"Un copil nu simte nevoia de a scrie - e inocent. Un adult scrie pentru a-şi vărsa otrava pe care a acumulat-o din pricina felului său de viaţă fals. Încearcă să-şi recapete inocenţa, dar tot ce reuşeşte să facă (scriind) este să inoculeze omenirii virusul dezamăgirii sale." (Henry Miller)
Bătrâna lui Pîrăilă a ieşit, cu două luni înaintea morţii sale, în sat. Murdară, mirosind deja a cadavru. M-am întâlnit cu ea şi m-a întrebat unde-i colonia. În mintea-i, se întorsese, pesemne, în primii ani ai strămutării pe aceste pământuri. Pornise pe uliţă să-şi regăsească prietenii, locurile unde a pruncit, noroiul de atunci, sărăcia caselor, frasinii cei înalţi de pe la porţi.
Am văzut-o atunci: pierdută pe uliţă, retrăindu-şi copilăria pentru prima oară după un timp îndelungat. După câteva zile a și murit. Îşi depănase viaţa în sens invers, de la bătrâneţe la primele amintiri din copilărie. Când a ajuns acolo, a murit copil.
***
Poate că a meritat să rătăcesc cu simţurile toate deschise, o vară întreagă, pentru a sesiza un gram de semnificație în dosul unor figuri de ceară, dincolo de nişte peisaje fără istoric. Pentru că vraja începe să se înfiripe din nou, forţată într-un anume chip de împrejurări; o senzualitate interzisă în lumea reală, dar aleasă de noi ca „răul cel mai mic" şi ridicată la rang de dragoste.
Aştept să vină o căldură de toamnă. Trebuie să fie fascinant să ieşi în papuci de casă în curte şi să primeşti pe obraz mângâierea blândă a soarelui ce a decis să ne mai însoţească câțiva paşi către iarnă. Să facem o plimbare pe malul Crişului, umblând desculţi prin iarba uscată, încălzindu-ne înfioraţi degetele de la picioare, ignorând praful şi sfârşitul vegetaţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu