Oştenii naţiunii persiflau cu obrajii înfoiaţi ca bucile, să-i audă duşmanul şi să fugă cât colo, care-ncotro, să bage duşmanul de seamă că-n ţara asta trăiesc şi oameni cu sânge roşu în orice organ vital, că nu e pustie în calea năvălitorilor de ocazie, că ne apărăm fiecare copac, fiecare firicel de iarbă, fiecare fântână otrăvită în calea hoardelor cotropitoare.
Conducătorul iubit privea ţara în perspectivă, până hăt departe, cocoţat pe culmea unui deal şi i se frângea inima când vedea cât e de frumoasă, lacrimile-i curgeau şiroaie pe obraji, se urina pe crac în jos de emoţie şi nimeni nu-l ştergea, de mine cine are grijă, răcnea el vitejeşte, cine-mi zvântă turul pantalonilor, statul, răspundeau oştenii de seamă ai patriei, cu capetele plecate, să nu le taie sabia.
Ascundeţi undeva copiii ăştia, că vreau să discut porcos cu voi, aşa cum am văzut în filmele americane, când mi le traduce maică-mea, comandantul intrase de câteva zile în nişte călduri ticăloase, care nu-i dădeau nicicum răgaz, îi aduseseră în cort soldaţi tineri, babe reumatice, ofiţeri în retragere, absolvenţi fruntaşi de Academie, un măgar castrat şi apoi, exasperaţi, o gâscă ce nu apucase încă să clocească, dar nu a mers, mie cu adunătura asta de bestii nu mi se schimbă nivelul de trai, avea nevoie, vezi bine, de sclavele lui ţigănci, care-l spălau pe spate cu tandreţe aproape mămoasă, îl curăţau în urechi, îl scărpinau între picioare, acolo unde transpira amarnic, mânat de dorinţe, încercându-l apoi o mâncărime grozavă; odată puse să i se aducă un stejar scorţos să se scormonească cu el şi abia că i-a mai trecut, acum tăiaţi-l şi băgaţi-l bucată cu bucată pe foc, era şi superstiţios, credea că în acel fel arborele neprihănit va lua cu el blestemul său de ani,
îl credeau pe cuvânt, şi ordonanţele de multe ori se opreau din luptă, oprea el însuşi atacul, aşteptaţi - poruncea mohorât - să mă scarpin, ai săi făceau cu lanternele semne disperate inamicului să se retragă, înţelegeţi şi voi, nu avem cum să luptăm neconduşi, decapitaţi, lipsiţi de preţioasele indicaţii şi directive ale comandantului de oşti, inamicul abia aştepta pauza, ba unii şi puteau fi văzuţi uneori rugându-se sfinților războiului să-l apuce pe conducătorul advers mâncărimile, mai aprindeau şi dânşii o ţigare, jucau o carte, un rummy, deteau o fugă în satul vecin şi mai violau paşnic câte o fată, într-un cuvânt, desfătare la războiu mai ceva ca în sânul lui Avraam;
seara, după încetarea luptei, români şi vrăjmaşi, încingeau hora organizau concursuri care e mai prost, ai noştri câştigau un rând după altul, mai şi trişau, ce nu face omul pentru a ieşi campion, chiar la tâmpenie!, mai jucau şi cinstit, efortul nu era mare, după caz, cert e că bairamul se întindea până dimineaţa şi câteodată dura trei zile şi trei nopţi la rând, pentru realism, îi plăteau pe ziarişti să scrie tot felul de scorneli despre atrocităţi comise de o tabără sau de alta, gloanţele le trăgeau în aer, atât de multe încât paserile ceriului nici nu mai cutezau a zbura pe acolo, prea multe își plătiseră nechibzuinţa cu viaţa, aşa că preferau a face cale întoarsă, prevenindu-şi și suratele, bine, se mai întâmpla ca vreo cioară moartă de curiozitate să cadă trăznită de plumbi, ele chiar nu se puteau abţine, ceva de groază...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu