Tânguirea împovărător de grăitoare a unei viori ce cânta o doină transilvană mi-a umplut ochii de lacrimi, în timp ce-mi căutam prin cameră vreun rost. Nu conţine nici un dicţionar atâţia termeni, atâtea noţiuni în măsură a reda cu atâta pricepere durerea unui suflet rămas singur cum, bine mânuită, poate vioara cu cele câteva corzi ale sale. Şi când te gândeşti cum acelaşi corzi te fac să joci, atunci când un ceteraş maistor ţese din ele o piesă de voie bună, care te poartă până la facerea lumii, când ritmul trăia pe pământ de sine stătător şi lua minţile oamenilor cât ai clipi, te duce prin văi şi prin munţi, te azvârle prin poieni cu flori sălbatice şi-ţi face apoi un bun frecuş cu zăpadă din cine ştie ce coame de gheţari uitaţi de Dumnezeu... Şi joci, şi joci, ca un nebun, până ce devii una cu ritmul, te împreunezi cu el şi el, precum fulgerul, odată pătruns în tine, parcă ar vrea să-ţi iasă prin tălpi, scuturându-ţi-le bezmetic.
3 comentarii:
Nu am nici cablu nici internet în căminul în care locuiesc deocamdată, aşa că într-o duminică pe la prânz introduc în "posteriorul" televizorului un cuţit ca să umplu şi io liniştea din cameră. TVR1 se iveşte. Stimabila şi nemuritoarea Marioara Murărescu ( by the by, melodia de la începutul Tezaurului Folcloric e mai mult decât un şlagăr, e un imn) îşi începe antica emisiune. Admirabilă femeie, dar nu despre dânsa vreau să vă vorbesc, ci despre cum am rămas blocată în faţa televizorului ca niciodată, de la început până la sfârşitul emisiunii, devenind un fan al maestrului Nicolae Botgros (dirijor şi violonist). Mi-am umplut inima de încântare ascultând muzică din folclorul nostru autentic, iar când l-am văzut pe Lupu Rednic chiuind şi jucând tropotita (tăt pă loc, pă loc, pă loc! ...vorba aia) mi-a venit să pup ecranu de drag ce-mi era. Gene Kelly şi Fred Astaire ar fi trebuit să ia lecţii de tap dancing. După Tezaur Folcloric aş fi avut chef să duc gâştele la vale ca pe vremuri, da'... ia gâsca de unde nu-i!
Bun venit, Ancuţa. Marioara Murărescu mai trăieşte?(plină de îngrijorare) Asta ar putea însemna că e nemuritoare...mie îmi făceau gîştele o mie de draci, fiindcă se duceau numai prin grădinile altora; plus că mă sîsîiau ca pe altceva!
Când mă gândesc că ascultam cotele Dunării la radioul rusesc de carton cu bateria pătrată legată în spate, a lu bună-mea, mâncând lături (cartofi şi tărâţe fierte – o bunătate), aşteptând să înceapă emisiunea folclorică... mă apucă nostalgia...
Trimiteți un comentariu