sâmbătă, 3 octombrie 2009

În căutarea dimineţii pierdute

În căutarea inflexiunilor Dimineţii pierdute*, Gabriela Adameşteanu reamenajează pedant, ca pentru uz şi refugiu proprii, interiorul psihic, casnic, salonard, haute société, al prelungii dimineţi naţionale caracterizată prin voinţă pentru progres şi modernizare, răsărită pe la 1866 (cu tonul dat puţin mai înainte de Domnul Cuza) şi stinsă, înainte de amiază, în arşiţa echivocă a lui august 1944.

Era o vreme când amorurile, le fainéant, şi marea politică se consumau, după uzanţe - reţinut, mocnit sau la foc mare -, în claustrarea rafinată până la ambiguitate a unor distinse saloane bucureştene: imitaţii târzii, mai mult sau mai puţin izbutite - aflate, paradoxal, în plină înflorire cât şi în nebănuit prag de... effleurissment -, ale celor pariziene (în plin crepuscul şi acelea).

Înapoi, în viitor, foştii stăpâni (cei care nu şi-au dat ultima suflare în puşcării), viţă boierească, vieţuiesc aciuaţi prin mansarde sau în pivniţe, la mila şi cheremul foştilor slujitori, strămutaţi acum, la grămadă, de noua orânduire, în somptuoasele lor vile - în numele egalitarismului şi al comunizării. Cu căţel şi purcel - la propriu. Regăsim Bucureştiul, în prezentul romanului, captiv în miezul procesului de alienare, retrimis la origini în cel mai insultător mod posibil: plebea satelor aburcată în blocuri turn, înălţate pe ruinele mănăstirilor voievodale, mahalagii ajunşi miniştri sau torţionari cu grad de general.

În reconstituirea minuţioasă, asumat proustiană, efectuată prin contrast, a epocilor între care execută mortale salturi istorico-literare, Gabriela Adameşteanu picură nu atât nostalgie vâscoasă (întâlnim şi din aceasta: o nostalgie rece, lipsită de patetism, dar şi de nădejde), cât veninul neputinţei perfect îndreptăţite de a ierta. De a înţelege, a recunoaşte, a accepta destinul frânt, înaintea împlinirii unui veac, al unei neisprăvite dimineţi care promitea atâtea, deopotrivă pentru vlădicile şi pentru opincile neamului.

Ilustrare:

"- Să lichidezi un întreg trecut în 24 de ore, cînd ştii că suntem atît de legate... Credeam că te-ai acomodat şi tu, în atîţia ani, dar văd că nu... Văd că nici pe departe. Să dai cu piciorul la tot şi să te vîri într-o cutie de bloc. Să te înfunzi într-unul din cartierele unde nu se mai poate spune că locuieşti în Bucureşti! Acolo să meargă cei ce acum au pus prima oară piciorul aici! Cei ce au umplut oraşul!... Dar noi stăm de o sută de ani tot pe strada, tot în casa aceasta, şi o sută de ani înseamnă ceva pentru... Dar nu, pentru tine nu înseamnă. De la tine nu aud altceva decît să ne adaptăm! Să umplem cutia de bloc cu mobilă în rate, eventual şi flori de plastic... Da, formidabil gînd..."
____________________
* Gabriela ADAMEŞTEANU, Dimineaţă pierdută, Ed. Cartea Românească, 1983

7 comentarii:

dragoş c spunea...

crezi ca merita citita?

Cristian SÎRB spunea...

Of. Oftez, pentru că mi-a mers destul de greu lectura (începutul a fost entuziast). E o carte nămoloasă, încărcată de o nostalgie morbidă, fără a cădea în patetism, cum scriam. Dacă aş fi apucat epoca aceea de scurtă înflorire şi dacă aş avea talentul d-nei Adameşteanu, am puternica bănuială că aş fi scris şi eu la fel: pendant, amănunţit, ca şi când ar fi aşteptat ca din cuvintele bine aşezate să renască însăşi vremea de apusă strălucire.

Cred că e obligatoriu a fi citită (de cineva care se respectă). E un roman impecabil, nu simpatic, nu uşor. Tu trebuie să o citeşti (chiar dacă în cel mai mare secret). :)

ancussa spunea...

"Să umplem cutia de bloc cu mobilă în rate, eventual şi flori de plastic..."
Da, mă inspăimântă acest gînd...

capricornk13 spunea...

@dragos c: evident ca merita citita! e o demonstratie de virtuozitate si are, in opinia mea, cel mai reusit personaj din proza romana postbelica dupa Ilie Moromete
@c. sirb: ai descris foarte exact, sintetic si elegant aerul si miza cartii; ma surprinde ca n-ai insistat pe portretul fenomenal al Vicai Delca, probabil te-ai sastisit de comentariile de gen :)

Cristian SÎRB spunea...

Precizarea către Dragoş tind să cred că este inutilă. El vine, depune comentariul şi nu mai stă să vadă dacă a produs sau nu efecte. Mda.

Cât despre 'Dimineaţa pierdută', înadins nu am "insistat" pe nimic, capricoarno. Am dorit un text fluid, care să păstreze măcar un "ce" din parfumul nostalgic al cărţii. Mulţumesc pentru aprecieri! :)

dragoş c spunea...

@Cristian SIRB - intram si noi cand avem timp... trebuie sa mai si muncim...

Cristian SÎRB spunea...

Îhîm.