Să citim poezie, îmi spusei, întinzându-mă în pat (pe burtă, ca să-mi tensionez spatele). Ce aleg? M. Ivănescu, pe altul nu-l am la îndemână. O să citesc una dintre poeziile lui stranii, statice, neîntâmplătoare (peste ani, dacă nu eu, altcineva se va întreba ce-am vrut să zic cu acel „neîntâmplătoare”, va părea o găselniță prostească ori una profundă - una dintre prețiozitățile mele).
Dickționar: neîntâmplătoare = în care nimic nu se întâmplă (pentru că așa am eu chef).
***
Mă aștept să mă număr printre puținii (cei cinci!) români care nu leșină erotic la auzul știrii despre o nouă producție cărtăresciană. A-l citi pe Cărtărescu în Jurnal îmi dă o greu suportabilă stare de stânjeneală. Omul e prea descoperit. Și asta o spun eu, un devorator de jurnale! Nu pot să nu mă-ntreb cum conviețuiește Cărtărescu cu el însuși fără să se spargă? Fără să se rupă.
E ca atunci când evit să privesc un bărbat care doarme într-un mod neglijent, dizgrațios = cu picioarele păroase scoase de sub învelitoare sau cu gura deschisă, horcăind pierdut în lumea viselor. Vise porcești, de bărbat. Vise ce put a dorințe groase și a scurgeri seminale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu