Îmi ținea capul în palmele ei și mă umplea de sărutări umede, buzele umede, bobițe de sudoare de jur împrejurul buzelor, pistruiată și roșcată, eu sufeream pentru alta, n-aveam ochi pentru ea, nu mai știu cine era alta și cum o chema, dar pe roșcată o chema A. Nu mi-a plăcut niciodată numele - e șters, monoton, complet neputincios cât timp nu-l tot repeți.
Mă gândeam mai deunăzi că mi-ar fi groază s-o întâlnesc acum, lățită, deformată de nașteri, ridată accentuat ca orice piele cu pistrui sau mi-ar fi groază s-o văd și, dimpotrivă, să se dovedească de o frumusețe aspră, puțin trecută, crepusculară, care să mă dea gata, să mă doboare, copleșit de amintirile grele, aduceri aminte ale cumplitelor ocazii ratate.
Era noapte, stăteam așezat pe un scaun incomod, cantina liceului, cu capul înfipt în mâini, nu plângeam, pozam în suferind, cu intuiția înșelătoare a celui care se crede seducător etalându-și sufletul zdrobit. Ea îmi cunoștea motivul! Eu nu-l mai țin minte sau poate că nu mai vreau.
Mi-a preluat capul în palmele ei transpirate și-a început să-mi ștampileze fața, la nimereală, cu țocăieli ude - o mamă fascinată de durerea mea prostească. Aș găsi nevătămător să o reîntâlnesc așa, mamă, grasă ori uscată, ridată, crepusculară - cum o fi în prezent, și să-i povestesc episodul ăsta, să-l extirpez din mine pentru totdeauna.
Îmi doresc cu ardoare să nu o revăd modelată de trecerea anilor, trebuie păstrată în memorie așa cum era, pistruiată, jilavă și cu părul creț, sălbăticit, roșcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu