Nu sunt în total de acord cu GL în tot ce scrie, dar procentul acordului “frizează” binișor 80%. Ceea ce e suficient.
Așteptasem un dram de liniște - în acel iulie (2020) - de la cartea de ricoșat gânduri a lui Liiceanu. Mă vârâsem în ea ca-n începutul adevăratei vacanțe.
Citesc G. Liiceanu - în general - cu nesaț. Mă simt bine, citindu-l. E prețios, cum îl știm, maniac al sensurilor și cam ațos, dar mă poate și încânta. Un bun însoțitor, peste vară.
Mă instalez în vorba lui domoală, rostită apăsat și cu patimă, aridă - pe alocuri. Mă simt așezat, citindu-l; mă simt părtașul său, intim cu el, un fel de prieten neștiut.
La Liiceanu, mă întorc mereu cu nerăbdare și drag. Mă dau în vânt după bârfele dumisale docte, cu personaje de seamă. Timbrul molcom, indignarea sobră.
La finele acestei lecturi - senzație ce întotdeauna dă seamă, post-factum, despre o lectură cu miez - simt o absență anxiogenă și nevoia reîntoarcerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu