„Veleităţi" scriitoriceşti

Amănuntele scabroase ale existenţei nu se constituie prea des în subiect de jurnal, de aceea, multe jurnale sunt fie prea romanţioase, fie bântuite de o nevroză atent cizelată - menită să dea foarte bine în ochii esteţi ai cititorului.

Toată suflarea cu veleităţi scriitoriceşti îi dă înainte cu tot soiul de clasamente ale cărţilor citite (sau „lecturate”- acest odios sinonim!), să se vadă ce preocupări alese au dumnealor, se prefac cu toţii a fi cuprinşi de febra pregătirii unor lucrări foarte bine documentate şi se plâng, şi oftează cât de mult îi împiedică o lene superioară, culturală desigur, să se apuce astăzi de muncă.

Şi, uite aşa, trece viaţa şi tu nu ai lăsat nici măcar o mărturie despre modul în care te descurcai pe scaunul toaletei, o confesiune în legătură cu claritatea ideilor ce-ţi vin tocmai - şi, uneori, numai - acolo, producându-ţi un necuprins regret că nu le poţi onora pe loc.