La Deal

Ieșire până mai târziu, la Deal.

De-aș fi ieșit cu o fată, căreia să-i fi prezentat o coastă adamică de deal și s-o fi condus, la finalul serii, acasă la ea, în mod cert n-aș fi tremurat așa de nerăbdarea de a o părăsi pentru confortul canapelei sau al patului. Dar, la vârsta asta, discuții pe întuneric, în mașină, fără băutură, acrit de berea dată pe gât prea-n grabă, însetat de apă și cu stomacul acid, nu mai practic! Și-mi pare, cinstit vorbind, rău!

Cioran, Silogismele amărăciunii: „Subtilitatea o întâlnim la femei. Osândite la pudoare, trebuie să-și ascundă dorințele și să mintă: minciuna e o formă de talent, în timp ce respectarea <adevărului> se însoțește cu o grosolănie greoaie...”

Mi-e și groază, dar am și nevoie de oameni! Nu mai știu cum să fiu în preajma lor.

Aș fi putut anunța, subit: nu-s destul de beat pentru discuția asta - plec acasă. De multe ori, îmi place doar să gândesc ideile. Îmi vin în minte sau îmi sunt spuse, după care vreau - iarăși - niște timp (pentru mine) ca să le gândesc (=internalizez).

În urma experienței de aseară, simt nevoia coborârii unui scut - să mă retrag în spatele său, o distanță, o fâșie Gaza a liniștii, a nevorbirii.