marți, 27 octombrie 2009

Philip ROTH - Nobelul pentru cinism

De ce nu ia Philip Roth Nobelul pentru literatură? Pentru că nu s-a lipit nicicând, strategic, de o cauză politică „generoasă”, „măreaţă” şi „nobilă”. Au avut parte din belşug de necruţătorul său cinism literar şi, deopotrivă, „cei mulţi şi amărâţi”, şi cei puţini şi avuţi, şi cei din proprie voinţă ghetoizaţi. Cu luciditatea-i sălbatică, Roth a intuit bine (eu împărtăşindu-i credinţa) că mizeria de caracter are prostul obicei de a cunoaşte, din zorii Istoriei, o dimensiune universală. Nu ocoleşte nici o categorie socială, este democratic răspândită – fie că e vorba de bogaţi şi infatuaţi sau de „umiliţi şi obidiţi”. Doar gradul de ipocrizie diferă, în funcţie, printre altele, de gradul de urbanizare şi de spuza de educaţie.

P. Roth nu ia Nobelul pentru literatură pentru încă un motiv: este „un evreu care nu s-a temut niciodată să spună adevărul despre evrei. Un evreu independent, care a avut de suferit pentru independenţa lui”. Roth a avut mereu un raport critic cu Puterea politică, indiferent de orientarea acesteia. Cred că astfel îi şi şade bine oricărui intelectual: „angajat” doar în măsura în care veghează în mod critic asupra acţiunilor Puterii. În fine, sulfurosul scriitor american, e posibil să nu fi primit „prestigiosul” premiu suedez pentru că nu s-a gudurat nicicând pe lângă vreo „somitate politică” din lumea a III-a pentru a-şi netezi calea către Stockholm, nu s-a tras în poză cu acei lideri mondiali care execută echilibristică pe muchia terorismului, sub masca „feţei umane” a marxismului.

Text integral: Operaţiunea Shylock

4 comentarii:

capricornk13 spunea...

ha! bine zis :)
trebuie sa mai citesc macar pata umana, nu prea as avea dreptul sa vorbesc de Roth dupa o singura carte si o incercare nereusita, insa cam asa il vad si eu

Cristian SÎRB spunea...

Dacă începi lectura lui Roth cu o anumită carte (nu ştiu care să fie aia), una "strategică", s-ar putea să-i prinzi din prima esenţa. :)

capricornk13 spunea...

Am citit Complexul lui Portnoy

Cristian SÎRB spunea...

Şi eu am început lecturile din Roth cu această carte, la care 'ai noştri' cam strâmbă din nas. Deh, nu prea apar pisici blânde şi ceaiuri calde în pagini. Roth poate fi nesimţit, inelegant, excesiv. Nu-i un idol comod. Nu-i un împărat al carităţii. E un rău. Îl văd cel mult culcându-se cu cititoarele leşinate de admiraţia lui. Nu iubindu-le. :)