Foarte cald, arșiță, cuptor. Nervozitate, când am treabă de făcut. Observ acut toate greșelile altora, nu mă iert nici pentru ale mele. Resping omenirea, in corpore. De proastă. Prostită și mai tare de fierbințeala aerului. Nu-s sigur c-o să mai ies astăzi dintre pereți. Ce expresie: „între pereți”! Și-n centrul orașului mă aflu tot între pereți, doar că între cei exteriori. Oriunde în lume te-ai afla, ești situat între niște pereți, chiar dacă sunt la mii de km distanță de tine.
Îl iau pe Antunes din raft. N-am mai citit un Antunes de vreo 2 ani. E timpul. Cărțile lui, cleioase ca zăpușeala verii. Te prind în ele, te sufocă lent, nu te ucid, e ca sufocarea aceea practicată de unii perverși înaintea orgasmului.
„Te-am privit de câteva ori fix în ochi, iar mai târziu pășind de colo-colo prin tot spațiul acela acoperindu-ți cu brațele sânii mici (dar nervoși, protestând tineri pe sub pielea perfect întinsă și vascularizată a pieptului).”
Radioul vorbește nimănui în bucătărie într-o tonalitate ascuțită, recognoscibilă (e un radio ce „vorbește”), prin fereastră ghicesc aerul prea gros de afară, cerul albit de caniculă și disperarea pământului după o ploaie rece.
Confuz, nici un gând clar, nici o idee fermă. Mintea mi-e prea încinsă, visez distrugere și, la tarabă, fructe interzise. Ocupația mea de bază e strict senzorială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu