Primăvara se instalează cu adevărat în luna aprilie - suplă și austeră, ieșită din iarnă cu o siluetă impecabilă, capricioasă, buze groase, decolorate. Florile se desfac, oportuniste, când nici nu te uiți la ele, profitând de șirul ăsta de zile calde, mană cerească, și ca mâine-s scuturate toate, cum duse sunt narcisele, prea curând, desfăcute larg sunt lalelele, parfumat - liliacul, deja înflorit înspre vârful arbustului.
Eu găsesc că-i prea devreme pentru toate astea, dar primăvara, ca anotimp intermediar, de trecere, recunoscut ca atare mai mult dintr-o pornire romantică decât pragmatică, nu excelează niciodată prin precizie, nici prin punctualitate. Nu de puține ori, uită sau renunță să mai vină, lăsând mai mult spațiu verii sau unui anotimp incert, fără nume.
Primăvara nu e un sezon tranșant, cu opinii ferme. Ea pune doar bazele - le poate și nărui. N-o poți nici ignora. Însă nu i se poate nega talentul de a trece, uneori, neobservată. Îmboldește semințele să încolțească și apoi pleacă. Primăvară duplicitară și mofturoasă! O prințesă măritată târziu.
Vara e târfa! Te privește direct în ochi, îți susține privirea. Te dezgolește. Te sfidează. Ți se dăruiește. E a ta și a multor altora. E într-un singur fel și nimeni nu-i poate contesta ușurătatea. Pudicii nu o suportă (pentru că-i obligă să se despoaie, să se spele des). Or, morala se păstrează cu băi puține...
Un trup prea spălat, prea mângâiat, are dorințe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu