Aşa cum cei care deţin Rollsul au impresia că avem şi o ţară pe măsura lui, tot astfel jurnaliştii produşi pe bandă sunt convinşi că avem o presă. Noi, însă, avem presă doar în sens literal: adică nişte role imprimând texte şi imagini prin presiune pe nişte suluri de hârtie de slabă calitate.
Nu ştiu unde şi când aţi mai beneficiat de neplăcuta ocazie de a citi o ştire (cu pretenţie de) şoc, postată pe prima pagină!, despre un eveniment nepetrecut, doar presupus. Pârâiaşele noastre nu implică existenţa efectului tsunami, nu prea sunt şanse de uragane de tip New Orleans, nu plouă cu broaşte, nu avem rechini.
Dar avem cutremure! Iar când acestea, contrar legilor rating-ului (cele care forţează naturalul şi firescul), întârzie să se manifeste, le anticipăm noi, dăm o poză cu o maşină de pompieri înconjurată de fum butaforic şi fătăm în chinuri titlul: Zeci de mii de bucureşteni mor cu zile la cutremur .
Mai cu seamă că în zilele astea se dă cutremur în China. Tragedia din fosta Birmanie nu putea fi simulată mediatic la noi. Dar cu cutremurul noi ne ştim bine, bem cu el, îl votăm fidel, am fost la creşă cu el.
E uşor de realizat că modul verbului a muri a fost intenţionat lăsat în indicativul prezent. Un condiţional în acest caz ar fi re(a)dus "ştirea" la adevărata ei dimensiune: speculaţie, umplutură, rabat calitativ. Nu, verbul e uitat în prezent, poate-poate reuşesc nestimabilii ziarişti să provoace şi niscaiva panică, şi vreun infarct celor slabi de herţ.
Pe când vestea: zeci de indigeste ziare româneşti mor de prostie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu