Wunschloses Glück

Sîntana

Ies din zgomotul casei lui N, din avalanşa de vorbe tăbărâte asupra răbdării mele, în liniştea populată de oameni transparenţi a străzii deformate de caniculă. Cerul clar, aerul nemişcat, nu se aude nimic şi nimic nu tulbură această stare de lucruri. Aproape că aş avea oroare să întâlnesc acum pe cineva cunoscut, pe cineva care să stingherească, rostind vorbe inutile, tăcerea oraşului. Nici măcar obişnuitul său zumzet nu e prezent şi deja am impresia că nimic nu mai e pe cale să se întâmple: toată firea învaţă să privească vara cum se cuvine şi loc pentru alte cele nu mai există. O fierbinţeală adolescentină, nimerită anotimpului, îmbietoare, dar şi frisonantă: sub umbra castanilor din centru, unde e rece ca-n pivniţă. Mai.

Şi iarăşi, acea inconfortabilă senzaţie, la marginea depresiei, că totul se petrece prea repede, ceva musai că-ţi scapă prea uşor printre degete, că trebuie să am în cameră, adunate, buchete de flori din acele soiuri ce desfată simţul mirosului numai în luna mea. Mai. Apropierea lui 10 mai, când cine îşi serbează ziua de naştere e rege şi domneşte absolutist asupra celorlalţi.

Apoi, am aţipit câteva ore, folosind ploaia şi furtuna de afară ca pe-un puternic calmant sau ca somnifer, pentru a mă trezi a doua oară în aceeaşi zi, ca şi când aş avea o zi dublă de naştere, m-am jucat şi eu puţin cu percepţia timpului, derutându-mi ceasurile ieftine, biologice. Aşa că, acum spre seară e din nou dimineaţă, e miercuri, urâtă zi pentru l'envie de faire la fête.