La autostop lucrurile au mers numa' bine, tocmai pe când ziceam că mă va apuca seara acolo, copleşit şi de pisălogul ce-mi turuia la ureche cum va înfiinţa el organizaţie liberală de tineret şi cum va fi el preşedinte, cap, şef, motor. Altfel, de o ușurătate mintală rară...
Surpriza fu că a oprit tocmai o femeie-şofer ca să ne ia. Un fel de ciocănitoarea woody, care conducea un fel de automobil ce-şi păstrase în interior, printre altele: volanul şi aproape toate scaunele; oglinda retrovizoare fiind cea din trusa de machiaj, scoasă pe geam în mâna stângă. Totuşi, oricât de spartă ar fi fost rabla, înăuntru nu intra pic de aer, menţinându-se astfel proaspătă o putoare subtilă, de început de putrefacţie, posibil ca hormonii ei sălbatici de femeie voluntară să fi fost de vină. Spun asta pentru că dăduse unele semne că nu ar vrea să ne mai lase să coborâm, cu toate că din casetofon se ridicau osanale Domnului şi alte versuri stupid-neoprotestante, hituri desigur, ce ne făgăduiau iertarea păcatelor şi viaţa eternă.
Am vrut să o întreb dacă avea vreo armă la ea, cum să-mi explic altfel curajul ei nebun, nemaiîntâlnit, de a îmbarca trei bărbaţi necunoscuți, dar am aflat mai apoi din aluziile sale grosolane că dacă nu iei „la ocazie”, dai faliment, adică exact ceea ce le uram şi eu printre dinţi celor care se prefăceau a mă ignora acolo, pe marginea şoselei.
Prin urmare, viaţă veşnică, viaţă veşnică, dar fără bani se cheamă moarte curată! Şi, ca să ne acopere nouă gândurile, dădu muzica mai tare, imnurile de mântuire răsunând parcă şi mai cu spor din boxele atârnate neglijent în firele lor cârpite din cele două uşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu