea...

Pentru el noi reprezentam raul iar rusii reprezentau binele. Normal ca noi aratam in ochii lui ca naiba. De multe ori ceea ce simti deformeaza ceea ce vezi.

Cristian SÎRB spunea...

De multe ori, impresia cu care pleci de acasă deformează ceea ce vezi de fapt. De multe ori, sentimentul de vinovăţie că provii dintr-o ţară hilar fascistă deformează felul în care îi priveşti pe cei "asupriţi".

Or, ruşii erau deja asasinaţi în masă, "epuraţi", de înşişi conducătorii lor, nu Wehrmacht-ul a adus nefericirea în URSS.

Războiul nu este drept, nu e asemeni împletirii ciorapilor în salon. Cei care încearcă să ne scoată culpabili pentru participarea la campania anti-sovietică să nu uite că noi eram acolo ca să ne aducem înapoi acasă teritoriile furate. Nu altceva am făcut şi participând la luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord.

Cum adică, doar zonele anexate de pronazişti sunt recuperabile prin puterea armelor, împotriva "inocenţilor" ruşi nu e permis să lupţi? Cu tâlharul rusocomunist o fi trebuind, pesemne, să negociezi civilizat, altfel plăteşti despăgubiri de nu te vezi şi te şi ocupă? etc etc

pushthebutton spunea...

E destul de trist ce scrii aici, Cristian. N-am mai citit aşa ceva de la beletristica (proastă) de PR pre şi post Vietnam. Evident, nici pe aia nu am citit-o. Doar DESPRE ea. Îmi amintesc de replicile simple, dar dure ca sabia, ale bunicilor mei în faţa pornirilor mele pacifiste: şi pe Tetea, străbunică-tu închis de ruşi tocmani în Siberia, îl uiţi?

Cristian SÎRB spunea...

Same here! Greu de uitat lacrimile bunicului când povestea din Crimeea... Fiecare lacrimă vărsată de ditamai omul a suplinit câte o pagină din manualul de istorie măsluit!